Două trenuri de metrou s-au ciocnit marți seară (27 februarie) pe Magistrala 1, în stația Timpuri Noi din București. Incidentul, care nu s-a soldat cu victime, a fost raportat la Agenția de Investigare Feroviară Română.
Pe magistrala dintre Titan și Piața Unirii, două rame de metrou au intrat în coliziune frontal, după ce unul dintre trenuri a intrat pe contrasens după o eroare de dirijare la macaz.
Din fericire, incidental feroviar nu s-a soldat cu victime.
În fapt, o ramă s-a defectat la stația Dristor 1, a fost tractată până la stația Timpuri Noi, iar din sensul opus venea o altă ramă de metrou, iar macazul nu a funcționat sau sistemele de dirijare nu au funcționat, astfel încât coliziunea între rama tractată și trenul care venea din sensul opus să nu se producă.
Ministerul Transporturilor a deschis o anchetă, a trimis echipe specializate care să facă investigațiile.
„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri. Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată,”, au transmis, marţi, 27 februarie 2024, reprezentanții companiei Metrorex.