Studenții și doctoranzii coordonați de prof. univ. dr. ing. habil. Valentina Bălaș și de de prof. univ. dr. ing. habil. Marius Bălaș, de la specializarea Automatizare și Informatică Aplicată din cadrul facultății de Inginerie al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au luat mai multe premii de top la două conferințe internaționale.
Cea mai mare distincție a fost ,,Premiul Ioan Dzițac” primită de drd. Daniel Alexuță oferită de prof. univ. Simona Dzițac, și fiica sa, Dominica Dzițac, la sfârșitul conferenței ICCCC (Conferința Internațională privind Calculatoarele, Comunicațiile și Controlul) organizată de Universitatea „Agora” din Oradea. ,,Premiul Ioan Dzițac” a fost oferit pentru cea mai apreciată lucrare științifică prezentată de un tânăr cercetător promițător și a constat într-o diplomă și suma de 500 de euro.
A urmat conferința internațională BACSTUD, oraganizată de aceeași instituție, unde au urcat pe podium doctoranzii: Priscilla Văcărescu, Marius Susa și Tania- Bogdana Gavrilă, obținând premii la „Secțiunea multidisciplinară a studenților doctoranzi”.
Din echipa arădeană au mai făcut parte și studenții Petrică Butnaru și Margareta Szegő, din anul III tot de la specializarea Automatizare și Informatică Aplicată din cadrul facultății de Inginerie al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Ei au obținut premiul I și premiul II la „Secțiunea Inginerie/Atomatizări, robotică și informatică aplicată”.