Stiri cu tag: strada

  • Reglementări clare privind comercializarea îngheţatei de la aparatele stradale în municipiul Arad

    Reglementări clare privind comercializarea îngheţatei de la aparatele stradale în municipiul Arad

    Joi, 04 Aprilie, 2019 11:21

    În debutul sezonului cald, Primăria Municipiului Arad și polițiștii locali ai Biroului Activitate și Control Comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad atrag atenţia agenților economici care doresc să comercializeze îngheţată de la aparatele stradale, că în prealabil vor trebui să obţină  un acord de o ...

  • PSD vrea cu orice preţ să scoată în stradă pacienţii de la Căpâlnaş!

    PSD vrea cu orice preţ să scoată în stradă pacienţii de la Căpâlnaş!

    Joi, 04 Aprilie, 2019 07:54

    Din considerente strict politice consilierii judeţeni PSD Arad au refuzat să asigure un acoperiş deasupra capului pacienţilor vulnerabili de la Spitalul din Căpâlnaş !             În istoria Consiliului Judeţean Arad nu s-a mai întâmplat o situaţie atât de revo ...

  • Sancţiuni pentru operatorii care „uită” de obligaţiile contractuale

    Sancţiuni pentru operatorii care „uită” de obligaţiile contractuale

    Miercuri, 20 Martie, 2019 21:40

    Direcţia Generală Poliţia Locală prin Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişaj stradal sancţionează contravenţional operatorii care execută lucrări pe raza municipiului fără a aduce terenul la forma iniţială, conform Legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Recent, trei amenzi în cuantum total de 150.0 ...

  • România 15 martie, 15 minute de protest. Arădenii s-au alăturat suceveanului care a construit 1 metru de autostradă

    România 15 martie, 15 minute de protest. Arădenii s-au alăturat suceveanului care a construit 1 metru de autostradă

    Vineri, 15 Martie, 2019 16:13

    Arădenii s-au alăturat vineri 15 martie, începând cu ora 15:00, omului de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, și care a devenit celebru în toată țara cu inițiativa lui. Arădenii au oprit și ei lucrul, la îndemnul suceveanului, pentru 15 minute. Cititori ...

  • România se opreşte, astăzi, pentru 15 minute !

    România se opreşte, astăzi, pentru 15 minute !

    Vineri, 15 Martie, 2019 11:04

    Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit celebru în toată țara cu inițiativa lui, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul la îndemnul său, la ora 15, pentru 15 minute.   Ştefan Mandachi a anunţat, în 4 martie, că a finalizat lucrările l ...

  • AFLĂ ce amendă a primit hunedoreanca care a circulat pe contrasens pe Autostrada Arad-Nădlac

    AFLĂ ce amendă a primit hunedoreanca care a circulat pe contrasens pe Autostrada Arad-Nădlac

    Marti, 12 Martie, 2019 12:13

    În înregistrările făcute de alţi şoferi se vede autoturismul, cu numere de Hunedoara, care merge în sens invers pe banda de viteză a Autostrăzii 1, în judeţul Arad. La un moment dat, un şofer intrat în depăşire frânează şi reintră pe prima banda, ca să facă loc vehiculului. Pe baza imaginilor, poliţiştii a ...

  • Bizonul Zilei: Sensurile de mers sunt pentru FRAIERI. Cum se circula pe A1 Arad-Nădlac pe sens invers

    Bizonul Zilei: Sensurile de mers sunt pentru FRAIERI. Cum se circula pe A1 Arad-Nădlac pe sens invers

    Luni, 11 Martie, 2019 14:07

    În ziua de azi, mulţi Bizoni se găsesc pe şoselele patriei, şi mulţi dintre ei nu ne mai uimesc, excepţie face un şofer care conducea un Ford înmatriculat în Hunedoara, care se “dădea” nestingherit pe Autostrada A1 Arad-Nădlac pe banda de viteză, însă pe sens invers.   Nu se ştie exact cum a reuşit să ...

  • Perversul de pe Calea Aurel Vlaicu. “Lucrul făcut bine” costă 1000 RON

    Perversul de pe Calea Aurel Vlaicu. “Lucrul făcut bine” costă 1000 RON

    Duminica, 03 Martie, 2019 19:41

    Un bărbat de 52 de ani din județul Arad a fost amendat decătre polițiști după ce a fost prins în timp ce se masturba în public, în fața trecutărilor din zona mall-ului din Arad.   Bărbatul a fost filmat în timp ce stătea într-un microbus  parcat, cu ușa deschisă, și se masturba, în fața trecători ...

