Într-o epocă dominată de rapiditate și cantitate, valori care adesea umbresc principiile excelenței și performanței, ne propunem să aducem o schimbare revitalizantă în comunitatea noastră, punând accentul pe calitate și pe realizări de lungă durată, în contrast cu individualismul care tinde să eclipseze celebrarea succeselor comune.
Suntem inspirați de spiritul inconfundabil al arădenilor din trecut, care știau că uniți putem atinge culmi mai înalte decât am putea individual, prin încurajare, recunoaștere și susținere reciprocă.
Acesta este fundamentul pe care construim evenimentul nostru.
Ne asumăm misiunea de a descoperi și sărbători membrii comunității noastre care, prin contribuțiile lor valoroase, au modelat societatea arădeană și care, poate în ultima vreme au rămas nedrept de mult în umbră. De asemenea, recunoaștem și îi celebrăm pe aceia care au pus deoparte individualismul, contribuind astfel la construcția unei noi realități comunitare.
Ne dorim ca acest eveniment să fie o oază de armonie și unitate, un moment în care tumultul cotidian se oprește pentru a celebra revederea, realizările și unitatea arădeană. Vrem să fie un izvor de energie pentru cei ce se străduiesc să exceleze și, uneori, se îndoiesc de sensul eforturilor lor.
Vă invităm să fiți alături de noi în acest demers, convinși fiind că, împreună, vom realiza mult mai multe.
Participarea dumneavoastră este esențială pentru noi și pentru comunitate.
Consiliul pentru Elitele arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Marea Lojă Națională din România, la inițiativa asociațiilor: Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt, organizează cel mai important eveniment de recunoaștere a valorilor locale, Gala Elitelor Arădene, ediția a 3-a.
Un eveniment emblematic ce își propune să celebreze și să recunoască contribuțiile remarcabile ale personalităților locale în diferite domenii, consolidând astfel temelia societății arădene prin promovarea excelenței.
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad, și Asociația EMERA, precum și reprezentanți ai mediului academic și de afaceri, evenimentul se va desfășura pe data de 23 martie 2024, de la ora 19:00, la Palatul Cultural din Arad.
În cadrul galei, vom acorda șase premii în valoare de 6.000 de lei fiecare, destinat personalităților din comunitatea noastră care s-au distins prin performanțele lor excepționale, reafirmând astfel angajamentul nostru față de valorificarea și susținerea elitelor arădene.
Premiul Caius Iacob – pentru matematică, științe inginerești;
Premiul Dimitrie Cameniță – pentru științe sociale, economie și antreprenoriat;
Premiul Sever Frențiu – pentru științe umaniste și arte;
Premiul Aurel Ardelean – pentru științe biologice și biomedicale;
Premiul Ștefan Augustin Doinaș - pentru performanțe deosebite în educație;
Premiul Francisc Von Neuman – pentru promovarea imaginii Aradului.
Acest proiect se bucură de susținerea financiară a celor mai importante companii ce își desfășoară activitatea în județul Arad, o dovadă clară a angajamentului lor față de valorile și dezvoltarea locală.
Această colaborare între sectorul privat și inițiativele locale subliniază o sinergie puternică, care amplifică realizările și potențialul regiunii noastre, aducând în fața publicului larg adevăratele valori ce definesc spiritul arădean și ne fac mândri să numim Aradul casa noastră.
“Mă bucur că un astfel de eveniment capătă și patina timpului și a tradiției în orașul nostru. Dincolo de recunoașterea meritelor celor care au făcut performanță și prin munca lor au atins niveluri mari de realizare în fiecare domeniu, este mesajul pe care îl transmitem tinerei generații că performanța este recunoscută și apreciată. Mulțumesc, Consiliului pentru Elitele arădene și universităților din orașul nostru, că duc mai departe acest proiect, spre binele comunității noastre.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, la finele conferinței de presă de luni, 11 martie 2024.
“Anul 2024 înseamnă o muncă asiduă din partea noastră, dar cu siguranță ea va fi încununată cu succes. Venim în fața tinerei generații cu niște modele care au realizat foarte mult în activitatea lor și asupra cărora își pot îndrepta atenția ca să aibă un drum bătătorit pe care să poată merge. Din acest an avem un nou partener, Asociația EMERA, grație căruia pe holurile Palatului Cultural va fi supusă atenției publicului o expoziție de pictură a tânărului pictor arădean, Bogdan Țigan, care va expune douăsprezece tablouri cu o temă numită generic <>. De asemenea la etaj, va fi încă o expoziție de pictură semnată de pictorul arădean Sever Frențiu care, de asemena, va expune tot douăsprezece tablouri. Din dorința de a promova valorile arădene, în debutul galei, primul moment artistic va fi susținut de Gianina Giblac, o tânără artistă din Arad, iar următoarele momente artistice vor aparține Paulei Seling.”, a punctat directorul Asociației Fraternitas 37, Nicolae Iancu.
