Pe 20 septembrie este marcată Ziua Mondială a Curățeniei, instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 78/122 din 8 decembrie 2023. Inițiativa își are originile încă din anul 1993, fiind promovată de ONU în parteneriat cu organizația Clean Up the World, când era celebrată pe 23 septembrie.
Această zi are menirea de a inspira și mobiliza populația să se implice în activități de curățenie și protecție a mediului: de la igienizarea zonelor verzi și a localităților, la plantări de arbori, colectarea și sortarea deșeurilor sau proiecte de conservare a resurselor naturale.
Dezvoltarea urbanistică și industrială, precum și creșterea nivelului de trai, au dus la generarea unor cantități tot mai mari de deșeuri. Depozitate necorespunzător, acestea devin surse majore de poluare pentru sol, apă și aer.
O problemă serioasă o reprezintă reciclarea insuficientă.
În continuare, multe materiale valoroase – precum hârtia, sticla, metalele și plasticul – sunt amestecate cu deșeurile nereciclabile, ceea ce face dificilă recuperarea lor. Aceste resurse ar putea deveni materie primă secundară pentru produse noi, dacă ar fi colectate separat.
Fiecare dintre noi are atât dreptul, cât și responsabilitatea de a contribui la un mediu curat. Soluția este simplă: colectarea selectivă a deșeurilor și predarea lor agenților economici autorizați, în condiții sigure pentru mediu și sănătatea populației.
Sursa: IPM – Protecția Mediului