Consiliul Județean Arad va contracta, în perioada următoare, servicii sociale specializate, în centre rezidențiale de tip familial, pentru copii și tinerii aflați în plasament. Măsura vine în contextul încetării, anul acesta, a contractului de servicii sociale încheiat cu Fundația BNA-Humanitas, care a asigurat protecția pentru 12 copii și tineri. Pentru a asigura continuitatea acestor servicii, urmează a se contracta noi furnizori de servicii sociale pentru cinci loturi a câte 12 copii sau tineri. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 3 ani, valoarea unui contract pentru un lot fiind de 1.619.388 lei.
„Consiliul Județean Arad, prin Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului, are în atribuții tot ce înseamnă contractarea serviciilor sociale care răspund nevoilor comunității. Am dezvoltat parteneriale cu ONG-uri serioase, care au oferit servicii sociale de calitate și sprijin real copiilor și tinerilor aflați în grija statului. Prin aceste servicii, urmărim nu doar protecția, ci și integrarea lor socială și educațională, într-un cadru familial cât mai apropiat de normalitate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Monitorizarea serviciilor oferite va fi realizată de o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și ai DGASPC Arad.
Comunicat de presă – CJ Arad
Foto: arhivă