Stiri cu tag: saj

  • Află ce mesaje au transmis Preşedintele Klaus Iohannis, Primul Ministru Mihai Tudose, fostul Preşedinte, Traian Băsescu dar şi  Patriarhul Daniel, cu ocazia Crăciunului

    Află ce mesaje au transmis Preşedintele Klaus Iohannis, Primul Ministru Mihai Tudose, fostul Preşedinte, Traian Băsescu dar şi Patriarhul Daniel, cu ocazia Crăciunului

    Luni, 25 Decembrie, 2017 11:39

    Sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos este prilej de urări şi gânduri bune pentru popor din partea liderilor României. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, în care arată că naşterea Domnului este un bun îndemn la compasiune şi solidaritate cu cei care au nev ...

  • Noi promisiuni pentru pasajul de la CET. Dorel Căprar îşi dă din nou cuvântul!

    Noi promisiuni pentru pasajul de la CET. Dorel Căprar îşi dă din nou cuvântul!

    Joi, 14 Decembrie, 2017 20:35

    Noi promisiuni pentru pasajul de la CET vin din partea reprezentanţilor Guvernului, cu mai puţin de o lună de la momentul în care ar fi trebuit să fie pus în circulaţie.   Deşi  fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a promis la finalul lunii iulie 2017, că "vom alege o firmă serioasă şi în maxim cinci luni d ...

  • Servicii diversificate la Gospodăria Comunală Arad

    Servicii diversificate la Gospodăria Comunală Arad

    Marti, 05 Decembrie, 2017 08:47

    Oferta Gospodărirea Comunală Arad S.A.     1.Amenajare și întreținere spații verzi, grădini ornamentale, lucrări agricole   Ancorat arbori cu sârmă Arat Aşternerea pământului vegetal în gropi Combatere agenţi dăunători cu vermorelul la flori Combatere agenţi dăunători trandafiri Copilit şi &ic ...

  • 95 De ani de la încoronarea Regelui Ferdinand, marcaţi la Arad prin expoziția ”Catedrala Încoronării – Istorie și Har”

    95 De ani de la încoronarea Regelui Ferdinand, marcaţi la Arad prin expoziția ”Catedrala Încoronării – Istorie și Har”

    Luni, 27 Noiembrie, 2017 10:43

    În cadrul lansării programului Centenarului (1918-2018) la Arad,  luni, 27 noiembrie, orele 19.00, Complexul Muzeal Arad și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia vor prezenta expoziția ”Catedrala Încoronării – Istorie și Har”. În baza unui protocol încheiat între cele două muzee, expoziția &rdqu ...

  • Micuții de la Grădinița P.P. Piticot din Arad sunt învățați de mici să dăruiască

    Micuții de la Grădinița P.P. Piticot din Arad sunt învățați de mici să dăruiască

    Vineri, 24 Noiembrie, 2017 13:32

    ARAD. Sub mesajul campaniei umanitare “ DE MICI ÎNVĂŢĂM SĂ DĂRUIM...”, a colectivului Grădiniței P.P. "Piticot" din Arad se ascunde o muncă asiduă, atât a cadrelor didactice, cât și a părinților implicați în campanie. AFLĂ mai multe detalii Este bine ca mereu să fim buni, mai buni, cu cei din jurul nostru, ...

  • Vernisaj: China, un stat, două sisteme

    Vernisaj: China, un stat, două sisteme

    Vineri, 24 Noiembrie, 2017 08:08

    Casa Româno-Chineză, filiala Arad şi Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClub Pro Arad, a vernisat joi, în cadrul Zilelor Culturii Chineze de la Arad, expoziția de fotografie a lui Andrei Ando, la Muzeul de Artă.  "Sunt expuse 45 de fotografii din Beijing, Xiamen şi Fuzhou, realizate în cadrul unei vizite de d ...

  • Expoziţie internaţională de pictură naivă în sala Clio

    Expoziţie internaţională de pictură naivă în sala Clio

    Miercuri, 15 Noiembrie, 2017 12:26

      Sala Clio va fi gazda unei expoziţii internaţionale în care se vor găsi mai multe picturi aparţinând curentului artei naive. Expoziţia de artă naivă care va avea deschiderea vernisajului joi, începând cu orele 18.00, adună pe simeză lucrările a 40 de artişti dintre care 30 de pictori români şi 10 pictori str ...

