Un accident de circulație a avut loc astăzi (5 martie), în jurul orelor amiezii, pe DN 68A, în zona localității timișene Margina (pe ciotul lipsă din autostrada A1). Două persoane au ajuns la spital după ce un autotren care transporta mașini noi, un microbuz și o dubă s-au ciocnit.
„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani a condus un autotren pe DN 68A dinspre Deva spre Făget, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani și apoi cu o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 25 de ani.
În urma impactului au rezultat 2 victime, respectiv tânărul în vârstă de 25 de ani și o tânără în vârstă de 20 de ani, pasageră în autoutilitara condusă de către tânăr, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Traficul se desfășoară îngreunat.