Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Arad, au realizat o acțiune pe linia antidrog, în municipiul Arad, într-un dosar penal de trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un bărbat ar fi procurat și deținut, în vederea comercializării, cantități mari de droguri de risc, sub formă de comprimate (medicamente).
În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 10 februarie a.c., în locuința acestuia, din municipiul Arad, au fost descoperite și ridicate peste 200.000 de comprimate conținând diazepam, aproximativ 180.000 de comprimate conținând alprazolam și 61.000 de comprimate cu substanță activă clonazepam.
De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 25 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Arad, au realizat o acțiune pe linia antidrog, în municipiul Arad, într-un dosar penal de trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un bărbat ar fi procurat și deținut, în vederea comercializării, cantități mari de droguri de risc, sub formă de comprimate (medicamente).
În urma percheziției domiciliare efectuate la data de 10 februarie a.c., în locuința acestuia, din municipiul Arad, au fost descoperite și ridicate peste 200.000 de comprimate conținând diazepam, aproximativ 180.000 de comprimate conținând alprazolam și 61.000 de comprimate cu substanță activă clonazepam.
De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 25 de cartușe de vânătoare, deținute ilegal.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Sâmbătă, 30 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terori ...
Marți, 26 martie 2024, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice ...
În data de 13 septembrie 1944, Marele Stat Major al Ungariei a dispus ofensiva pentru cucerirea Aradului. Un punct important al orașului a fost aerodromul din cartierul Gai, unde armata română concentr ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în ţară, într-un automarfar condus de un cetățean român, 1.120 de baxuri de țigări ...
Polițiștii Biroului de poliție comunală Șiria, împreună cu cei ai orașului Pâncota, au depistat, pe raza localității Șiria, într-o sală de jocuri de noroc, un tânăr de 21 de ani, ...
Duminică, 22 octombrie, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a identificat și predat Poliției Municipiului Arad, o persoană de sex masculin care a procedat la agresa ...
Luni, 9 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, au desfășurat o acțiune în municipiul Arad, ...
Alți 17 câini au fost îndepărtați de pe domeniul public, în numai două zile, ca urmare a colaborării echipelor din teren aparținând poliției locale și serviciului ecarisaj.
A ...
Doi tineri, din care unul minor, au fost surprinși de jandarmii Grupării Mobile Timișoara, în curtea unui liceu din oraș, având asupra lor substanțe interzise. Tânărul major era eliberat cond ...
Joi, 29 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat ...
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, doi cetățeni români, aflați ...
Sâmbătă, 3 iunie, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat la o intervenție mai puțin obișnuită și, totodată, deosebit de periculoasă.
Astfel, în urma unui apel la 112, efectuat ...
Update:
”Pe numele a 4 bărbați, magistrații Judecătoriei Arad au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Arad
Știrea inițială:
Polițiștii Servi ...
În urma perchezițiilor efectuate la data de 4 aprilie, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial ...
În seara de joi, 30 martie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție, la domiciliile mai mu ...
În noaptea de 28/29 ianuarie, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat, pe D.N. 7, în localitatea Nicolae Bălcescu, un tânăr de 24 de ani, din Bârzava, care transporta, ...
Polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin cercetează un bărbat de 53 de ani, din Săvârșin, care, ar fi tăiat fără drept și sustras 3 arbori din specia fag, în volum de aproximativ 1,52 met ...
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu cercetează un bărbat de 34 de ani, din Archis, care, în luna noiembrie a.c., ar fi tăiat ilegal și sustras 2 arbori din specia cer, dintr-un canton aflat pe raza local ...
Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au depistat, în noaptea de 2/3 noiembrie a.c., doi bărbați din Târnova, de 30 și 24 de ani, la scurt timp după ce au tăiat ilegal și sustras aproximativ 1,19 me ...
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un bărbat de 55 de ani, din Arad, în timp ce transporta aproximativ 0,7 metri cubi de material lemnos, specia salcie, fără documente de proveniență, pe ...
La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero ...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un tânăr de 20 de ani, din municipiul Arad, care la data de 21 septembrie, ar fi distrus trei geamuri exterioare de la o grădiniță situată pe C ...
Polițiștii Secției 2 Micălaca au identificat un bărbat de 44 de ani, din Covăsânț, care, în ziua de 22 august a.c., ar fi sustras 700 de lei dintr-un supermarket de pe Calea Radnei, din municipiu. ...
La data de 6 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au efectuat o acțiune pe linia combateri ...
Cocaina produsă în Columbia, aparținând Cartelului Otoniel, al cărui lider, Dario Antonio Usuga arestat la sfârşitul anului trecut, a fost descoperită amestecată cu pământ de flo ...
Polițiștii Secției 7 Rurală Lipova, împreună cu jandarmi ai Grupei de Supraveghere Lipova au depistat, în seara zilei de 27 iunie a.c., un bărbat de 44 de ani, care, împreună cu un bărbat d ...
Joi, 23 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au desfășurat o acțiune pe linia traficului de droguri d ...
La data de 9 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad - Sectorul Poliţiei de Frontier ...
La data de 11 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. &ndash ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.