  • O casă a luat foc pe strada Adam Muller

    O casă a luat foc pe strada Adam Muller

    Joi, 28 Februarie, 2019 15:41

    În după-amiaza zilei de joi 28 februarie, în jurul orei 15:30 o casă din Arad, de pe strada Adam Muller a luat foc. Un apel la 112 anunța cu disperare izbucnirea incendiului la una dintre camerele casei. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii arădeni, care au sosit la doar câteva minute de la izbucnirea incendiului.  ...

  • Alianța Vestului a propus Comisiei Europene la întâlnirea de la Timișoara ca autostrada Transilvania să primească  susţinere financiară

    Alianța Vestului a propus Comisiei Europene la întâlnirea de la Timișoara ca autostrada Transilvania să primească susţinere financiară

    Miercuri, 27 Februarie, 2019 12:02

    Marți, la Timișoara, 3 primari din Alianța Vestului s-au întâlnit cu reprezentanți ai Comisiei Europene (CE). La întâlnire au prezentat proiectele pe care Alianța dorește să le realizeze cu bani europeni în exercițiul financiar 2021-2027.   Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a scris pe Facebook: „NOUT ...

  • Biciclist accidentat GRAV pe strada Banu Mărăcine

    Biciclist accidentat GRAV pe strada Banu Mărăcine

    Miercuri, 27 Februarie, 2019 10:56

    În dimineața zilei de miercuri 27 februarie, în jurul orei 10:30 un grav accident rutier a avut loc pe strada Banu Mărăcine din Arad, în urma căruia un biciclist în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost foarte grav rănit. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, SMURD și Ambulanța ...

  • CARAMBOL pe Cocorilor : un tramvai a lovit o mașină de gunoi de la Retim

    CARAMBOL pe Cocorilor : un tramvai a lovit o mașină de gunoi de la Retim

    Marti, 26 Februarie, 2019 15:30

    În după-amiaza zilei de marți 26 februarie, în jurul orei 15:00 pe Cocorilor a avut loc un carambol între un tramvai, o mașină de gunoi de la Retim și un autoturims marca Volkswagen. Se pare că un tramvai a lovit în spate o mașină de gunoi, ce aparține firmei Retim, care a fost proiectată într-un autoturism marca ...

  • VIDEO! Viteză, neacordare de prioritate, acestea sunt cauzele accidentului mortal de marţi dimineaţa de pe strada Renaşterii

    VIDEO! Viteză, neacordare de prioritate, acestea sunt cauzele accidentului mortal de marţi dimineaţa de pe strada Renaşterii

    Marti, 26 Februarie, 2019 09:52

    Aşa cum era de bănuit, cauza accidentului de marţi dimineaţa din cartierul arădean Micălaca, de la intersecţia strazilor Renaşterii cu strada Vrancei, au fost viteza şi neacordarea de prioritate.   Citeşte şi: Accident MORTAL în Micălaca pe strada Renaşterii!   În filmarea de la o camera de supraveghere din zonă, se ve ...

  • Accident MORTAL în Micălaca pe strada Renaşterii!

    Accident MORTAL în Micălaca pe strada Renaşterii!

    Marti, 26 Februarie, 2019 08:17

    În dimineața zilei de marţi 26 februarie, în jurul orei 7:00 a avut loc un accident mortal în cartierul arădean Micălaca,  pe strada Renaşterii la intersecţie cu strada Vrancei. În accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma accidentului au rezultat trei victime din care una decedată. Bărb ...

  • Un TIR a rupt un stâlp de curent pe strada 6 Vânători, apoi a dispărut ca porcul în ceaţă

    Un TIR a rupt un stâlp de curent pe strada 6 Vânători, apoi a dispărut ca porcul în ceaţă

    Luni, 25 Februarie, 2019 20:48

    Arad, strada 6 Vânători, în jurul orei 18:00, un stâlp de curent a fost rupt şi a căzut peste restul de gard al fostei fabrici de mobilă IMAR. Se pare că, şi spunem că se pare, asta după urmele lăsate de cauciucuri pe şosea pentru că nimeni nu a văzut nimic, un Autocamion (TIR) a întors pe strada 6 vânători , de par ...

