Astăzi, în jurul orei 18.30, poliţiştii Biroului Autostrăzi au fost sesizați prin apel 112, despre producerea unui accident rutier pe Autostrada A1.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că un cetățean german de 64 de ani, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Nădlac spre Arad, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorca care staționa pe banda de urgență ricosând și într-un alt autoturism care circula pe prima bandă.
În urma impactului, șoferul a suferit răni grave, fiind transportat la spital cu elicopterul SMURD.
Toți cei implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor care au condus la producerea evenimentului.
Astăzi, în jurul orei 18.30, poliţiştii Biroului Autostrăzi au fost sesizați prin apel 112, despre producerea unui accident rutier pe Autostrada A1.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că un cetățean german de 64 de ani, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Nădlac spre Arad, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorca care staționa pe banda de urgență ricosând și într-un alt autoturism care circula pe prima bandă.
În urma impactului, șoferul a suferit răni grave, fiind transportat la spital cu elicopterul SMURD.
Toți cei implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor care au condus la producerea evenimentului.
Pe autostrada A1, la km 368+500, șoferul unui autotren a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul marginal, după care a ricoșat în cel median, blocând complet autostrada pe sensul spre Sibiu ...
Azi, 16 aprilie, în jurul orei 13:00, s-a produs o tamponare între o motocicletă și un motociclu electric pe strada Zimbrului din Arad.
Echipajul cu medic al ambulanței de la SAJ Arad a const ...
Azi dimineață, 16 aprilie în jurul orei 10:20, la Pâncota s-a produs o tamponare între 2 autoturisme în urma căreia a rezultat o victimă conștientă.
Victima, bărbat de 67 de a ...
Astăzi, 16 aprilie, au loc mai multe lucrări pe autostrada A1, Deva – Nădlac, ca urmare se vor institui mai multe restricții de trafic.
Astfel, până la ora 21, pe A1 km 470+000 – km 4 ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în data de 15 aprilie de la ora 22:00, se vor efectua două transporturi agabaritice pe traseul A 1 Sibiu – DJ ...
Azi, 15 aprilie, se efectuează lucrări pe autostrada A1, în zona municipiului Arad, la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație la podul peste Mureș (foto), pe sensul de mers spre Timișoara, k ...
Un accident rutier a avut loc duminică seara în jurul orei 21:40, în care au fost implicate două autoturisme, în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Posibil o victimă încarcerată.
...
Circulația pe încă 13 km din A 0 Sud, între DN 5 și DN 4se deschide luni, 15 aprilie, de la ora 14.00!
Încheierea lucrărilor pe încă un segment al lotului 1 (Glina – Vidra ...
În urma investigațiilor polițiștilor Secției 1 Vlaicu, a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Șeitin, care, în ziua de 10 aprilie, în jurul orei 15:30, ar fi sustras o poșetă c ...
În această dimineață, 12 aprilie, în jurul orei 05:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, pe a ...
În seara de 6 aprilie, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 34 de ani, din Craiva, ar fi pătruns fără drept și ar fi refuzat să plece din locuința unui ...
Azi dimineață, 11 aprilie, în jurul orei 10.10 un TIR intrat într-un parapet la coborârea de pe autostrada A1 (sensul Timișoara - Nădlac) la Aeroportul Arad.
Șoferul, conștient, a r ...
Odată cu emiterea primei Autorizații de Construire, Asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS poate începe o serie de lucrări în zona localităților Tălmaciua ...
În această seară, 10 aprilie, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme pe strada Ogorului din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu ...
Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și poliștii locali.
La vederea unui echipaj, un autoturism și-a schimbat dir ...
Studiul de fezabilitate al centurii de nord-est a municipiului Arad, construită de Consiliul Județean, a fost transmis astăzi pentru avizare Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR.
...
După cum v-am informat în urmă cu 2 zile pe autostrada A1 între nodul rutier cu autostrada A6 și nodul rutier Traian Vuia (TM) au început lucrări de reparații la carosabil.
Deși se c ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe autostrada A1, pe sensul Nădlac – Deva, la kilometrul 428+500 metri, în zona localității Margina, ...
Pe autostrada A1 între nodul rutier cu autostrada A6 și nodul rutier Traian Vuia (TM) au început lucrări de reparații la carosabil.
Se circulă cu restricții de viteză, doar pe banda a 2-a, ...
Două proiecții speciale ale filmului „Unde ești, Adame?”, realizat de arhid. Oleksandr Plyska, ce descrie viața de zi cu zi a monahilor din Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos, în vremea st ...
Luni 08.04.2024 Arh. M. Tabacovici, Petalelor, Berzei, Ioan Paun Pincio, Titan, Diaconul Coresi, Miraj, Gheorghe Sion, Basarab I, Eroilor, Nicolae Horga, Gladiolelor, Constantin Gurban, Lucernei, Maciesului, Furnici ...
Azi dimineață, 6 aprilie, în jurul orei 7:15, pe autostrada A1, la km 522+800, Arad, sensul de mers dinspre Arad spre Timişoara, un autotren a acrosat parapetul marginal și s-a răsturnat în șanț.
...
Descoperă moștenirea atemporală a Sfântului Martin, simbol al generozității și compasiunii, alături de subiecte inedite și fascinante ce prezintă intersecția dintre spiritualitate, cavalerism și pat ...
Azi după amiază, 4 aprilie, s-a produs un accident rutier pe strada Petru Rares din Arad.
La fața locului a fost alocată o ambulanță cu asistent de la SAJ Arad.
În urma tamponării dint ...
Momente stranii într-un cimitir din județul Suceava, unde polițiștii au fost anunțați că un bărbat și-a dezgropat un prieten care murise recent pentru că a visat că era în viață.
Pol ...
Primăria Municipiului Arad anunţă stabilirea amplasamentelor pentru desfăşurarea comerţului ambulant pe domeniul public al Municipiului Arad, cu flori, în zona cimitirelor, în perioada 10-12.05.202 ...
Polițiștii Secției 10 Rurale Făget au fost sesizați miercuri, 3 aprilie, în jurul orei 12:30, cu privire la faptul că în Remetea-Luncă din comuna Mănăștiur, în cimitirul ortodox ar fi fos ...
În această dimineață, miercuri, 3 aprilie, în jurul orei 06.47, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat ...
Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a emis, în 28 martie 2024, Acordul de Mediu pentru proiectul Autostrada Timișoara – Moravița.
Traseul propus al autostrăzii A9 va trece prin extravi ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.