Un teribil accident rutier a avut loc în această seară (20 ianuarie), pe DJ 101 G, în afara localității Tinosu, după ce un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziune. În urma impactului, motociclistul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a decedat.
Impactul a fost unul deosebit de violent, trupul tânărului fiind aruncat zeci de metri. Din păcate, rănile suferite de tânăr au fost unele teribile, acesta fiind practic decapitat, așa că echipajele medicale ajunse la locul evenimentului nu au avut altceva de făcut decât să constate decesul tânărului.
„Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 24 de ani, care circula cu un motociclu, din direcția Tinosu către Predești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 46 de ani, care circula din sens opus.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul motociclistului și vătămarea corporală a conducătorului auto de 46 de ani precum și a unei femei de 45 de ani, a unui tânăr de 21 de ani dar și a unei minore de 17 ani, pasageri în autoturism”, a anunțat IPJ Prahova.
Persoanele au fost fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sursa: ziartopdearges.com