  • Un copil a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o șoferiță pe strada Henri Coandă din Arad

    Un copil a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o șoferiță pe strada Henri Coandă din Arad

    Miercuri, 20 Februarie, 2019 18:43

    În seara zilei de miercuri 20 februarie pe strada Henri Coandă din municipiul Arad a avut loc un accident rutier în care un copil a fost accidentat. Din spusele martorilor, o șoferiță care se afla la volanul unui autoturism, în timp ce conducea regulamentar pe strada Henri Coandă din Arad, nu a reușit să evite un copil care i-a sări ...

  • Biciclist accidentat de un șofer neatent, pe strada Andrei Șaguna

    Biciclist accidentat de un șofer neatent, pe strada Andrei Șaguna

    Miercuri, 20 Februarie, 2019 15:09

    Miercuri după-masă în jurul orei 15:00 a avut loc un accident rutier pe strada Andrei Șaguna, în care a fost implicat un biciclist. Din primele informații se pare că un șofer care se se afla la volanul unui autoturism, pe strada Andrei Șaguna nu a păstrat distanța laterale suficientă și a acroșat un biciclist care circula regulam ...

  • ACCIDENT rutier pe Autostrada Arad-Timișoara

    ACCIDENT rutier pe Autostrada Arad-Timișoara

    Marti, 19 Februarie, 2019 14:43

    Marți 19 februarie în jurul orei 12:50 a avut loc un accident rutier pe Autostrada A1 Arad-TimișoaraDin informațiile primite accidentul rutier a avut loc pe A1 pe sensul de mers Arad-Timișoara. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, iar la sosirea medicilor de pe SMURD, la fața locului au fost găsite două victime conștiente, care ...

  • Un adolescent de 16 ani a furat o poșetă dintr-un autoturism parcat pe strada Cocorilor

    Un adolescent de 16 ani a furat o poșetă dintr-un autoturism parcat pe strada Cocorilor

    Joi, 14 Februarie, 2019 10:05

    În seara zilei de joi 13 februarie a.c., în jurul orei 19:30-21:00, pe strada Cocorilor a fost spart geamul unui autoturism. Hoțul de numai 16 ani a fost prins la scurt timp de polițiști. Adolescentul în vârstă de 16 ani, prin spargerea geamului portierei dreapta spate, a pătruns intr-un autoturism parcat pe strada Cocorilor din ...

  • Depistat la volan cu o alcoolemie de 1, 39 mg./l. pe o stradă din Arad

    Depistat la volan cu o alcoolemie de 1, 39 mg./l. pe o stradă din Arad

    Joi, 07 Februarie, 2019 12:26

    În după-amiaza zilei de 6 februarie a.c., pe strada Frumoasă din Arad, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic, la volanul unui autoturism,un bărbat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii rutieri l-au depistat pe bărbat având o alcoolemie de 1, 39 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto ...

  • Polițiști germani îngroziți când au văzut în ce stare era un TIR românesc, oprit pe autostradă

    Polițiști germani îngroziți când au văzut în ce stare era un TIR românesc, oprit pe autostradă

    Joi, 07 Februarie, 2019 11:38

    Așa ceva mai rar vezi, cum au avut ocazia să vadă polițiștii germani, care au fost de-a dreptul uluiți când au oprit un TIR românesc. VEZI fotoȘoferul Tir-ului a fost oprit pentru un control de rutină la Munster. Camionul a fost oprit pentru că polițiștii au observat de la distanță parbrizul spart. Însă aceasta era cea mai m ...

  • Autobuz ars în totalitate pe Autostrada Arad-Nădlac

    Autobuz ars în totalitate pe Autostrada Arad-Nădlac

    Sambata, 26 Ianuarie, 2019 12:29

    În noaptea de vineri 25 ianuarie în jurul orei 23:45, pe Autostrada Arad-Nădlac un autobuz a luat foc. Acesta s-a făcut scrumȘoferul unui autobuz a trecut prin clipe de groază în momentul în care a văzut că autobuzul a luat foc. El a pus mâna imediat  pe telefon și a sunat de urgență la 112 , anunțând pompie ...

  • Sergiu Bîlcea :”Interesul Aradului şi al României este să demareze autostrada Via Carpathia”

    Sergiu Bîlcea :”Interesul Aradului şi al României este să demareze autostrada Via Carpathia”

    Luni, 21 Ianuarie, 2019 11:56

    Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, insistă pentru demararea procedurilor prin care România poate obţine finanţare europeană pentru autostrada Via Carpathia. „Autostrada care traversează Europa de la nord la sud este foarte importantă pentru România şi mai ales pentru zona noastră, pentru Arad. Realizarea autos ...

