Preţurile alimentelor au început să crească faţă de acum două luni, atunci când măsura reducerii de TVA la alimente de la 24% la 9% a intrat în vigoare, astfel că în unele reţele de magazine sunt produse care au preţuri majorate chiar şi cu 30%, arată Indexul Alimentar al ZF, care a luat în calcul un coş cu 21 de produse din trei magazine online.
Indexul ZF nu are pretenţia de a fi un indicator statistic, este o cercetare simplă realizată lunar cu mijloace jurnalistice şi are la bază doar informaţii disponibile pe site-urile magazinelor care vând şi online. Indexul nu ia în considerare promoţiile sau fluctuaţiile de preţ pentru anumite alimente. De asemenea, indexul cuprinde o mică parte din produsele alimentare, în condiţiile în care într-un hipermarket pot exista chiar şi 60.000 de produse, atât alimentare, cât şi nonalimentare.
Cele mai vizibile creşteri le-au consemnat în perioada 8 iunie - 4 august laptele, carnea de pui, salamul şi apa minerală. Astfel, de exemplu preţul unui litru de lapte (1,5% grăsime) a crescut cu 14,7% faţă de 8 iunie, până la 3,98 lei în cadrul unui magazin online.
Citeşte articolul integral AICI