Zece decese cauzate de gripă au fost înregistrate într-o singură săptămână. Medicii fac în continuare apel la vaccinare, în condițiile în care cazurile grave ale bolii pot fi prevenite prin vaccin. La nivelul țării, cei mai mulți decedați de gripă sunt din Arad.
Valul de gripă care a lovit țara de la începutul sezonului gripal a cauzat deja 16 decese, 10 dintre aceste decese s-au înregistrat în prima săptămână a anului.
Cei mai mulți decedați de gripă sunt din Arad, însă decese s-au mai înregistrat și în București, Bistrița, Buzău, Ialomița, Timiș, Sibiu, 10 dintre aceste decese fiind înregistrate la persoane de peste 65 de ani.
”De la sfârșitul lunii noiembrie și până în prezent, în urma testărilor rapide efectuate în secțiile spitalului, pentru depistarea virusului gripal, au fost trimise, 53 de probe la Institutul Cantacuzino pentru confirmarea infecției cu acest virus.
În urma analizelor efectuate la institut, 40 de pacienți au fost confirmați cu virusul gripal de tip A H1, jumătate dintre ei fiind copii, cu vârsta între 1 și 10 ani. Dintre pacienții infectați cu acest virus doar doi sunt vaccinați o fetiță de șapte ani din municipiu și un băiat de cinci ani din Sântana.
Din nefericire, de la debutul infecțiilor gripale, au fost înregistrate șase decese, patru dintre ele la pacienți cu vârsta de 52, 61, 67 și 68 de ani, iar două în cazul mămicii și a fătului care au decedat, la începutul lunii decembrie, la maternitate.
Medicii de specialitate recomandă prezentarea la medicul de familie de la primele simptome - febră sau stare febrilă, dureri în gât, tuse seacă, dureri de cap, corporale sau musculare, oboseală, vărsături, diaree – pentru stabilirea unui tratament adecvat și imediat.” transmite SCJU Arad
La nivelul întregii țări, doar puțin peste un milion de persoane sunt vaccinate antigripal.