  • Hoț prins de polițiști după ce a furat 1.000 lei în plină stradă

    Hoț prins de polițiști după ce a furat 1.000 lei în plină stradă

    Marti, 15 Ianuarie, 2019 14:44

    Un bărbat a fost prins de polițiști după ce a furat suma de 1.000 de lei, din buzunarul victimei. Totul s-a întâmplat în după-masa zilei de luni 14 ianuarie, în centrul Aradului. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, în flagrant delict, un bărbat care a sustras 1.000 de lei. Hoțul, în vârs ...

  • TRAGEDIE pe A1 în apropiere de Sebeș. Două persoane și-au pierdut viața

    TRAGEDIE pe A1 în apropiere de Sebeș. Două persoane și-au pierdut viața

    Joi, 10 Ianuarie, 2019 10:45

    Tragedie joi de dimineața în jurul orei 4:20 pe autostrada A1, lângă Sebeş, în urma unui grav accident rutier, în care două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite.Două persoane au murit, unul dintre ei a zburat pe geam din maşină, în urma impactului deosebit de violent. Accidentul rutier a avu ...

  • Ghinion pentru un arădean în seara de Sfântul Ion, flăcările i-au cuprins  bucătăria

    Ghinion pentru un arădean în seara de Sfântul Ion, flăcările i-au cuprins bucătăria

    Luni, 07 Ianuarie, 2019 12:16

    Arad: Duminică seara, în jurul orei 21:15 un arădean a sunat la pompieri să reclama că dintr-un apartament vecin de pe Str. Poetului la R 16 (ARED), iasă fum și nu este nimeni acasă.   La fața locului s-a deplasat două autospeciale de stingere, un echipaj Descarcerare, o Autoscara S42 și un SMURD.   Incendiul a fost lichidat de ...

  • Accident pe strada Pădurii. Un autoturism şi un tramvai s-au întâlnit într-un mod nefericit

    Accident pe strada Pădurii. Un autoturism şi un tramvai s-au întâlnit într-un mod nefericit

    Vineri, 04 Ianuarie, 2019 19:35

    Arad: Strada Pădurii, în jurul orei 18:30 aproximativ, a avut loc un incident rutier soldat din fericire doar cu pagube materiale.   Un şofer care se deplasa pe strada Pădurii, în dreptul magazinul Profi (recent deschis în spaţiul fostei fabrici Arădeanca) a vrut să traverseze liniile de tramvai pentru a ajunge în parcare ...

  • TREI AUTOTURISME şi un TIR implicate într-un accident pe autostradă la 5 km de vama Nădlac!

    TREI AUTOTURISME şi un TIR implicate într-un accident pe autostradă la 5 km de vama Nădlac!

    Duminica, 23 Decembrie, 2018 15:02

    Arad: În jurul orei  13:00, a avut loc un accident rutier pe Autostrada A1, la 5 km de vama Nadlac, pe sensul de mers Nadlac-Arad. În accident au fost implicate trei autoturisme si un camion.   Alertate, echipele de intervenţie a SMURD Arad, SMURD Nădlac si SVSU Nadlac şi SAJ Pecica, s-au deplasat la faţa locului.   Î ...

  • Arădean de 36 de ani surprins la furat de produse alimentare dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine

    Arădean de 36 de ani surprins la furat de produse alimentare dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine

    Miercuri, 19 Decembrie, 2018 15:49

    Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant delict un bărbat care fura dintr-un supermarket.          Polițiștii cercetează un bărbat de 36 de ani din Arad, care a fost depistat în flagrant, în timp ce sustrăgea dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine din municipi ...

  • Fetița de 9 ani, dată dispărută a fost GĂSITĂ pe strada Voinicilor

    Fetița de 9 ani, dată dispărută a fost GĂSITĂ pe strada Voinicilor

    Miercuri, 21 Noiembrie, 2018 16:30

    Părinții unei fetițe în vârstă de 9 ani sunt disperați. Fetița lor a plecat astăzi de la Școala "Caius Iacob" , (fosta Generală Nr.22) și nu a mai ajuns acasă. UPDATE: " În urma mediatizării masive, fetița a fost găsită de un bărbat pe strada Voinicilor, teafără" au precizat reprezentanți ai IPJ Arad. ȘTIR ...

