Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție, a avut loc sâmbătă, 23 martie, în superba sală a Filarmonicii din Arad, din Palatul Cultural, un eveniment de mare clasă, la care a fost invitată și Paula Seling.
Șase personalități marcante din vestul țării au primit trofee la cea de-a treia ediție a Galei Elitelor Arădene.
În holul filarmonicii au avut loc înaintea spectacolului, invitații au putut admira 12 lucrări ale artistului Bogdan Țigan, iar etajul a găzduit o expoziție a maestrului Sever Frențiu.
Cuvântul de bun venit a fost rostit de Cătălin Tohăneanu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România, urmat de Nicolae Iancu, reprezentantul Consiliului pentru Elitele Arădene – gruparea de asociații responsabile cu organizarea evenimentului. Au urmat apoi discursuri și din partea președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și a primarului Aradului, Călin Bibarț.
Cătălin Tohăneanu Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România
„Aceată Gală ne dă privilegiul să fim împreună cu oameni care sunt modele de devenire, care dau semns vieții într-o societate a cunoașterii spirituale. Apreciem că este necesar să evidențiem persoane care prin implicare și stăruință în atingerea obiectivelor precum și prin transformarea acestora în resurse a căror valoare aparent este atribuită individual aduc bucurie în sufletul semenilor, generează o stare de bine celor care impărtățesc realizările altora și contribuie la transformarea reușitei individuale într-o bogăție colectivă”, a declarat Nicolae Iancu, reprezentantul Consiliului pentru Elitele Arădene.
Nicolae Iancu
Printre premiații galei de sâmbătă, 23 martie 2024, s-au numărat și două personalități recunoscute la nivel național și nu numai: arbitrul Ovidiu Hațegan, cel care a fost premiat pentru promovarea imaginii Aradului, și unul dintre cei mai mari fermieri din țară, Dimitrie Muscă, care a luat Premiul „Caius Iacob” pentru matematică, științe inginerești.
Pentru desemnarea câștigătorilor, trei dintre categorii au fost jurizate de o echipă academică de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, iar alte trei de către o echipă academică de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.
Premiații galei
ing. Dimitrie Muscă a primit Premiul „Caius Iacob” pentru matematică, științe inginerești.
Arbitrul de talie internațională Ovidiu Hațegan a luat Premiul „Francisc Von Neuman” pentru promovarea imaginii Aradului.
prof. univ. dr. ing. Petru Andea – Premiul „Ștefan Augustin Doinaș” pentru performanțe deosebite în educație.
Prof. univ. dr. Sorin Mitu – Premiul „Sever Frențiu” pentru științe umaniste și arte
Prof. univ. dr. István Krizbai – Premiul „Aurel Ardelean” pentru științe biologice și biomedicale.
Ing. ec. Sorin Constantinescu – Premiul „Dimitrie Cameniță” pentru științe sociale, economie și antreprenoriat
Fiecare laureat a primit, pe lângă diplomă și trofeu, un premiu bănesc de 6000 lei.
Gala Elitelor Arădene 2024 a fost organizată de asociațiile Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt și Asociația Emera, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, sub egida Marii Loji Naționale din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad.
Evenimentul a fost prezentat de către Loredana Corchiș și Sorin Popa, director General Maxwell Leadership Romania.