În urma întâlnirii de vineri cu Unirea Slobozia (1 – 1), UTA a disputat 7 din cele 15 meciuri ale turului ediției 2025 – 2026 a SuperLigii de fotbal, în urma cărora se află pe locul 3 înclasament, poziție de pe care nu poate fi detronată la finalul etapei doar în cazul unei victorii a Farului la 3 goluri diferență în întâlnirea din deplasare cu Hermannstadt, lucru puțin probabil.
Bătrâna Doamnă a început spectaculos aventura în noul campionat, prin remiza epică obținută cu Universitatea Craiova (3 – 3) în prima etapă. Evoluțiile bune și chiar foarte bune au continuat și în următoarele partide, până la repriza a doua a meciului cu Dinamo, când s-a produs o inexplicabilă cădere, continuată și în întlnirea cu Unirea Slobozia, obținând astfel în cele 2 meciuri doar 2 puncte, deși victoria le-a fost de fiecare îndeaproape arădenilor.

Pozitiv este faptul că echipa arată bine în teren, aceasta mai ales că s-a încropit un prim 11 cu care Mihalcea începe aproape fiecare întâlnire, lucru ce a ajutat la crearea unor relații clare de joc. După cum am mai afirmat un rol extrem de important a fost reușita politicii de transferuri, la echipă continuând cei mai buni fotbaliști din ediția precedentă, acestora alăturându-se un nucleu de jucători cel puțin de aceeași valoare.
Din păcate, din punct de vedere financiar lucrurile sunt delicate la Arad. Deși actualii jucători sunt cu plata salariilor și a primelor la zi, UTA are peste 10 procese cu foștii jucători pe care nu i-a plătit (din informațiile noastre ar fi 9 procese la FIFA și alte câteva în România).
Astfel pentru încercarea de reeșalonare a datoriilor într-o anumită perioadă de timp, clubul arădean a cerut și obținut de la tribunal intrarea în concordat preventiv, ultimul pas înainte de insolvență.
UTA – Unirea Slobozia 1 -1 (1 – 0)
Au marcat: Costache 36/penalty – Șerbănică 90+2.

Din păcate, în partida cu Unirea Slobozai, jocul echipei s-a cam gripat, iar UTA a terminat la egalitate. Valentin Costache a deschis scorul (min.36 – penalty), după ce Dmitro Pospelov a fost faultat în careu, fază confirmată de arbitrajul video.Unirea, a egalat în al doilea minut de prelugiri, prin Daniel Șerbănică (90+2), care a reluat de la bara a doua mingea deviată de Ionuț Coadă, la cornerul executat de Eduard Florescu.
Bătrâna Doamnă putea obține totuși victoria în extremis, dar portarul Denis Rusu a respins cu un reflex șutul din unghi al lui Abdallah în ultimele secvențe ale partidei.

Pe UTA o așteaptă săptămâna viitoare două dueluri de foc în Capitală, unde le va întâni pe rând pe Steaua în Cupa României (marți, 26 august, ora 19:00) și în Giulești pe Rapid (vineri, 29 august, ora 20:30), în cadrul etapei a 8-a a SuperLigii. Vor fi două partide în care jucătorii Aradului vor trebui să facă uitată evoluțiile mai puțin bune din repriza a doua cu Dinamo și din întâlnirea cu Unirea și să revină la jocul frumos și eficient care a propulsat-o pe podiumul competiției.
Formații:
UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula (66 Alomerovic) – Ov. Popescu (66 Hrezdac), Van Durmen – Costache (86 Benga), Roman (75 Sota), Tzionis (86 Zsori) – Abdallah (antrenor Adrian Mihalcea).
Unirea Slobozia: D. Rusu – Ibrian (46 Negru), Dinu, Antoche, Șerbănică – Hamdiji (69 Coadă), Vl. Pop – Bărbuț (77 Florescu), Purece (75 Said), Dulcea (69 Rotund) – Afalna (antrenor Andrei Prepeliță).
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș)
Arbitri VAR: Sorin Costreie (Voluntari), Mihai Marica (Bistrița).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator LPF: Octavian Goga (Brașov).
foto: Radu Bulzan