Duminică, 24 decembrie, în jurul orei 11:20, pe platoul din fața Gării CFR Arad, a avut loc o altercație între doi bărbați.
Unul dintre aceștia, un bărbat de 56 de ani, din Bacău, i-ar fi aplicat celuilalt, un bărbat de 27 de ani, din Lipova, mai multe lovituri cu un obiect înțepător, victima fiind transportată la spital, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
Din nefericire, victima a decedat.
La nivelul IPJ Arad a fost constituită o echipă operativă, din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, pentru efectuarea cercetării și stabilirea stării de fapt, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor și concluziile medico-legale să fie luate măsurile de urmare care se impun.
Cercetările se desfășoară de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal întocmit pentru omor, cel bănuit de săvârșirea faptei, aflat în custodia poliției, urmând a fi reținut.