Nicolae Iancu, directorul Asociației Fraternitas 37

Celebrăm Ziua Europei cu monumentala Simfonie a IX-a, cea care poartă până astăzi declarațiile despre libertate, egalitate și umanitate ale lui Ludwig van Beethoven și de la a cărei apariție se î ...
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
”Am luat această deciz ...
În perioada Sfintelor Sărbători Pascale,
Bisericuța din Campusul UVVG, deschisă pentru credincioși
În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Biserica din Campusul Universității d ...
În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va promova tradițiile și cultura românească, precum ș ...
În perioada 01 - 06.05.2024, traficul va fi restricționat pe str. Hatman Arbore, tronsonul cuprins între str. Alexandru cel Bun și str. Dunării. Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat ...
În urma mai multor runde de negocieri între reprezentanții Primăriei Arad, Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad (U.L.A.L.A.), RETIM Ecologic Service și nu în ultimul rând ai ADI De ...
Sute de pacienți și cadre medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au avut, în ultimele două dimineți, cel puțin un motiv de a zâmbi. Studenții români și străini ai ...
Luni 29.04.2024 Zona Ind. VEST-STR.I, II Zona Ind. VEST, Zona IND.VEST-ST.III, Zona IND.N-VEST-SIII, Zona IND.VEST-STR.IV, I Zona IND. VEST, I Zona IND.N-VEST, Stefan Tenetchi, Calea Aurel Vlaicu, IV Zona IND. ...
Rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în perioada 2012-2024, dr.habil. Ramona Lile a făcut bilanțul celor 12 ani în care a fost rectorul Universității „Aurel Vlaicu&rdq ...
PNL a depus oficial lista candidaților pentru alegerile locale, Călin Bibarț pentru funcția de primar și lista candidaților pentru Consiliul Local Municipal. Liberalii beneficiază de o susținere importantă ...
Primăria Municipiului Arad a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de luni, 22 aprilie 2024:Proiect d ...
Viceprimarul Lazăr Faur le declarase ”război” acum aproximativ o lună, celor care abuzează de talonul pentru persoane cu dizabilități și ocupă gratuit ore întregi locurile și așa insufici ...
A fost emis ordinul de confirmare pentru funcția de rector al universității arădene de stat pentru conf.univ.dr Teodor Florin Cilan, care va conduce, începând cu data de 27 aprilie, Universitatea &bd ...
Târgul educațional al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost deschis astăzi. Peste o mie de liceeni din clasele terminale și-au exprimat interesul pentru oferta educațională ...
La sfârșitul acestei săptămâni se va deschide Târgul de Paște. Una dintre noutățile acestei ediții este locația care va găzdui evenimentul, respectiv Piața Catedralei, recent supusă unor ...
Rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș, doctorul Coralia Cotoraci va candida pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă la sediul partidului, l ...
Joi 25 aprilie 2024 ora 19.00, Sala Palatului Cultural
UN SECOL DE DOR
Concert simfonic
Dirijor: Cristian Neagu
Invitat: GRIGORE LEȘE
Mihaela Pletea – soprană
Maria Chifu – fagot
Dem ...
Studenții Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au simulat ieri un proces în instanță. Acțiunea a fost organizată într-o sală d ...
L-ați văzut de nenumărate ori la televizor sau pe stradă. i-ați citit interviurile pe care le-ați comentat într-un mod mai mult sau mai puțin favorabil. L-ați lăudat pentru realizări, dar l-ați și ...
Luni 22.04.2024 B-dul Revolutiei, Carol Davila, I. C. Bratianu, Sp. G-ral. Praporgescu, Alecu Russo, Ioan Alexandru, D. Bolintineanu, Dr. Ioan Suciu, Malul Muresului, Gen. Traian Mosoiu, Splaiul Muresului, Sabin Dra ...
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că în intervalul 23 -30 aprilie 2024 sunt programate noi acțiuni de dezisecție: tratament chimic antilarvar (delarvizare), tratament chimic terestr ...
Prezent astăzi într-o conferință de presă la sediul PNL, primarul Călin Bibarț a vorbit despre lucrările ce se derulează la ora actuală în municipiul Arad și despre cele în curs de finali ...
Având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare pentru zilele următoare precum şi Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, anunţăm consumatorii racordaţi la sistemul centr ...
O seară simfonică cu totul altfel, cu „Balkan Concerto pentru pian, percuție și orchestră”, o partitură concepută și aranjată orchestral de Mario Florescu și Radu Rotaru, împlinită prin ...
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a oferit distincția de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan. Evenimentul a fost organizat în Sala Ferdinand a Palatu ...
Începând de joi, 11.04.2024 până vineri, 10.05.2024, traficul va fi restricționat pe strada Eugen Popa, tronsonul cuprins între Podul Rutier Micălaca și sensul giratoriu din interse ...
Din cauza unei avarii apărute la instalaţia de alimentare cu energie electrică a mijloacelor de transport, tramvaiele sunt blocate pe șine în zona Podgoria-Centru, anunță Primăria Arad
Ec ...
Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a semnat Magna Carta Universitatum 2020. Prin gestul său, universitatea arădeană își asumă și confirmă încă o dată angajamentul î ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.