  • Ce previziuni a făcut Nostradamus pe următorii cinci ani

    Ce previziuni a făcut Nostradamus pe următorii cinci ani

    Luni, 19 Noiembrie, 2018 14:33

    Află profețiile lui Nostradamus pe următorii 5 ani. Ce previziuni a făcut și cum se va schimba omenirea până în 2023.Nostradamus a prezis că în anul 2023 va fi pace la nivel mondial, însă, până atunci omenirea va trece  prin numeroase încercări. Oamenii vor începe să-și îndrepte atenția spre D ...

  • Accident între două TIR-uri luni dimineaţa pe autostrada lângă Vama Nădlac

    Accident între două TIR-uri luni dimineaţa pe autostrada lângă Vama Nădlac

    Luni, 05 Noiembrie, 2018 07:52

    Luni dimineața, în jurul orei  03:45, a fost anunțat în Dispeceratul ISU un accident rutier produs pe Autostrada A1 în apropiere de Vama Nădlac, pe sensul de mers de la Arad la Nădlac. În accident au fost implicate 2 Autotrenuri (unul transporta mere iar celălalt gol). În urma accidentului, o victimă a rămas î ...

  • Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

    Noua secție de Oncologie a Spitalului Judeţean Arad se construieşte pe strada Vicențiu Babeș

    Marti, 09 Octombrie, 2018 17:36

    Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad: „Demarăm unul dintre cele mai importante proiecte care vizează sistemul de sănătate din Arad”   Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat contractul pentru construirea noii secții de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș, nr. 11-13. Proiectul tehnic, c&ac ...

  • Strada Petru Rareş, din nou scena unui accident cu urmări pentru şoferi

    Strada Petru Rareş, din nou scena unui accident cu urmări pentru şoferi

    Duminica, 07 Octombrie, 2018 08:36

    Sâmbătă seara, pe strada Petru Rareş din cartierul arădean Grădişte, a avut din nou loc un accident în care au fost implicate două autoturisme Opel, după ce cu o săptămână în urmă, pe aceeaşi stradă, un şofer a pierdut controlul volanului şi a avariat alte patru autoturisme parcate regulamentar.   Un arădean ca ...

  • TIR răsturnat la ieşirea de pe autostrada în zona industrială, şoferul decedat!

    TIR răsturnat la ieşirea de pe autostrada în zona industrială, şoferul decedat!

    Joi, 27 Septembrie, 2018 22:04

    ARAD: Joi seara, în jurul orei 20:30, un autocamion inmatriculat în Turcia, care se deplasa pe autostrada A1, în porţiunea de centură a oraşului Arad, înainte intersecţia cu drumul spre Pecica, a parasite carosabilul, a rupt parapetul şi s-a răsturnat.   Şoferul autocamionului a rămas încarcerat în cabina au ...

  • Accident mortal  în Pecica! Un pieton a fost lovit de un autoturism în timp ce trecea neregulamentar strada!

    Accident mortal în Pecica! Un pieton a fost lovit de un autoturism în timp ce trecea neregulamentar strada!

    Miercuri, 26 Septembrie, 2018 10:01

    În dimineața zilei de miercuri, un pieton în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost lovit mortal de un autoturism în timp de trecea strada neregulamentar.   Soferul autoturismului se pare că nu a mai putut evita impactul, pietonul fiind lovit mortal.   Un echipaj al Ambulanței și unul al Poliției s-au deplasat la f ...

  • Graba strică treaba, iar neatenția provoacă accidente. Un autoturism a ajuns direct într-un stâlp de pe strada Pădurii

    Graba strică treaba, iar neatenția provoacă accidente. Un autoturism a ajuns direct într-un stâlp de pe strada Pădurii

    Vineri, 21 Septembrie, 2018 16:43

    Vineri dimineața în jurul orei 11:00, un șofer grăbit și probabil neatent a intrat în coliziune cu alt autoturism, după care a ricoșat într-un stâlp de la marginea drumului. Totul s-a întâmplat pe strada Pădurii din municipiul Arad. Accidentul rutier a avut loc în apropiere de benzinăria Arad de pe strad ...

  • Preşedintele Iohannis susţine o nouă autostradă care conectează Aradul la Europa!

    Preşedintele Iohannis susţine o nouă autostradă care conectează Aradul la Europa!

