Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a anunţat că, în urma adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25 aprilie, a fost decisă alocarea unor dividende de 1 miliard de lei din profitul pe 2023, conform BVB. Cu un dividend brut de circa 1,25 lei pe unitate şi un preţ de tranzacţionare de 28,4 lei pentru o acţiune TLV, investitorii pot înregistra un randament de 4,4%.
În plus, acţionarii au hotărât „majorarea capitalului social cu suma de 1.182.216.130 lei prin emisiunea a 118.221.613 noi acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, precum şi stabilirea unui preţ în valoare de 0 (zero) lei pentru compensarea fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie în vederea stabilirii unui preţ superior celui aprobat (dacă va fi cazul)”.
De asemenea, banca îşi va răscumpăra până la 6,5 milioane de acţiuni (0,81% din capital), cu valoarea nominală de 10 lei/acţiune la un preţ minim egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 38 lei, în cadrul unui program stock option plan în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puţin patru ani, precum şi plata unor remuneraţii, scriu reprezentanţii grupului financiar.
Banca Transilvania are o valoare de piaţă de 22,7 miliarde de lei, după ce acţiunile s-au apreciat cu 17% anul acesta şi cu 64,4% în ultimele 12 luni. Anul trecut, activele băncii de la Cluj-Napoca au ajuns la 170 de miliarde de lei, iar profitul la 3 miliarde la nivel de grup.
Sursa: produsinardeal.ro