Investitorii ar trebui să se orienteze tot mai des către estul Europei şi să vizeze în special România, pentru a se adăposti de volatilitatea de pe piaţa chineză şi criza grecească, au declarat unii analişti pentru CNBC.
"Europa Centrală şi România arată foarte bine", a declarat Charles Robertson, economistul-şef al băncii de investiţii pe pieţele emergente Renaissance Capital, citat de CNBC.
Acesta a spus că regiunea a fost "una de refugiu", într-un moment dificil pentru investitorii afectaţi de criza din China şi Grecia.
Potrivit lui Robertson, România este cea mai performantă piaţă din 2015, iar bursa de la Bucureşti a crescut cu 9% în acest an.
Timothy Ash, strateg pentru pieţele emergente la Nomura International, a precizat că statele din Europa Centrală şi de Est au beneficiat de pe urma preţurilor scăzute la petrol şi materiile prime şi foarte puţine au linii de schimb comercial cu China.
"Locurile în care vă puteţi "refugia" sunt în Europa emergentă, în zona baltică şi a Balcanilor", a declarat miercuri Ash. Regiunea a avut de câştigat de pe urma apropierii comerciale de Germania, cea mai mare economie din Europa, a declarat Bob Parker, consilier financiar al Credit Suisse.
Ţări precum România şi Bulgaria au fost afectate într-adevăr de legăturile puternice ale sectoarelor lor bancare cu Grecia, dar au menţinut exporturile masive spre Germania, relatează Gândul.