    Miercuri, 19 Septembrie, 2018 20:23

    Aradul va fi beneficiarul direct al unuia dintre proiectele susţinute de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări. Este vorba despre construcţia autostrăzii Via Carpathia, care va lega nordul Europei de Sud, din Lituania până în Grecia, de la Marea Baltică la Marea Mediterană. Celelalte ...

  • Accident pe strada Eugen Popa, doi motociclişti au ajuns la spital

    Accident pe strada Eugen Popa, doi motociclişti au ajuns la spital

    Luni, 10 Septembrie, 2018 21:39

    Luni, în jurul orei 17:15, pe strada Eugen Popa a avut loc un accident în care au fost implicate două motociclete şi un autoturism.   Accidentul a fost unul bizar. Un tânăr care se deplasa pe motocicletă pe strada Eugen Popa, spre cartierul Subcetate, a vrut să vireze şi să intre în parcarea centrului sportiv Activ, &ici ...

  • Familie din Arad DISPERATĂ ! Casa le-a luat foc

    Familie din Arad DISPERATĂ ! Casa le-a luat foc

    Sambata, 25 August, 2018 14:35

    Sâmbătă după-masă, în jurul orei 14:30, în zona Grădiște, o familie din municipiul Arad a fost alertată de vecini că le-a luat foc casa. Oamenii disperați au anunțat imediat pompierii.Incendiu ar fi pornit, după spusele mezinei casei, de la un grătar din curtea gospodăriei, unde proprietara a pus la copt vinete și ardei.  ...

  • IMAGINI înfiorătoare pe o stradă din Timișoara

    IMAGINI înfiorătoare pe o stradă din Timișoara

    Luni, 20 August, 2018 14:36

    Mai mulți trecători din Timișoara care se îndreptau luni dimineață spre serviciu au trecut prin clipe de groază. Ce au observat timișorenii pe trotuarMai multe persoane care se îndreptau spre serviciu au observat luni dimineața, pe un trotuar, cadavrul unui bărbat care zăcea pe trotuar. Aceștia n-au stat pe gânduri și au sunat i ...

  • Accident rutier cu fugă de la locul faptei

    Accident rutier cu fugă de la locul faptei

    Luni, 20 August, 2018 12:20

    În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3:00 a avut loc un accident rutier, la intersecția străzii Pădurii cu strada Ion Rațiu din municipiul Arad. În urma accidentului rutier, două tinere au ajuns la spital. Se pare că șoferul unui autoturism marca Mercedes care venea dinspre strada Ion Rațiu spre Pădurii a intrat &i ...

  • ATENȚIE arădeni ! Restricții de circulație pe autostrada Deva-Sibiu

    ATENȚIE arădeni ! Restricții de circulație pe autostrada Deva-Sibiu

    Miercuri, 08 August, 2018 11:51

    Restricții de circulație pe Autostrada A1 Deva-Sibiu. Arădenii care și-au programat concediile pe acest tronson de drum sunt nevoiți să se încarce cu multă răbdare.Traficul rutier se va desfășura cu restricții pe autostrada A1 Deva-Sibiu pentru lucrări de reparații la carosabil. Polițiștii rutieri avertizează toți șoferii să res ...

  • Un copil a fost mușcat de șarpe, în timp ce se plimba pe stradă

    Un copil a fost mușcat de șarpe, în timp ce se plimba pe stradă

    Joi, 02 August, 2018 10:54

    În timp ce se plimba pe stradă, un copil a fost mușcat de șarpe chiar de picior. Copilul mușcat a ajuns la spital cu dureri și  foarte speriat. Copilul în vârstă de 6 ani se plimba pe o stradă din municipiul  Sibiu, când deodată, din tufișuri a sărit un șarpe și l-a mușcat de picior. Acesta, urlând de dure ...

  • Rupere de nori pe Autostrada Arad-Timişoara

    Rupere de nori pe Autostrada Arad-Timişoara

    Miercuri, 01 August, 2018 18:20

    ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu de vreme severă imediată în județele Arad și Timiș - averse ce vor cumula 30-35 l/mp, cu descărcări electrice pentru miercuri în intervalul 17:20 - 18:00.   Fenomene meteorologice asteptate: averse ce vor cumula 30-35 l/mp, descărcări electrice.. Fenomene asociate: intensificări de scurt ...

