Barack Obama: "Vom distruge ISIS" – VIDEO

Luni, 07 Decembrie, 2015 10:37 Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia INTERNATIONAL Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 07 Decembrie, 2015 10:37 Tiparire

Barack Obama şi-a expus duminică strategia privind o înfrângere a Statului Islamic (SI), dar fără să prezinte vreo schimbare în politica Statelor Unite în lupta împotriva a ceea ce a catalogat drept o "nouă fază" a ameninţării teroriste, după atacul armat din California, relatează Reuters online, citat de Mediafax.

Într-un rar discurs pe care l-a susţinut în Biroul Oval, şeful statului a încercat să liniştească o opinie publică americană tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declaraţii nu au reuşit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanţilor.
 
Pe un ton măsurat, el şi-a folosit cele 14 minute ale intervenţiei televizate pe postul naţional, pentru a trasa, cu atenţie, o linie între ceea ce va face şi ce nu va face. Obama s-a angajat, de exemplu, să-i "vâneze pe conspiratorii terorişti" oriunde s-ar afla. Însă "nu trebuie să ne lăsăm atraşi din nou într-un război terestru îndelungat şi costisitor în Irak şi Siria", a subliniat el.
 
Obama a susţinut acest discurs la patru zile după ce Syed Rizwan Farook, în vârstă de 28 de ani, născut în Statele Unite, şi soţia sa pakistaneză Tashfeen Malik, în vârstă de 29 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri a unor funcţionari publici la San Bernardino, în California, omorând 14 oameni. Cuplul a fost ucis câteva ore mai târziu într-un schimb de focuri cu poliţia.
 
El a condamnat atacul drept "un act terorist menit să omoare oameni nevinovaţi". Dar, în opinia sa, drama de la San Bernardino a arătat că "ameninţarea teroristă a evoluat într-o nouă fază", în contextul în care SI a folosit Internetul pentru a "otrăvi minţile" unor potenţiali atacatori.
 
Preşedintele american a făcut totodată o legătură între securitatea naţională şi necesitatea unui control asupra armelor de foc în urma acestui ultim atac armat în masă.
 
Poliţia federală (FBI) anchetează acest atac în stil paramilitar din California ca fiind inspirat de către SI, care deţine controlul asupra unor bucăţi vaste din Siria şi Irak şi care şi-a extins operaţiunile în afara fiefului din Orientul Mijlociu, inclusiv printr-o complicitate în atacurile de la Paris, de pe 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi.
 
Însă Obama, a cărui reţinere contrastează puternic cu declaraţiile înflăcărate ale preşedintelui francez Francois Hollande de după atacurile de la Paris, care a promis un răspuns "nemilos", a subliniat că nu există nicio dovadă a faptului că atacul din California a fost comis de vreo grupare militantă din străinătate sau că ar face parte dintr-un complot intern mai larg.
 
Cu toate acestea, el a încercat să arate că administraţia gestionează criza, în pofida noilor probleme ridicate de apărarea ţării faţă de extremismul intern. "Ameninţarea terorismului este reală, dar o vom depăşi", a subliniat preşedintele american.
 
Criticii republicani ai lui Obama, inclusiv candidaţii republicani în alegerile prezidenţiale, i-au atacat imediat discursul, al treilea pe care l-a susţinut în Biroul Oval de când a fost ales preşedinte, în ianuarie 2009.
 
"Oamenilor le este frică şi nu doar din cauza acestor atacuri, ci şi din cauza unui sentiment tot mai puternic potrivit căruia avem un preşedinte care este complet copleşit de ele", a declarat pentru Fox News senatorul Marco Rubio din Florida, un candidat la obţinerea învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.
 
Apel la Silicon Valey şi relansarea dezbaterii cu privire la viaţa privată online
 
În discursul său, Obama a îndemnat Silicon Valley să ajute în răspunsul la ameninţarea reprezentată de grupările militante care folosesc social media şi comunicaţiile electronice pentru a planifica şi promova violenţa, relansând astfel o dezbatere cu privire la viaţa privată online.
 
El s-a folosit totodată de această ocazie pentru a pleda, din nou, în favoarea controlului asupra armelor de foc, un subiect în care întâmpină opoziţia republicanilor, în pofida numeroaselor atacuri armate comise în timpul preşedinţiei sale.
 
"Este necesar, de asemenea, să îngreunăm posibilitatea ca oamenii să cumpere arme puternice de asalt ca cele folosite la San Bernardino", a îndemnat Obama. "Ceea ce putem face - şi trebuie să facem - este să facem aşa încât să fie mai greu ca ele să ucidă", a adăugat el. Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei a declarat că preşedintele nu intenţionează să viziteze imediat San Bernardino.
 
Totodată, Obama a atras atenţia în legătură cu o reacţie exagerată faţă de ameninţarea militantă internă.
 
"Nu ne putem întoarce unii împotriva altora şi să permitem ca această luptă să fie definită ca un război între America şi islam", a spus el, referindu-se la retorica incendiară a candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, criticat pentru că exploatează aceste frici împotriva comunităţii musulmane.
 
