ARAD. Acest început de săptămână nu a fost deloc bun pentru 3 șoferi care circulau pe DN7. Din primele informații, un Audi A6 a pătruns pe contrasens, intrând frontal într-un autotren care circula regulamentar.
În urma impactului dintre autoturism și autoren, un al treilea autoturism a fost accidentat, un BMW, care și aceasta circula regulamentar.
La volanul autoturismului Audi se afla o tanara in varsta de 35 de ani care acum se afla internata la Spitatul Judetean Arad.
Accidentul s-a produs la ieșirea din comuna Vladimirescu, spre Sâmbăteni.
La fața locului au ajuns cei de la SMURD Vladimirescu dar și un echipaj de descarcerea a o scoate pe șoferița autoturismului Audi, care a ramas blocată între fiarele contorsionale.
Circulația în zona a fost blocată, soferii care circulau în zona, fiind nevoiți să aștepte câteva ore.
Polițiștii continuă acum cercetarile pentru a afla cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
ARAD. Acest început de săptămână nu a fost deloc bun pentru 3 șoferi care circulau pe DN7. Din primele informații, un Audi A6 a pătruns pe contrasens, intrând frontal într-un autotren care circula regulamentar.
În urma impactului dintre autoturism și autoren, un al treilea autoturism a fost accidentat, un BMW, care și aceasta circula regulamentar.
La volanul autoturismului Audi se afla o tanara in varsta de 35 de ani care acum se afla internata la Spitatul Judetean Arad.
Accidentul s-a produs la ieșirea din comuna Vladimirescu, spre Sâmbăteni.
La fața locului au ajuns cei de la SMURD Vladimirescu dar și un echipaj de descarcerea a o scoate pe șoferița autoturismului Audi, care a ramas blocată între fiarele contorsionale.
Circulația în zona a fost blocată, soferii care circulau în zona, fiind nevoiți să aștepte câteva ore.
Polițiștii continuă acum cercetarile pentru a afla cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Un accident grav a avut loc azi (7 iunie), în jurul orei 14:30, pe autostrada A6, la coborâre de pe A1 spre Lugoj.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române inf ...
Azi, dis de dimineață, un șofer, poate încă buimac de somn sau din alte cauze, a doborât ca pe niște popice stâlpișorii din spatele Primăriei Arad și s-a urcat cu mașina pe trotuar.
...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștrandul neptun.
  ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș c ...
La data de 4 iunie, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 26 de ani, din Felnac, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu ...
Azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 09:00 s-a produs o tamponare între 2 mașini în localitatea Galșa în urma căreia au rezultat 2 victime incarcerate.
La locul accidentului s ...
Un accident rutier s-a produs azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 08:40, pe DN 67C – Transalpina, între Șugag și Mărtinie.
Este vorba despre două autovehicule implicate, două perso ...
Azi noapte pe DN6, în zona viaductului Bahna, un autotren înmatriculat în județul Arad care circula dinspre Drobeta Turnu-Severin spre Orșova a lovit un parapet, după care a căzut în Dun ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din localitate, care duminică 2 iunie, ar fi sustras un autoturism de la o cunoștință, ulteri ...
La data de 1 iunie, în jurul orei 1315, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un accident în carea fost implicat un adolescent.O copertină smulsă de v& ...
Sâmbătă în jurul orei 15:00 a avut loc un accident destul de stupid putem spune cu victime. Mai exact, un conducător auto, a intrat cu mașina în poarta curții, iar acesta în urma impact ...
Șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud începe luna iunie cu un stadiu de execuție de 85% și o mobilizare constantă a personalului - peste 430 persoane, adică muncitori (dulgheri, fierari, trafic et ...
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 14.00, în municipiul Arad, în sensul giratoriu de la Aeroport, la breteaua de acces spre Autostrada A1. În incidentul rutier au fost implicate 3 v ...
Azi, 30 mai, în jurul orei 11:00, s-a produs o tamponare violentă între 2 autoturisme în zona Monumentului Eroilor de la Păuliș.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre ...
În urma unui accident rutier produs recent în municipiu, 4 copaci din specia Tilia tomentosa (Tei argintiu) din aliniamentul de arbori de pe Bvd. Revoluției, sensul de mers spre Palatul Administrativ, a ...
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareș din arad.
...
În această dimineață (28 mai), în jurul orei 06:30, un grav accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren s-a produs pe DN1, lângă localitatea bihoreană Uileacu ...
În perioada 21 aprilie - 4 mai 2024, zece elevi din clasele a X-a și a XI-a, specializarea matematică-informatică de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, au participat la un stagiu de ...
În această seară (27 mai), puțin înainte de ora 18:00, la Gurahonț a avut loc un accident de circulație ciudat.
Din primele informații, un bolovan a căzut de pe un versant pe o mașină pe care a ...
Trei studente ale programului muzică (anul I), din cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale a UAV, au participat la Concursul Național Studențesc de Antreprenoriat și Management Artistic S-M-A ...
În data de 24 mai 2024 se derulează la noi în țară activități de informare cu privire la importanța consumului de sare iodată, având ca slogan „Sarea iodată - o soluție simplă la o ...
O nouă ediție a „Dialogurilor universitare by UVVG” a avut loc în Sala Palatului Cultural din Arad. De această dată, jurnalistul George Grigoriu, moderatorul evenimentului, l-a avut ca invitat ...
Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, generalul în rezervă Florian Coldea a venit azi, 23 mai, la DNA, fiind chemat într-un dosar de trafic de influență.
În acelaşi do ...
La data de 21 mai, în jurul orei 17.33, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 37 de ani, din Șiria, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu aparat ...
Miercuri după-amiaza, în jurul orei 18:15, a avut loc un accident rutier în localitatea Săvârșin.
În incidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism.
...
Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane ...
În această dimineață, în jurul orei 09:40 în localitatea Cicir s-a produs o tamponare între un autoturism și o camionetă.
În urma accidentului rutier, a rezultat o victim ...
O performanță povestită de protagoniști, așa poate fi sintetizată conferința de presă de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în care a fost prezentă parte din echipa de fotbal a UAV c ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.