  • Întâlnire ȘOC de Revelion.Timișorenii și-au dat întâlnire la pasajul Jiul,chiar la trecerea dintre ani

    Întâlnire ȘOC de Revelion.Timișorenii și-au dat întâlnire la pasajul Jiul,chiar la trecerea dintre ani

    Marti, 14 Noiembrie, 2017 14:49

    Renumitul pasaj Jiul, din Timișoara, a devenit foarte cunoscut la nivel național, nu pentru utilitatea lui, cât pentru "căile sale întortocheate", unde la nici 24 de ore a avut loc primul eveniment rutier (nici nu ne miră). Acum, pasajul Jiul are și pagină de Facebook, unde, timișorenii și-au dat întâlnire chiar de...Revelion ...

  • Celebrul poliţist Godină, mesaj pentru „hăituiţii” de DNA

    Celebrul poliţist Godină, mesaj pentru „hăituiţii” de DNA

    Marti, 14 Noiembrie, 2017 08:36

    Politistul brasovean Marian Godina a publicat pe Facebook un comentariu despre reactiile sustinatorilor PSD la problemele lui Dragnea care a iscat furtuna. Dupa numai trei ore, textul lui Godina are peste 16.000 de like-uri si peste 3.700de share-uri.   <<Acum, uită-te la casa ta. E la fel? De fapt ce vorbesc eu de casă? Uită-te în frig ...

  • Incendiu declanşat de la cada din baie la un apartament din Micălaca

    Incendiu declanşat de la cada din baie la un apartament din Micălaca

    Sambata, 11 Noiembrie, 2017 19:07

    Pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu din cartierul arădean Micalaca, mai exact la blocul ARED de pe strada Ciobanul, apartamentul fiind situat la etajul 7.   Incendiul s-a declansat sâmbătă, în jurul orei 12.00, şi s-a manifestat în baia apartamentului, cauza a fost un scurt circuit la cada cu hidromasaj. ...

  • Vernisaj de fotografie ARS Fotografica Ediţia a XVII-a Arad 2017, la Atrium Center

    Vernisaj de fotografie ARS Fotografica Ediţia a XVII-a Arad 2017, la Atrium Center

    Luni, 06 Noiembrie, 2017 09:04

    Salonului Internaţional de Fotografie “Ars Fotografica” Ediţia a XVII-a Arad 2017, cel mai important eveniment de artă fotografică din oraşul Arad în acest an,  va avea loc joi, 09.11.2017, ora 18, la Galeria Atrium Mall din Arad, Etaj 2. În cadrul evenimentului, vor fi reprezentate 33 de cluburi foto, 15 din România ...

  • Invitaţie la vernisajul semnat Aneta Beatrice Filip

    Invitaţie la vernisajul semnat Aneta Beatrice Filip

    Joi, 19 Octombrie, 2017 08:12

    Vineri, 20 octombrie, ora 18, anul curent va avea loc vernisajul expoziției de acuarelă cu titlul "Cetăți, castele, orașe" , semnată Aneta Beatrice Filip.   Lucrările reprezintă arhitecturi din călătoriile artistei. Expoziția va fi deschisă de profesorul și istoricul Horia Truță și pictorița Siska Szabó Hajnalka, iar Natalia Mi ...

  • Adrian Petre, mesaj de încurajare pentru UTA înainte de Derby-ul Vestului!

    Adrian Petre, mesaj de încurajare pentru UTA înainte de Derby-ul Vestului!

    Joi, 12 Octombrie, 2017 17:08

    Cuvinte de incurajare venite de la Adrian Petre, fostul atacant al UTA-ei, pentru jucătorii Bătrânei Doamne, înainte de derby-ul Vestului cu Poli Timişoara.   "Am fost crescut in spiritul celui mai vechi si frumos derby al Romaniei. Duminica va fi din nou Poli-UTA, de data aceasta fara mine in teren dar cu inima alaturi de culorile alb- ...

  • Vernisajul expoziţiei de fotografie : “2017”

    Vernisajul expoziţiei de fotografie : “2017”

    Miercuri, 27 Septembrie, 2017 09:05

    12 dintre membri Asociaţiei Foto Club Arad vă invită la … mall. Aceştia sunt: Mircea O. Boran Art. AAFR, Cerasela Ciorba, Ovidiu Cosma, Călin Creştin, Paul Draga, Ovidiu Filip, Doru W. Gomboş, Graţian Bodrogean, Octavian Iolu, Filip Rotaru, Monika Szentes, Beniamin Voian.       Vernisajul expoziţiei de fotografie cu titl ...

  • Geanina Pistru (PNL): “Zeci de mii de arădeni au cerut finalizarea pasajelor încă de acum cinci ani!”

