12 februarie marchează Ziua Internaţională a Clătitelor şi propune reinterpretarea unui preparat gustos în funcţie de tradiţiile şi obiceiurile preluate din mai multe ţări.
Termenul „clătite“ a apărut pentru prima oară în Evul Mediu, deşi, în acele vremuri, ele nu aveau semnificaţia de acum. Prima reţetă de clătite a apărut între Antichitatea târzie şi Renaştere şi a descris modul de preparare pentru les crêpes français, preparatul specific franţuzesc. Iniţial, crêpes a fost gustarea clasei mijlocii din Franţa. Gama de ingrediente folosite nu joacă un rol esenţial în definirea reţetei tradiţionale de clătite. Ingredientele de bază sunt apa, ouăle, laptele, zahărul şi făina.
Clătitele scoţiene se diferenţiază de preparatul englez, ele fiind cunoscute sub forma unor biscuiţi dulci. Gustoase şi extrem de apreciate sunt şi clătitele specifice Noii Zeelande care sunt servite cu smântână şi dulceaţă.
Brioşele şi pâinea din făină de porumb nu fac parte din familia clătitelor. Preparatul pufos a ajuns şi în America, pe tărâmul făgăduinţei. Dacă verişorii britanici au inclus prima reţetă de clătite în cartea educatoarei Charlotte Mason, „Lady s Assistant“, americanii au publicat primul mod de preparare al clătitelor tocmai în 1976.
Clătitele vietnameze, cunoscute sub numele de Banh Xeo, sunt preparate cu ajutorul făinii de orez şi sunt umplute cu un amestec din carne de porc. China aduce tributul uneia dintre cele mai celebre gustări şi propune clătitele servită cu hoisin (sos chinezesc dulce sau picant) şi raţă crocantă.
Fie ca le pregătim cu crema Nutella, Novi, Perignotti sau dulceața, ele vor rămâne mereu desertul preferat de multi dintre noi.
Sursa: Biblioteca Națională
12 februarie marchează Ziua Internaţională a Clătitelor şi propune reinterpretarea unui preparat gustos în funcţie de tradiţiile şi obiceiurile preluate din mai multe ţări.
Termenul „clătite“ a apărut pentru prima oară în Evul Mediu, deşi, în acele vremuri, ele nu aveau semnificaţia de acum. Prima reţetă de clătite a apărut între Antichitatea târzie şi Renaştere şi a descris modul de preparare pentru les crêpes français, preparatul specific franţuzesc. Iniţial, crêpes a fost gustarea clasei mijlocii din Franţa. Gama de ingrediente folosite nu joacă un rol esenţial în definirea reţetei tradiţionale de clătite. Ingredientele de bază sunt apa, ouăle, laptele, zahărul şi făina.
Clătitele scoţiene se diferenţiază de preparatul englez, ele fiind cunoscute sub forma unor biscuiţi dulci. Gustoase şi extrem de apreciate sunt şi clătitele specifice Noii Zeelande care sunt servite cu smântână şi dulceaţă.
Brioşele şi pâinea din făină de porumb nu fac parte din familia clătitelor. Preparatul pufos a ajuns şi în America, pe tărâmul făgăduinţei. Dacă verişorii britanici au inclus prima reţetă de clătite în cartea educatoarei Charlotte Mason, „Lady s Assistant“, americanii au publicat primul mod de preparare al clătitelor tocmai în 1976.
Clătitele vietnameze, cunoscute sub numele de Banh Xeo, sunt preparate cu ajutorul făinii de orez şi sunt umplute cu un amestec din carne de porc. China aduce tributul uneia dintre cele mai celebre gustări şi propune clătitele servită cu hoisin (sos chinezesc dulce sau picant) şi raţă crocantă.
Fie ca le pregătim cu crema Nutella, Novi, Perignotti sau dulceața, ele vor rămâne mereu desertul preferat de multi dintre noi.
Sursa: Biblioteca Națională
4.756 ron
4.194 ron
