Guvernul a aprobat, prin două Hotărâri de Guvern, unele măsuri privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă organizate de acestea, domeniile și programele de studii universitare de masterat, precum şi domeniile de studii universitare de doctorat din cadrul acestora.
Astfel au fost introduse completări privind noi specializări / programe de studii universitare de licență și de master, modificarea capacității maxime de școlarizare, precum și actualizarea structurilor unor instituții de învățământ superior, ca urmare a propunerilor Senatelor universităţilor, ca parte a procesului de reformă a sistemului educaţional, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice pentru educaţie şi formare profesională stabilite de Comisia Europeană în cadrul Consiliului European – Barcelona 2002.
Aceste modificări vor contribui la adaptarea rețelei universitare la cerințele pieței muncii și la compatibilizarea sistemului românesc de educație și formare profesională cu cel european, precum și la buna desfășurare a procesului educațional în anul universitar 2015 – 2016, se arată într-un comunicat emis de Guvernul României.
De asemenea, au fost completate programele de studii universitare de master pentru anul universitar 2015 - 2016, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 595/2015, cu 36 de noi programe, în 86 de instituţii de învăţământ superior, ajungându-se, după această completare, la un total de peste 4000 de programe de studii universitare de master. Între noile programe de studii universitare de master introduse la instituțiile de învățământ superior de stat și particulare acreditate menționăm:
-
Aplicații ale chimiei în expertize juridice
-
Inginerie energetică/ Energy engineering
-
Inginerie hidraulică și protecția mediului
-
Business services
-
Dreptul colectivităților locale
-
Drept medical
-
Antreprenoriat și management strategic
-
Managementul programelor și investițiilor/ Programs and investments management
-
Finanțarea, guvernanța și gestiunea riscurilor în organizațiile publice
De menționat este faptul că o specializare este acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu în cadrul unei instituţii de învățământ superior numai printr-o Hotărâre de Guvern. De asemenea, un domeniu de studii universitare de masterat este acreditat în cadrul unei instituţii de învățământ superior numai prin Hotărâre, aprobată anual la nivelul Guvernului. Pe cale de consecinţă, o instituţie de învăţământ superior de stat şi particulară poate organiza admiterea numai în domeniile și la programele de studii universitare aprobate printr-o Hotărâre de Guvern.
De asemenea, au fost actualizate domeniile de doctorat, prin introducerea celor evaluate în baza OMECS nr. 5125/ 2015 privind aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat.
Potrivit sursei citate, actele normative aprobate astăzi sunt în concordanță cu Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 575/2015 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2015 - 2016.
foto:legestart.ro