    Geanina Pistru (PNL): “Zeci de mii de arădeni au cerut finalizarea pasajelor încă de acum cinci ani!”

    Vineri, 22 Septembrie, 2017 14:06

    Presiunile a zeci de mii de arădeni, care au protestat împotriva abandonării construcţiei pasajelor de pe centura Aradului de către guvernel PSD începând cu 2012 încep să dea rezultate. Deşi au promis finalizarea pasajelor încă de acum cinci ani, în sfârşit se semnează contractul pentru unul dintre ele, cel ...

  • Căprar se laudă că a reuşit să semneze contractul pentru pasajul de pe centură din zona CET după  6 ani de guvernare

    Căprar se laudă că a reuşit să semneze contractul pentru pasajul de pe centură din zona CET după 6 ani de guvernare

    Joi, 21 Septembrie, 2017 14:21

    Deputatul PSD, Dorel Căprar, anunţă cu surle şi trâmbiţe, semnarea contractului de realizare a unuia dintre pasajele de pe centura de ocolire a municipiului Arad. Este vorba mai exact despre pasajul din zona CET, care este realiyat în proporţie de aproximativ 80%, şi a zăcut aşa timp de 6 ani în guvernarea Ponta-Grindeanu-Tudose, t ...

  • Mesaj de solidaritate din Ungheni, Republica Moldova, pentru arădenii afectaţi de furtunile puternice de duminică

    Mesaj de solidaritate din Ungheni, Republica Moldova, pentru arădenii afectaţi de furtunile puternice de duminică

    Marti, 19 Septembrie, 2017 20:48

    Ecoul pierderilor tragice provocate de furtunile care au devastat Aradul la finele săptămânii trecute, a ajuns până dincolo de prut, la partenerii Aradului din Republica Moldova, în Raionul Ungheni.Autorităţile moldovene au ţinut să îşi arate compasiunea pentru familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma furt ...

  • „Amintiri din copilărie” vernisaj la sala Clio

    „Amintiri din copilărie” vernisaj la sala Clio

    Sambata, 16 Septembrie, 2017 09:46

    Sala Clio a Complexului Muzeal Arta va găzdui,  în perioada 14 - 24 septembrie, lucrările realizate în cadrul celei de a noua ediții a Taberei internaționale de caligrafie și ilustrație de carte organizată, între 20 și 28 august,  la Bata,  de către Biblioteca Județeană « Alexandru D. Xenopol » ...

  •  Mesajul emoţionant al lui Andrei, un tânăr din Arad diagnosticat cu tumoare pe creier!

    Mesajul emoţionant al lui Andrei, un tânăr din Arad diagnosticat cu tumoare pe creier!

    Marti, 12 Septembrie, 2017 23:05

    Andrei este un tânăr din Arad care a fost diagnosticat de curând cu un diagnostic grav: Tumoare la Baza Craniului cu Extensie in Cervical.Diagnostucul i-a fost pus de către medicii specialişti din Cluj- Napoca iar de atunci, familia şi prietenii lui Andrei nu îşi pot reveni din şoc.   Salvarea lui Andrei vine din Germania! Medi ...

  • Klaus Iohannis, mesaj EMOŢIONANT la împlinirea a 100 de ani de la Oituz

    Klaus Iohannis, mesaj EMOŢIONANT la împlinirea a 100 de ani de la Oituz

    Vineri, 11 August, 2017 14:58

    Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la bătăâia de la Oituz, Administrazia prezidenţială a transmis un mesaj de mulţumire şi comemorare a ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa.”La 100 de ani de la bătălia de la Oituz, în numele Statului Român, a cărei existență a fost salvată de Armată Română &ic ...

  • Mesajul primararului Gheorghe Falcă cu prilejul Zilelor Aradului

    Mesajul primararului Gheorghe Falcă cu prilejul Zilelor Aradului

    Marti, 08 August, 2017 17:07

    Ca în fiecare an, în luna august Aradul se îmbracă de sărbătoare. Ediția din acest an a Zilelor oraşului va oferi arădenilor mai multe premiere, printre care un spectacol de operetă în aer liber şi o video-proiecție pe clădirea Palatului Administrativ. Programul va fi întregit de evenimentele tradiționale (concerte de ...

  • Crimă ÎNGROZITOARE ! Și-a ucis iubita din cauza unui mesaj !

    Crimă ÎNGROZITOARE ! Și-a ucis iubita din cauza unui mesaj !

