Ziua Internațională a Dantelei (International Lace Day), onorează această formă complexă de artă, utilizată de-a lungul anilor pentru o varietate de lucruri, de la îmbrăcămintea elegantă la obiecte decorative pentru casă, precum mileurile.
Se crede că dantela a apărut la începuturile secolului al XVI-lea. În 1627, artistul Frans Hals a pictat portretul lui Nicolaes Hasselaer, în care acesta purta un veștmânt negru cu un guler de dantelă.
Croşetarea este meşteşugul de împletire (înnodare) a aţei cu ajutorul unui ac special, numit croşetă. Din cele mai vechi timpuri, prin croşetare se confecţionau diverse obiecte de uz casnic (gospodăresc).
Treptat, tehnica croşetării a evoluat, devenind o adevărată artă de confecţionare sau de împodobire a obiectelor de interior şi a celor de port.
Arta croşetării a fost transmisă din generaţie în generaţie până în zilele noastre de către străbunicile şi bunicile noastre, pentru a o cunoaşte, a o învăţa şi a o transmite, la rândul nostru, mai departe generaţiilor care vor urma.
Dantela, numită în popor şi horboţică, reprezintă o împletitură fină, cu ornamente variate, executată din fire textile cu ajutorul croşetei.
Sursa: Inginerie Didactică