Având în vedere că acest cuplu din California nu se afla pe "radarul" securităţii naţionale americane înainte să lanseze atacul armat de miercuri, Obama se confruntă cu provocarea de a convinge publicul american de faptul că face tot ceea ce poate în faţa evoluţiei ameninţării militante.
 
Există tot mai multe probe care arată că cei doi erau nişte "lupi singuratici" care ar fi fost radicalizaţi de propaganda SI şi care apoi ar fi acţionat independent, ceea ce a îngreunat şi mai mult depistarea lor de către autorităţi.
 
Masacrul de săptămâna trecută, în cazul în care se va dovedi că a avut legături sau a fost motivat de către militantismul islamist străin, ar fi cel mai sângeros incident de acest tip comis pe teritoriul american, în timpul preşedinţiei lui Obama, de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
 
Obama a susţinut acest discurs în contextul unor presiuni tot mai mari din partea republicanilor şi chiar a unor democraţi în vederea unui răspuns mai dur faţă de SI, în contextul în care atacul de la San Bernardino a provocat temeri în rândul americanilor cu privire la ameninţarea unor noi atacuri în Statele Unite.
 
Obama a susţinut ultimul discurs în Biroul Oval - un simbol al puterii preşedintelui - în august 2010, când a salutat încheierea operaţiunilor americane de luptă în Irak, una dintre cele mai importante promisiuni pe care le-a făcut în campania electorală.
 
Însă politica sa a fost modificată din cauza ascensiunii meteorice a Statului Islamic.
 
Obama a mobilizat, de la sfârşitul anului trecut, aproximativ 3.500 de militari americani în Irak, într-o misiune de formare şi consiliere. Pentagonul a anunţat săptămâna trecută că trimite împotriva SI o importantă forţă expediţionară, de câteva zeci de membri din cadrul operaţiunilor speciale. Însă criticii îndeamnă la o acţiune mai agresivă.
 
Între altele, Obama a cerut Congresului să adopte o lege care să le interzică celor ce figurează pe lista Guvernului cu persoane vizate de interdicţia de a zbura să cumpere armament. Acest lucru nu i-ar fi oprit însă pe atacatorii din California, care nu se aflau pe vreo listă guvernamentală în domeniul supravegherii terorismului.

Stiri asemanatoare

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:18

Accident cu victimă pe autostrada A1 Nădlac – Sibiu. Traficul este îngreunat

Un accident rutier a avut loc azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei 07.40, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș- Sibiu.   Un camion care transporta mărfuri generale s-a r ...

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marti, 15 Octombrie, 2024 13:42

Trei adolescente au fugit dintr-un centru creștin din Vladimirescu. În urmă cu 2 luni 2 dintre cele 3 fete au dispărut din aceeași locație! Un mare semn de întrebare

Marți, 15 octombrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, NICOLICI IONELA,de 16 ani, VARGA RUTH-MARIA, de 14 ani și COVACIU MARIA, de 14 ani, au plecat dint ...

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

Marti, 15 Octombrie, 2024 12:33

O singură cale de atac a lui Ciunta la sentinţa dată de Tribunalul Arad de 6 ani şi 8 luni

6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a dat Tribunalul Arad fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, în urma acuzațiilor de înșelătorie a mai multor persoane, ...

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 08:48

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Se vor construi două noi puțuri de apă și un rezervor, la Bocsig”

Consiliul Județean Arad a preluat de la comuna Bocsig și, apoi, a concesionat către Compania de Apă un teren de 1.900 m.p. pentru a dezvolta sistemul de alimentare cu apă din zona respective ...

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

Marti, 15 Octombrie, 2024 14:22

Mișcare de imagine la PSD Arad cu cel mai cunoscut arbitru român - Ovidiu Hațegan pe loc eligibil la Camera Deputaților

PSD Arad își depune astăzi, marți, 15 octombrie, la la ora 16:00, listele pentru alegerile Parlamentare. La Senat și Camera Deputaților. După ce s-a clarificat locul 1 la Senat, Euse ...

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:50

Comunele Conop, Zerind și Sintea Mare primesc fonduri pentru întreținerea drumurilor comunale

Trei comune arădene – Conop, Zerind și Sintea Mare – vor primi sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor comunale aflate pe teritoriul lor. Fondurile provin de la alte ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Marti, 15 Octombrie, 2024 17:00

Desfășurări de forțe pe ciotul lipsă din autostrada A1 de la Margina-Holdea

Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj - Deva, sectorul Margina – Holdea se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structu ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

Marti, 15 Octombrie, 2024 11:24

Primarul comunei Hălmagiu, Gheorghe Dărău, a semnat adeziunea la PNL

În prezența a peste 700 de localnici din comuna Hălmagiu și satele aparținătoare, primarul independent Gheorghe Dărău a semnat luni adeziunea la Partidul Național Liberal!   ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Marti, 15 Octombrie, 2024 06:42

Pierduți de bonă! Trei frați, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, dați dispăruți. Copiii au fost dați în urmărire națională

Trei copii, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, frați, din localitatea hunedoreană Sântandrei, au fost dați dispăruți, luni după-amiază. Polițiștii au fost sesizați telefonic de t ...

{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.