  • Accident TERIBIL cu români implicați, în Austria

    Accident TERIBIL cu români implicați, în Austria

    Marti, 31 Iulie, 2018 00:55

    Mai multe persoane au fost rănite după ce un microbuz și un autoturism, ambele înmatriculate în România, s-au ciocnit de  un camion pe o autostradă din Austria, informează presa locală. Conform primelor informații, au fost mai multe persoane dintre care cel puțin doi pasageri din microbuz care au fost transportați la spi ...

  • Cupa presei la pescuit sportiv

    Cupa presei la pescuit sportiv

    Luni, 30 Iulie, 2018 19:22

    Vineri, 3 august, la pescăria „Iazul Sportivilor” de pe strada Constituției din Arad (n.r., a doua baltă!) va avea loc Cupa presei la pescuit sportiv, ediția 2018. Întâlnirea participanților la baltă va avea loc la ora 7, iar după formalitățile privind stabilirea locurilor pe malul apei se va da start competiției, care se v ...

  • Garajele de pe Simion Popa care “s-au încăpăţânat” să rămână în picioare au fost demolate de Primărie

    Garajele de pe Simion Popa care “s-au încăpăţânat” să rămână în picioare au fost demolate de Primărie

    Vineri, 27 Iulie, 2018 10:29

    Primăria Municipiului Arad a dispus demolarea primelor două garaje ale cărui proprietar nu s-a conformat somaţiei primite. Acestea erau situate pe strada Simion Popa din cartierul Micălaca şi ar fi trebuit demolate până la 30 aprilie 2018. Întrucât termenul în care proprietarul ar fi trebuit să dezmembreze cele două con ...

  • Încep lucrările de amenajare a străzii Cometei

    Încep lucrările de amenajare a străzii Cometei

    Luni, 23 Iulie, 2018 08:51

    Proiectul municipalităţii arădene de a transforma strada Cometei într-o arteră importantă care să asigure legătura cu Centura Nord este cu un pas mai aproape de a deveni realitate. Vineri, 20 iulie 2018, s-a încheiat licitaţia pentru atribuirea lucrărilor, astfel că şantierul ar putea să fie deschis în această toamnă.   ...

  • ȘOCANT ! Copil de 7 ani conduce pe Autostradă un autoturism, cu o viteză de 120km/ h și depășește un TIR

    ȘOCANT ! Copil de 7 ani conduce pe Autostradă un autoturism, cu o viteză de 120km/ h și depășește un TIR

    Miercuri, 18 Iulie, 2018 13:36

    Un video ce a apărut pe youtube, în care apare un copil de nici 7 ani, ce stă singur la volan și conduce vesel maşina pe autostradă, în apropiere de Sibiu a șocat o țară întreagă. Se pare că băiatul este încurajat să depășească și un Tir. Este absolut șocant și inadmisibil ceea ce i-a fost permis unui copil de n ...

  • Un alt accident rutier pe strada Andrei Șaguna avut loc miercuri spre joi noaptea

    Un alt accident rutier pe strada Andrei Șaguna avut loc miercuri spre joi noaptea

    Joi, 12 Iulie, 2018 08:44

    În ultima vreme pe strada Andrei Șaguna au loc zilnic câte un accident rutier. În noaptea de miercuri spre joi , un alt accident rutier a avut loc chiar în dreptul Poliției Rutiere. Se pare că un șofer de 18 ani, polonez a pătruns în intersecția Andrei Șaguna cu strada Dorobanți fără a respecta Indicatorul rutier ...

  • Pericol de explozie pe Autostrada Soarelui

    Pericol de explozie pe Autostrada Soarelui

    Miercuri, 11 Iulie, 2018 18:13

    Miercuri după masă, pe Autostrada Soarelui o autocisternă încărcată cu combustibil lichid (kerosen) s-a răsturnat în afara părții carosabile. Există pericolul unei explozii ! Un eveniment rutier a pus pe jar zeci de șoferi care circulă pe Autostrada Soarelui, deoarece la kilometrul 79 pe sensul către Capitală, o autocisternă s- ...

  • Accident violent pe strada Şaguna, una din maşini a spart zidul unei case!

    Accident violent pe strada Şaguna, una din maşini a spart zidul unei case!

    Sambata, 07 Iulie, 2018 15:39

    Arad: Sâmbătă în jurul orei 14:50, a avut loc un accident violent la intersecţia străzilor Andrei Şaguna cu Liviu Rebreanu.   În accident au fost implicate două autoturisme, un Audi şi un Volkswagen, ambele maşini suferind avarii însemnate.   Deşi intersecţia este una semaforizată, şi la ora producerii accide ...