    Luni, 31 Iulie, 2017 15:10

    Polițiștii au reținut noaptea trecută un bărbat în vârstă de 52 de ani care și-a ucis iubita din cauza geloziei !Potrivit polițiștilor bărbatul și-a bătut iubita, în vârstă de 34 de ani, până a omorât-o.  Se pare că motivul crimei ar fi gelozia. Crima a avut loc în Gorj, iar bărbatul care lucra & ...

  • Călin Bibarț (PNL): „Ministrul Cuc speră... iar șoferii disperă!”

    Călin Bibarț (PNL): „Ministrul Cuc speră... iar șoferii disperă!”

    Vineri, 28 Iulie, 2017 17:35

    Prim-vicepreședintele PNL Arad Călin Bibarț a fost prezent astăzi într-o conferință de presă susținută la sediul partidului unde a ținut să le reamintească arădenilor de vizitele non-sens ale mai multor demnitari de la București. „Vreau să le reamintesc arădenilor de nenumăratele vizite efectuate de miniștrii și prim miniștri ...

  • Mesajul Prefectului de Ziua Naționala a Ambulanței

    Mesajul Prefectului de Ziua Naționala a Ambulanței

    Vineri, 28 Iulie, 2017 16:30

    Doresc să transmit cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei,  gânduri bune, ce se îndreaptă către toți cei care asigură asistența publică de urgență, cu scopul nobil de a salva în permanență vieți omenești. Felicitări sincere conducerii Serviciului de Ambulanță Județean Arad și întregului personal, pentru perfor ...

  • Geanina Pistru (PNL): „20 000 de semnături ale arădenilor, ignorate de PSD!”

    Geanina Pistru (PNL): „20 000 de semnături ale arădenilor, ignorate de PSD!”

    Vineri, 28 Iulie, 2017 16:24

    Arădenii s-au săturat de justificări, scuze şi căutarea de falşi vinovaţi: ei cer guvernanţilor să finalizeze cele două pasaje de pe centura oraşului, nu să facă politică lângă şantiere abandonate! Geanina Pistru a arătat că arădenii s-au asociat în număr mare demersurilor PNL, care a solicitat guvernării PSD rezolvarea probl ...

  • VIDEO-Alt ministru, aceleaşi promisiuni! Află când se va circula pe pasajul de la CET

    VIDEO-Alt ministru, aceleaşi promisiuni! Află când se va circula pe pasajul de la CET

    Vineri, 28 Iulie, 2017 15:24

    Şantierele de la pasajele de pe centura Aradului au fost vizitate astăzi, de către ministrul transporturilor Răzvan Cuc. Pe o căldură sufocantă, însoţit de către deputaţii PSD de Arad şi aşteptat de o armată de jurnalişti, Razvan cuc a ţinut o conferinţă de presă, vineri în jurul orei 11.00  chiar la umbra pasajului de la ...

  • Sergiu Bîlcea (PNL): “PSD, un cincinal de vorbe goale despre pasaje!”

    Sergiu Bîlcea (PNL): “PSD, un cincinal de vorbe goale despre pasaje!”

    Vineri, 28 Iulie, 2017 13:54

    Pasajele de pe centura Aradului sunt expresia neputinţei PSD de a rezolva problemele Aradului. „De cinci ani auzim vorbe goale dinspre PSD despre cele două pasaje: că sunt bani alocaţi, că mai e un pic şi sunt gata, dar anii trec şi la pasaje nu se lucrează. Este foarte bine că astăzi se află la Arad ministrul Transporturilor, să vadă cu ...

  • Expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică  la Sala Clio (Foto)

    Expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică la Sala Clio (Foto)

    Vineri, 21 Iulie, 2017 08:31

    FotoClubPro Arad a vernisat miercuri seara, la Sala Clio, expoziția Salonului Internațional de Artă Fotografică, ajuns anul acesta la a șasea ediție. Este vorba despre o competiție în domeniul artei fotografice, care reunește an de an artiști fotografi cunoscuți la nivel mondial. Anul acesta au fost trimise aproximativ 800 de lucrări , de l ...

  • Vernisajul arădencei Anetei Beatrice Filip la Castelul Huniazilor

    Vernisajul arădencei Anetei Beatrice Filip la Castelul Huniazilor

    Duminica, 16 Iulie, 2017 14:50

    Miercuri, 12 iulie, la Castelul Huniazilor, a avut loc vernisajul pictoriţei arădene  Anetei Beatrice Filip.   Expoziţia a fost deschisă de excepționalul pictor și grafician Radu Roșian și artistul Tibor Fazekas, cetățean de onoare al municipiului Hunedoara. Lucrarile vor rămăne expuse la Castelul Huniazilor şi vor putea fi admirate ...

