Puţini ştiu că, pe 5 august, în pragul sărbătorii creştine de ”Schimbare la faţă”, când natura schimbă veşmântul frunzelor şi începe să le coloreze în galben, adunând parcă în ele tot soarele verii, sărbătorim Ziua drumarilor profesionişti din România.
Alexandru Ioan Cuza a reglementat situația cantonierilor, o breaslă apărută odată cu potecile, cărările și ulițele. Cu sectoare bine delimitate, cantonierii cunoșteau fiecare piatră, fiecare podeț și chiar și fiecare arbore din aria de administrare, sporind astfel viteza de intervenție, în caz de necesitate. Un nou semn că, oricât ar avansa tehnologia, aceasta nu poate înlocui munca umană.
Activi pe timpul Imperiului Roman, dispăruți câteva secole, de la 1 septembrie 1843 ia ființă iarăși Corpul de cantonieri, cu atribuții în paza și executarea lucrărilor de reparații și întreținere a „drumurilor mari” din Moldova. În cei peste 175 de ani, cantonierii au reprezentat „talpa” breslei drumarilor și podarilor, de ei fiind legate majoritatea activităților de întreținere sau amenajare a infrastructurii rutiere. Mai mult, cu mâinile și cu mintea, cantonierii au asigurat fluența circulației pe timp de vară sau de iarnă, pe arșiță, ploaie, viscol sau ger. Ei erau mereu la datorie, fără a mai ține evidența orelor, zilelor libere sau a banilor intrați în buzunarul familiei care-i aștepta acasă.
Un moment istoric în dezvoltarea rețelei de drumuri pe teritoriul țării noastre este apariția, în anul 1832, a Regulamentului Organic, care conține măsuri oficiale de organizare a construcției și întreținerii drumurilor, premergătoare înființării structurilor tehnico-organizatorice. Astfel, până la Unirea din anul 1859, în cele două principate s-au șoseluit (pietruit) 682 km de drumuri, realizare considerată a fi o adevărată Revoluție a drumurilor, un rol esențial avându-l cantonierii și picherii.
Totodată, s-au elaborat dispoziții speciale de împărțire a drumurilor în ceasuri și de instalare a acestor cantonieri. La fiecare 2.500 stânjeni se monta câte un stâlp mare pe care trebuia gravată marca țării, iar la 500 stânjeni un stâlp mai mic. Sectorul cuprins între doi stâlpi mici corespundea zonei de activitate a unui cantonier, căruia trebuia să i se construiască o casă la mijlocul acestei distanțe. Fiecare cantonier trebuia să fie dotat cu: tărăboanță, cazma, greblă de fier, lopată de lemn, o sapă, un cosor de curățat pomii, alte instrumente de lucru.
Drumarilor, fie constructori sau administratori, le dorim să aibă bucuria împlinirii proiectelor propuse și să aibă încredere că va veni și ziua recunoașterii meritelor în contribuția adusă la dezvoltarea economică a României.
Surse: drum.info.ro / Cartea „Dincolo de condei”, de Nicolae Popovici
Foto: DRDP Timișoara