  • S-au stabilit amplasamentele pentru comerţul stradal cu pepeni în Arad

    S-au stabilit amplasamentele pentru comerţul stradal cu pepeni în Arad

    Joi, 05 Iulie, 2018 14:29

    Primăria Municipiului Arad pune la dispoziţia celor interesaţi 8 amplasamente pentru desfăşurarea comerţului stradal cu pepeni, pe raza municipiului Arad, în perioada 2.07.2018 – 30.09.2018. Amplasamentele propuse sunt:1.Cartier Grădişte – Piaţa Carpaţi – str. I.B.Deleanu intersecţia cu  str.Z. Moricz – 2 locuri ...

  • ACCIDENT: Duminică cu ghinion pentru o arădeancă

    ACCIDENT: Duminică cu ghinion pentru o arădeancă

    Duminica, 01 Iulie, 2018 13:26

    ARAD: Duminică în jurul orei 12:45, a avut loc un accident la intersecţia străzilor Şcolei cu Constantin Brâncuşi, în dreptul benzinăriei “JET”. În incidentul rutier au fost implicate două autoturisme, un Audi şi un Opel.   Autoturismul  Audi, condus de o arădeancă, se deplasa pe strada Şcoalei, pe s ...

  • Accident pe Autostrada Arad-Timișoara. O mașină s-a răsturnat cu roțile-n sus

    Accident pe Autostrada Arad-Timișoara. O mașină s-a răsturnat cu roțile-n sus

    Joi, 21 Iunie, 2018 13:04

    Un alt accident rutier a avut loc joi 21 iunie la orele dimineții. De această dată, accidentul a avut loc pe Autostrada Arad-Timișoara.Accidentul rutier a avut loc pe Autostrada A1 la kilometrul 532. În accident au fost implicate un Tir și o Dacia Logan. Se pare că șoferul Loganul-lui ar fi schimbat banda de mers fără ca să se asigure, moment ...

  • În atenţia şoferilor! Trafic deviat spre autostradă

    În atenţia şoferilor! Trafic deviat spre autostradă

    Miercuri, 20 Iunie, 2018 09:01

    Consiliul Județean Timiș anunță faptul că începând de mâine, 20 iunie, ora 7:00, până în 21 iunie, ora 20:00, circulația rutieră în zona trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Giarmata va fi închisă. În aceste condiții, de la trecerea la nivel cu calea ferată din Giarmata traficul va fi d ...

  • Revoluția Street FOOD Festival revine la Arad cu mult gust și savoare

    Revoluția Street FOOD Festival revine la Arad cu mult gust și savoare

    Luni, 11 Iunie, 2018 16:37

    Experiența culinară ce a adunat până în prezent peste 20 de ediții delicioase în care a bucurat sute de mii de gurmanzi din România revine la Arad. În perioada 14 - 17 iunie arădenii sunt invitați să se relaxeze la Street FOOD Festival. Piața Avram Iancu va deveni pentru a doua oară gazda unui concept inedit ce a prins ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 >>

ATENȚIE! Cod galben și portocaliu de caniculă în județul Arad. Recomandări ...

STIREA ZILEI - Marti, 18 Iunie, 2024 10:04

ATENȚIE! Cod galben și portocaliu de caniculă în județul Arad. Recomandări  ... Temperaturile ridicate își vor face simțită prezența pe teritoriul județului Arad, astfel că în data de 18 iunie 2024, acesta se află sub incidența avertizării meteorologice de COD GALBEN, manifestat printr-un val de căldură și disconfort ...

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

Miercuri, 05 Iunie, 2024 20:05

Accident cu 4 victime la Șimand, dintre care una încarcerată

În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.   Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Miercuri, 05 Iunie, 2024 16:07

Câți bani primesc pe zi membrii din secțiile de votare la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie

Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Joi, 06 Iunie, 2024 11:24

Şapte reţinuţi în dosarul foștilor angajaţi MAI implicaţi în traficul de migranţi

Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.   Firmele deținute de grupare aduceau străini ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Joi, 06 Iunie, 2024 09:02

O mașină s-a răsturnat în apropierea intrării în ștrandul Neptun. Șoferul era băut

Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Joi, 06 Iunie, 2024 09:29

Restricții de circulație pe mai multe autostrăzi din cauza unor lucrări la partea carosabilă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel: & ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:49

Moneasa are nevoie de un primar care muncește și aduce bani în stațiune

Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.