  • Șase luni pentru a încărca niște documente pe SEAP este performanța PSD în problema pasajelor de pe centura Aradului

    Șase luni pentru a încărca niște documente pe SEAP este performanța PSD în problema pasajelor de pe centura Aradului

    Miercuri, 12 Iulie, 2017 09:20

    Ultimele luni au demonstrat cum atenția acordată de coaliția PSD-ALDE problemelor și necesităților reale ale cetățenilor este dictată de interese de moment, personale și de grup. Începând cu perioada campaniei electorale și până în prezent, promisiunile populiste au fost răspândite cu generozitate, în timp ce ...

  • Liberalul Florin Mariș acuză: “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ”

    Liberalul Florin Mariș acuză: “PSD recunoaște că autostrăzile și pasajele nu sunt prioritare pentru ei! ”

    Vineri, 07 Iulie, 2017 18:12

    Liberalul Florin Mariş aduce acuze grave la adresa PSD-ului. Acesta declară că PSD nu a făcut altceva decâmintă cu neruşinare atunci când le vorbeau românilor despre crearea de indrastructura rutieră. Nici Fifor şi Căprar nu au scăpat "neurecheaţi" de consilierul Liberal, Mariş spunând despre aceştia că au uitat de prom ...

  • AȘA CEVA N-AI MAI VĂZUT ! Clienții unui bar din Hunedoara au fost șocați !

    AȘA CEVA N-AI MAI VĂZUT ! Clienții unui bar din Hunedoara au fost șocați !

    Joi, 06 Iulie, 2017 19:20

    Ceea ce vei vedea, cu siguranță n-ai mai întâlnit, doar dacă ai mai trecut prin acest loc din România. VEZI ce mesaje au lăsat niște ospătari, clienților săi !Majoritatea oamenilor care merg la restaurante, terase, baruri,  nu se uită cu atenție pe bonurile ce le primesc, ci se uită în grabă, la totalul ce îl au ...

  • # 2017 - Colecţia Foto Club Arad

    # 2017 - Colecţia Foto Club Arad

    Joi, 29 Iunie, 2017 21:47

       Membri Asociaţiei Foto Club Arad au fost invitaţi de către colegii de la Asociaţia Foto Cinema şi Video din Voivodina, Serbia, să verniseze o expoziţie de fotografie la Apolo Centar din Novi Sad în data de  1 iulie 2017, ora 18.        Vor fi expuse 62 de imagini diverse selectate de că ...

  • Teatrul românesc în imagini, vernisaj de fotografie

    Teatrul românesc în imagini, vernisaj de fotografie

    Marti, 27 Iunie, 2017 08:34

    FotoClubPro Arad și Teatrul ,,Ioan Slavici” Arad vă invită miercuri, 28 iunie 2017, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de fotografie " Teatrul românesc în imagini". Fotografiile sunt semnate de Ioana Jurcă, Călin Andra, Octavian Tocaciu, Robert Kadar, Călin Vurdea, Dan Lucian și Nelu Scripciuc. Evenimentul va avea loc la sala ...

  • Pasajele Aradului, un vis urât al PSD!

    Pasajele Aradului, un vis urât al PSD!

    Vineri, 23 Iunie, 2017 18:07

    În spaţiul public senatorul PSD, Mihai Fifor, noua jucărie a lui Dragnea, minte, din nou cetățenii Aradului, privind situaţia demult întârziată a pasajelor: Mi se pare esenţial ca arădenilor să li se spună în permanenţă adevărul ce vizează cele două pasaje. Acest adevăr despre care vorbește Fifor trebuia menționat &i ...

  • Iustin Cionca: „Din anul 2012 pasajele Aradului sunt un monument al neputinţei PSD”!

    Iustin Cionca: „Din anul 2012 pasajele Aradului sunt un monument al neputinţei PSD”!

    Marti, 13 Iunie, 2017 17:55

    Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, consideră că pasajele de pe centura Aradului sunt un monument al neputinţei PSD. Din 2012 până în 2017, PSD a lipsit un an de la guvernare, avea obligaţia să rezolve problema acestei investiţii foarte importante pentru Arad. „Apariţia celor doi parlamentari PSD, care anunţă licitaţ ...

  • Pasajele de pe centura Aradului DIN NOU la licitaţie

    Pasajele de pe centura Aradului DIN NOU la licitaţie

    Luni, 12 Iunie, 2017 17:47

    Senatorul Fifor ne anunţă cu o mândrie proletară, într-o pauză de la comisia de anchetă pe care o prezidează, cea mai mare pierdere de timp posibilă, cum că, pasajele de pe centura oraşului Arad, da alea care zac nefăcute din 2012 de le-a prins rugina, intră din nou la licitaţie, după ce iniţial a fost vorba că cel puţin pasajul d ...

