Recent, la Timișoara, s-a desfășurat cea de-a 13-a ediție a „DKMT Euroregion Endurance Cup", (Euroregiunea Dunăre Mureș Criș Tisa) un concurs de natație deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani.
Au participat 78 de sportivi, atât membri ai celor 20 cluburi prezente, cât și la nivel individual, din România, Serbia, Tunisia și Ungaria.
Au fost acordate medalii competitorilor clasaţi pe primele trei locuri în cadrul fiecărei grupe de vârstă, pe genuri, la fiecare probă individuală. Trofeul competiției, „DKMT Euroregion Endurance Cup", a fost acordat echipei cu scorul cel mai mare realizat ca sumă a punctajelor obţinute de membrii săi.
Astfel, sportivii arădeni, cu o echipă numeroasă (15 înotători), au obținut rezultate remarcabile, urcând toți pe podium și câștigând nu mai puțin de 60 de medalii. CSM Arad a reușit să se claseze pe locul I din totalul celor 20 cluburi prezente la competiție, câștigând pentru a cincea oară marele trofeu, respectiv Cupa DKMT.
La individual, Georgescu Vladimir a câștigat 9 medalii de argint și 2 de bronz, Norbert Rusu a obținut 2 medalii de bronz și 2 medalii de argint. Karpati Adalbert a reușit să obțină patru medalii, trei de aur și una de bronz iar Mladin Cristian a obținut două medalii de aur și una de bronz. Botezatu Honoriu a câștigat 5 medalii de aur iar Botezatu Andrei și-a adjudecat trei medalii de argint. Onea Ștefan a scos din apă trei medalii de aur și două de argint. Și Vălan Cristian a reușit să-și adjudece o medalie de aur, una de argint și una de bronz. Cristian Stertl a câștigat 3 medalii de aur iar Retezar Valentin și-a adjudecat o medalie de argint, trei de bronz și una de aur. Robert Herman a câștigat o medalie de aur, una de argint și două de bronz. De asemenea, Mocanu Flaviu a câștigat o medalie de aur și una de argint iar Aron Ivan a câștigat 2 medalii de aur. Singura reprezentantă a CSM Arad, Carmen Băbuțău, a câștigat o medalie de argint și una de bronz.
Ștafeta formată din Karpati A., Vălan C., Mladin C. și Retezar V. (200+) a obținut medalia de aur la 4X25 m liber și 4X25 m mixt.
În raport cu recordurile mondiale actuale, cea mai bună performanță la o probă individuală a fost obținută de Borbély Anita (Budapesti Delfinek) la proba de 200 de metri bras, la feminin, iar la masculin de Aron Ivan Mircea (CSM Arad) la proba de 50 de metri liber.
Pentru sortivii arădeni a fost ultimul concurs înainte de Campionatul European de Înot Masters în bazin scurt (25m), ce va avea loc în decembrie la Lublin, în Polonia.