ARAD. Un accident rutier grav s-a produs în această seară în localitatea Șicula din județul Arad ! În accident au fost implicate 2 autoturisme, un Rover 75 și un Audi. Nu se știu până la această oră cauzele producerii accidentului.
La fața locului au intervenit cei de la ISUJ Arad care au reușit să scoată victimele din mașini, cei de la salvare și poliția !
UPDATE
Sunt 8 victime !!!2 persoane au decedat, 3 sunt inconștiente la această oră iar 2 sunt în stare stabilă. În urma acccidentului 4 dintre aceste persoane au rămas încarcerate printre fiarele contorsionate.
Din cele 8 persoane implicate 5 sunt bărbați și 3 sunt femei. Din acestea, un bărbat și o femeie au decedat.
UPDATE 2
Opt victime cu vârste cuprinse între circa 18-35 de ani, dintre care două au murit. Conform primelor informaţii, tinerii care au murit se logodiseră doar cu o zi înainte. Alte cinci victime sunt în stare foarte gravă, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad, iar o a şasea persoană, care a ieşit singură din maşina implicată în accindent, a fost indentficată ulterior de către autorităţi, fiind transportată la spital.
Din maşina cu patru persoane, 2 au murit. Conform unor informaţii, tânăra în vârstă de 22 de ani şi băiatul în vârstă de 23 de ani, care au murit, se logodiseră cu o zi înainte şi merseeră la rude. În maşină se mai aflau părinţii şi fratele tânărului, care au fost răniţi.
La fel şi cele 3 persoae din cealaltă maşină. Cele 6 victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Una dintre victime a fost indentificată ulterior de către autorităţi pentru că ieşise singură din maşina în care se aflau cele patru persoane. Bărbatul, care nu pare să fi fost rănit grav, a fost transportat şi el la spital pentru investigaţii medicale.
Conform primcelor cercetări, accidentul ar fi fost provocat de tânărul care a murit, care întors maşina pe şosea şi nu ar fi acordat prioritate, maşina pe care o conducea fiind lovită în plin de o altî maşină, ambele autovehicule fiind avariate puternic. Una dintre maşini a fost proiectată într-o altă maşină, pe care a avariat-o.
UPDATE 3
Cei doi tineri decedaţi în accident, erau logodiţi şi urmau să se căsătorească. Este vorba de Felix S. de 23 de ani din Sebiş şi logodnica acestuia de 21 de ani din Arad.

La data de 1 iunie, în jurul orei 1315, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un accident în carea fost implicat un adolescent.O copertină smulsă de v& ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Sâmbătă în jurul orei 15:00 a avut loc un accident destul de stupid putem spune cu victime. Mai exact, un conducător auto, a intrat cu mașina în poarta curții, iar acesta în urma impact ...
”Începând cu ora 16:00 (n.r. 1 iunie) se închide circulația mașinilor și a tramvaielor pe tronsoanele din fața Primăriei Municipiului Arad pentru evenimentele dedicate Zilei Copilului!&r ...
„Printre cărți și flori”- expoziție de carte pentru copii, Sala Împrumut Carte Copii, perioada 1-15 Iunie, coordonator Mihaela Blaga
„Mișcarea teatrală independentă din Europa ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Eroii copilăriei noastre, aventurile și poveștile lor, melodiile care îi însoțesc și pe care le fredonăm de fiecare dată când îi reîntâlnim în fața micilor sau a mar ...
Termoviziune, amprentare în laboratorul mobil de criminalistică, cum funcționează autospeciala de stingere a incendiilor, dotările unei ambulanțe SMURD, ochelarii care imită efectele unei intoxica ...
Agenda sportivă liberală are o largă paletă de investiții, ținte concrete și semnificative deoarece sportul este la el acasă aici, în Arad.
Cel mai important proiect cu care venim în fața arăd ...
DGASPC Arad anunță finalizarea implementării proiectului ”Construirea a două case de tip familial Hansel si Gretel si reabilitarea unui centru de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mintale Si ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sântana a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Arad, care, în perioada 11-25 mai, ar fi închiriat periodic biciclete, p ...
Compania de Apă Arad a semnat zilele trecute contractul de finanțare în valoare de 5,3 milioane de lei, prin care 568 de gospodării aparținând unor familii cu venituri reduse vor fi conectate la sist ...
Vineri dimeneața, în localitatea Sânpetru German, un cetățean s-a urcat pe un turn de comuncații, însă pentru moment nu se cunosc detalii legate de motivul acestui gest. La incident se deplas ...
Cristian Galea este candidatul din partea Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Aradului. Cine este Cristian Galea și care este viziunea lui pentru Arad? El afirmă, pe scurt: „un creștin asumat, fami ...
La Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-a desfășurat cea de-a XXVI-a ediție a sesiunilor de comunicări științifice studențești. Timp de mai multe zile, viitorii ingineri au avut oportunitatea ...
Multă bucurie, voie bună si distracție la Centrul Multifucțional „Curcubeu” din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad. Peste 100 de copii români și ucraineni din Arad au sarbato ...
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 14.00, în municipiul Arad, în sensul giratoriu de la Aeroport, la breteaua de acces spre Autostrada A1. În incidentul rutier au fost implicate 3 v ...
„Universul copiilor“- evenimente pentru copii de 1 Iunie, în municipiul Arad!
1 Iunie - Ziua Internațională Copilului va fi sărbătorită, în mai multe zone din municipiul Arad, cu spect ...
Azi, 30 mai, în jurul orei 11:00, s-a produs o tamponare violentă între 2 autoturisme în zona Monumentului Eroilor de la Păuliș.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre ...
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Inves ...
În urma unui accident rutier produs recent în municipiu, 4 copaci din specia Tilia tomentosa (Tei argintiu) din aliniamentul de arbori de pe Bvd. Revoluției, sensul de mers spre Palatul Administrativ, a ...
Încă o promisiunie onorată. Aceasta s-ar putea spune despre piața volantă care se va organiza începând de săptămâna aceasta în piața Catedralei Vechi. Printre primii clienți ai ...
Miercuri, 29 mai 2024, pompierii militari arădeni au desfășurat un amplu exercițiu de cooperare de nivel tactic-județean, simulând un incendiu de proporții în zona de pădure din apropierea orașul ...
Cea mai frumoasă sală de sport din județul Arad a fost inaugurată, miercuri, în satul Nadăș, comuna Tauț! Sala poartă numele doamnei Carmen Tocală, președinta Federației Române de Baschet, pre ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare la data de 27 mai, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe num ...
Compania de Apă Arad anunță că joi, 30.05.2024, vor avea loc lucrări de întreținere și mentenanță la rețeaua de distribuție în zona localităților Dorobanți și Iratoș. Pentru executarea ac ...
1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită, în mai multe zone din municipiul Arad, cu spectacole interactive, spectacole de magie, jocuri, teatru de păpuși, muzică, dans și multă dis ...
„Zilele academice arădene” au fost organizate recent, într-un cadru elegant, în incinta Palatului Cultural al orașului. Momentul deschiderii propriu-zise a fost precedat de un moment religi ...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracțională a d ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.