  • Mesajul fanilor adresat jucătorilor de la UTA

    Mesajul fanilor adresat jucătorilor de la UTA

    Joi, 08 Iunie, 2017 21:06

    Suporterii vor fi alături de favoriţi, acasă sau în deplasare. Acum, Suporter Club UTA transmite un mesaj de încurajare luiGligor,Polgar, Chindriş,Copil (aradenii care au mai infruntat echipa timisoreana) et comp., într-un comunicat pe care îl redăm integral. “Gladiatori ai clubului UTA! Vă aflaţi, mulţi dintre voi, &i ...

  • Florin Mariș (PNL): „Domnilor parlamentari PSD, ce vă reține să definitivați pasajele?!”

    Florin Mariș (PNL): „Domnilor parlamentari PSD, ce vă reține să definitivați pasajele?!”

    Vineri, 19 Mai, 2017 18:34

    Situația pasajelor din Arad nu s-a modificat în ciuda nenumăratelor promisiuni ale parlamentarilor PSD, este de părere consilierul liberal, Florin Mariș:             „În decembrie 2015 senatorul PSD, Mihai Fifor ne asigura că <Lucrările la pasajele de pe centură vor fi reluat ...

  • Adolescentă rănită, după ce i-a căzut în cap, o bucată mare de tencuială din plafonul unui pasaj pietonal !

    Adolescentă rănită, după ce i-a căzut în cap, o bucată mare de tencuială din plafonul unui pasaj pietonal !

    Luni, 15 Mai, 2017 13:06

    Tânăra de 16 ani a foat rănită, duminică seara, după ce i-a căzut în cap o bucată de tencuială, desprinsă dintr-un plafon. AFLĂ mai multe detalii ! Adolescenta de 16 ani trecea prin pasajul "Magnolia", din centrul municipiului Pitești, în momentul în care s-a prăbușit tencuiala peste ea. Fata a suferit un traumatism cran ...

  • Expoziția foto ”Începutul Uitat” de Stelian Acea

    Expoziția foto ”Începutul Uitat” de Stelian Acea

    Duminica, 14 Mai, 2017 15:55

    Sala Clio din Arad a găzduit joi seara vernisajul expoziției personale de arta-foto ”Începutul Uitat” semnată de către conf.univ.dr. Stelian Acea, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul a fost organizat la Arad, printr-un parteneriat dintre Asociația FotoClubPro Arad, Universitatea de Vest din Timișoara și Complexul ...

  • Bogdan Boca (PNL): Senatorul PSD Fifor nu vrea pentru Arad: pasaje, spații verzi, curățenie! Adică nu vrea nimic...pentru Arad!

    Bogdan Boca (PNL): Senatorul PSD Fifor nu vrea pentru Arad: pasaje, spații verzi, curățenie! Adică nu vrea nimic...pentru Arad!

    Luni, 08 Mai, 2017 16:08

    Surprins de continuarea eternelor declarații aberante ale senatorului PSD Mihai Fifor, consilierul liberal Bogdan Boca este de părere că doar cine muncește are dreptul să critice:   „Domnule Fifor, pentru că tot vorbiți de SF-uri, poate ne spuneți ce ați făcut, mai exact, pentru Aradul pe care încontinuu îl criticați. S-a ...

  • Ungaria va prelungi  autostrada M3 până la frontiera cu România în zona Satu Mare, noi nu terminăm  de 5 ani două pasaje pe centura Aradului

    Ungaria va prelungi autostrada M3 până la frontiera cu România în zona Satu Mare, noi nu terminăm de 5 ani două pasaje pe centura Aradului

    Sambata, 06 Mai, 2017 14:04

    Ungaria va construi autostrada M3 până la graniţa cu România, în apropiere de Satu Mare, întrebarea este, cu ce se va lega după graniţa cu România.   Viktor Orban, premierul Ungariei, Sesztak Miklos, ministrul Dezvoltării în Guvernul ungar s-au întâlnit joi cu politicienii UDMR din judeţul Satu Mar ...

  • Pasajul de la CET din nou la licitaţie. Telenovela continuă, la fel şi bătaia de joc !

    Pasajul de la CET din nou la licitaţie. Telenovela continuă, la fel şi bătaia de joc !

    Vineri, 05 Mai, 2017 15:41

    Contractul pentru finalizarea lucrărilor la pasajul rutier aflat în construcție pe centura municipiului Aradului, în zona CET, va fi scos din nou la licitație. Anunţul a fost făcut de  Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.   „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Dire ...

  • Expoziţie de icoane vechi pe lemn şi sticlă la mănăstirea Maria Radna

    Expoziţie de icoane vechi pe lemn şi sticlă la mănăstirea Maria Radna

    Vineri, 07 Aprilie, 2017 10:23

    Muzeul Orașului Lipova din cadrul Complexului Muzeal Arad este co-organizator al Expoziției de icoane vechi pe lemn și sticlă, care va fi deschisă pelerinilor în incinta Mănăstirii Maria Radna (Lipova). Vernisajul va avea loc în Duminica Floriilor, 09 aprilie, orele 11.30 (după Sfânta Liturghie).   În cadrul expoziție ...

  • Gheorghe Falcă: “Beni Vărcuș, pasajele de pe centură și Rodica Borza…”

    Gheorghe Falcă: “Beni Vărcuș, pasajele de pe centură și Rodica Borza…”

    Marti, 28 Martie, 2017 20:03

    Ce au în comun cele trei elemente?  În istorie rămân întotdeauna cei înțelepți, care se alătură progresului și reușesc să lase ceva în urma lor.  Cei guralivi și fără substanță ca Rodica Borza nu vor lăsa nimic concret în urma lor, iar istoria nu le va consemna existența.  Pasajele ...

  • TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    Marti, 28 Martie, 2017 14:13

    ÎNGROZITOR ! Tragedie prin care trece în aceste momente o familie din România, din cauza jocului „ Balena albastră „ ! AFLĂ ce mesaj transmit poliţiştii, tuturor părinţilor !   Un băieţel de 11 ani din comuna Cazaci, judeţul Dâmboviţa s-a jucat şi el jocul teribil, cunoscut sub numele de ”Balena alb ...

  • Nu se dezmint! Liviu Dragnea, glume şi ironii pe seama sutelor de mii de protestatari din Piața Victoriei

    Nu se dezmint! Liviu Dragnea, glume şi ironii pe seama sutelor de mii de protestatari din Piața Victoriei

    Sambata, 25 Martie, 2017 23:48

    Amplele proteste din ultima perioadă par să nu îi fi impresionat pe actualii lideri politici. Dacă zilele trecute, „deputatul-mitralieră” Cătălin Rădulescu i-a numit pe protestatari, proşti ca apoi să şocheze spunând că ar trebui dispersati cu tunurile de apă şi că dacă îl apucă o nebunie, poate să iasă cu mitr ...

  • Magistraţii care se ocupă de cazul cămătarilor Martinescu au primit MESAJE de ameninţare !

    Magistraţii care se ocupă de cazul cămătarilor Martinescu au primit MESAJE de ameninţare !

    Vineri, 24 Martie, 2017 14:01

    TIMIŞOARA. Lumea interlopă din Timişoara este răscolită. Arestarea cămătarilor Martinescu a provocat reacţii dure în rândul cămătarilor. MESAJE de ameninţare către procurorul de caz, cât şi spre judecător !Tribunalul Timiș, în motivarea arestării, a înlăturat apărarea făcută de avocații inculpaților care au ...

  • FOTO| Polițistul Marian Godină şi-a făcut public salariul! Vezi cât încasează acesta după 11 ani de muncă în folosul cetățeanului!

    FOTO| Polițistul Marian Godină şi-a făcut public salariul! Vezi cât încasează acesta după 11 ani de muncă în folosul cetățeanului!

    Luni, 20 Martie, 2017 18:49

    Intr-o postare pe Facebook, polițistul- scriitor, Marian Godină şi-a făcut public fluturaşul de salariu. Postarea, menită să distrugă mitul conform căruia polițistii au salarii „nesimțite” a adunat în scurt timp de la publicare, sute de aprecieri şi comentarii din cele mai diverse.   Potrivit documentului, salariul total ...

  • Se fac pasajele de pe centura! Se fac praf şi pulbere, mai puţin şi vor fi monumente istorice neterminate

    Se fac pasajele de pe centura! Se fac praf şi pulbere, mai puţin şi vor fi monumente istorice neterminate

    Luni, 20 Martie, 2017 12:05

    Mai ştiti ce promiteau  candidaţii PSD la scaunele de parlamentari? Mihai Fifor: „pasajele nefinalizate de pe centura Aradului vor deveni o prioritate maximă”.Drept este că declaraţia asta a fost făcută când se vedea ministru al transporturilor, dar cum nu a mai fost numit ministru, prioritatea a devenit probabil minima, pentru ...

  • Mesajul emoţionant al Dianei Mariş la doi ani după moartea soţului ei Vale !

    Mesajul emoţionant al Dianei Mariş la doi ani după moartea soţului ei Vale !

    Duminica, 19 Martie, 2017 19:49

      La doi după moartea soţului ei Vale, prezentatoarea TV Diana Mariş Costea, a postat pe pagina sa de socializare mai multe mesaje emoţionate. sursa foto : Facebook  ...

  • Eveniment de excepţie, la final de CreArt

    Eveniment de excepţie, la final de CreArt

    Duminica, 19 Martie, 2017 14:11

    Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad vă invită marţi, 21 martie, începând cu ora 17.00 la un Video performance & Sound la Gara Arad iar, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei CreArt - Arad - 2012 - 2017, care va avea loc la Atrium Mall (spaţiul de expoziţie de la et. 1, lângă Rcs & Rds).Expun: On ...

  • Colecţia Foto Club Arad 2017 vernisată la sala CLIO (Galerie FOTO)

    Colecţia Foto Club Arad 2017 vernisată la sala CLIO (Galerie FOTO)

    Joi, 16 Martie, 2017 11:45

    Sala Clio a fost miercuri seara, gazda expoziţiei organizată de Foto Club Arad. Au fost expuse  62 de imagini semnate de 17 autori, imagini cu diverse teme selectate de către Comisia Artistică a clubului, imagini premiate la diverse competiţii de artă fotografică.   Cei 17 autori care au semnat cele 62 imagini expuse sunt: Mircea O. Boran ...

  • Sergiu Bîlcea (PNL): “Prioritatea PSD este ca Aradul să nu aibă pasaje!”

    Sergiu Bîlcea (PNL): “Prioritatea PSD este ca Aradul să nu aibă pasaje!”

    Miercuri, 15 Martie, 2017 15:44

    Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea, susține că blocarea sistematică a lucrărilor la pasajele de peste șoseaua de centură a Aradului demonstrează că strategia PSD este ca Aradul să nu poată folosi aceste pasaje!   Faptele PSD sunt în contradicție flagrantă cu declarațiile parlamentarilor PSD de Arad, care susțineau ...

  • Expoziție de pictură GIOTTO DOICHIȚĂ la Complexul Muzeal Arad

    Expoziție de pictură GIOTTO DOICHIȚĂ la Complexul Muzeal Arad

    Miercuri, 15 Martie, 2017 10:07

    Complexul Muzeal Arad/Muzeul de Artă, organizează în perioada 17 martie – 02 aprilie 2017, în sala Ovidiu Maitec, un prim eveniment de excepție, expoziția de pictură, semnată de artistul arădean Giotto Doichiță.   Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 17 martie 2017, orele 18.00, la Muzeul de Artă Arad/ sala Ovidiu Mai ...

  • Mesajul unui deputat PSD către protestatarii din Piaţa Victoriei: „Pentru ce mai stau acolo ca prostii?”

    Mesajul unui deputat PSD către protestatarii din Piaţa Victoriei: „Pentru ce mai stau acolo ca prostii?”

    Marti, 14 Martie, 2017 09:50

    Cătălin Rădulescu, deputat PSD, reprezintă exemplul crud și dureros al politicianului care nu își respectă cetățenii. Membrul PSD a folosit un limbaj intorelabil la adresa protestarilor într-un interviu acordat ziarului Adevărul.   Cine este acest  Rădulescu?  El vine de la Timişoara, la Revoluţie era student la ...

  • A venit primăvara, bizonii molozurilor revin în peisajul urban arădean

    A venit primăvara, bizonii molozurilor revin în peisajul urban arădean

    Joi, 09 Martie, 2017 09:59

    În seara de 8 martie 2017, în timp ce descărca moloz din camionetă într-un loc nepermis, S.A, în vârstă de 64 de ani a fost surprins de polițiștii locali și, ulterior, amendat cu 1.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor art.19, pct.3 din Legea 211/2011, privind regimul deșeurilor.  A încercat să s ...


SUS Pagina:  << 01 02 03 04 05 06 07 08 09 >>

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ...

STIREA ZILEI - Sambata, 03 Mai, 2025 20:08

Accident grav la Sânleani, 4 victime între care un minor în stare gravă, ajun ... Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17.00, a avut loc un accident grav la Sânleani în apropiere de sala de evenimente Ava Garden. În incidentul rutier au fost implicate 2 autoturisme care s-au acroșat frontal, în care se afl ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.