Pare incredibil, dar viaductul de pe centură din zona Micălaca a intrat în linie dreaptă, și s-a ajuns la faza de turnare a asfaltului.
Oprit în 2012 la un stadiu de 30%, după 12 ani și mai multe încercări de găsire a unui constructor care să finalizeze lucrarea, după epopee exproprierii unor terenuri din zona pentru relocarea utilitătilor, la finalul lui 2023, s-a ajuns și la faza de asphalt pe acest pasaj, care era ultra necesar acum mai bine de 10 ani, dar mai bine mai tarziu decât niciodată.
“La pasajul de pe centura de ocolire Arad (DN 7) peste CF Arad – București, a început așternerea stratului de bază de asfalt (primul din cele trei în total), pe rampa 1, iar peste grinzi, a început montarea hidroizolației. Urmează săptămâna aceasta și așternerea asfaltului și pe trotuare, precum și primul strat de asfalt și pe rampa 2. În paralel continuă montarea parapetului de protecție. “ transmite DRDP Timișoara.
Antreprenorul lucrării este SPIC SRL, iar firma care asterne asfaltul este o firmă din Arad specializata in lucrari de asfaltare, Bazar Shop Construct SRL.
Stadiul de execuție al lucrărilor este de circa 88%, iar termenul de finalizare este 22 noiembrie.
Pare incredibil, dar viaductul de pe centură din zona Micălaca a intrat în linie dreaptă, și s-a ajuns la faza de turnare a asfaltului.
Oprit în 2012 la un stadiu de 30%, după 12 ani și mai multe încercări de găsire a unui constructor care să finalizeze lucrarea, după epopee exproprierii unor terenuri din zona pentru relocarea utilitătilor, la finalul lui 2023, s-a ajuns și la faza de asphalt pe acest pasaj, care era ultra necesar acum mai bine de 10 ani, dar mai bine mai tarziu decât niciodată.
“La pasajul de pe centura de ocolire Arad (DN 7) peste CF Arad – București, a început așternerea stratului de bază de asfalt (primul din cele trei în total), pe rampa 1, iar peste grinzi, a început montarea hidroizolației. Urmează săptămâna aceasta și așternerea asfaltului și pe trotuare, precum și primul strat de asfalt și pe rampa 2. În paralel continuă montarea parapetului de protecție. “ transmite DRDP Timișoara.
Antreprenorul lucrării este SPIC SRL, iar firma care asterne asfaltul este o firmă din Arad specializata in lucrari de asfaltare, Bazar Shop Construct SRL.
Stadiul de execuție al lucrărilor este de circa 88%, iar termenul de finalizare este 22 noiembrie.
Pe Varianta de Ocolire Arad Est, la noul pod peste Mureș, s-au făcut astăzi (3 decembrie) teste de încercare cu convoiul. Această operațiune implică testarea capacității portante a podului, pentru a ve ...
Consiliul Județean Arad a făcut publice în cursul zilei de joi, imagini spectaculoase de pe centura Aradului, cu noul pod peste Mureș și pasajul peste calea ferată Arad-Timișoara. Se realizează ul ...
Peste 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt angrenate pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1.
Echipele antreprenorului lucrează 7 zile din 7, iar stadiul general al luc ...
Datorită unor lucrări de reparații și mentenanță ce se efectuează în această perioadă, DRDP Timișoara anunță restricții de circulație pe mai multe sectoare ale autostrăzii A1, astfel:
- ...
Azi la amiază, în jurul orei 13:20, un bărbat de 39 de ani a fost lovit de tren în zona pasajului de cale ferată de lângă orașul Sântana.
La locul accidentului s-a deplasat o a ...
Constructorul responsabil de continuarea lucrărilor la noul drum de legătură dintre DN 69 Timișoara - Arad și autostrada A1 are o mobilizare continuă, pe șantier fiind peste 100 de muncitori, 55 de utilaje ș ...
Varianta de Ocolire Arad Est avansează, echipele antreprenorului PORR Construct și ale subcontractorilor săi fiind împărțite pe mai multe tipuri de lucrări. La finele lunii octombrie, stadiul fizic al ș ...
Azi dimineață, în jurul orei 08.30, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe șoseaua de centură a municipiului Arad, la ieșirea spre Nădlac.
Intervin p ...
DRDP Timișoara anunță că în această săptămână (21 - 27 octombrie), se vor efectua lucrări pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-Autostrada A1, Nădlac – Ara ...
Sâmbătă, 19 octombrie, se vor executa lucrări de reparații la carosabil la Arad, la pasajul CET, și pe DN 79A de la Chișineu Criș la Vărșand.
Lucrările de pe DN 79A vor continua și săptăm ...
DRDP Timișoara anunță că în această săptămână (06 – 12 octombrie), se vor efectua lucrări pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-Autostrada A1, Nădlac &ndas ...
Construirea centurii de est a municipiului, inclusiv cele două obiective de referință – podul peste Mureș și pasajul de cale ferată – se apropie de final. Constructorul estimează că lucrările su ...
14 noiembrie 2024 este data limită pentru depunerea ofertelor la licitația necesară construcției lotului 2 al autostrăzii Timișoara – Moravița.
Pentru construcția lotului Jebel - Moravița (33 ...
DRDP Timișoara anunță că în această săptămână (30 septembrie – 05 octombrie), se vor efectua lucrări pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-Autostrada A1 Nă ...
Stadiul de realizare a Variantei de Ocolire Arad Est a depășit 75%, termenul contractual fiind ianuarie 2025.
Antreprenorul PORR Construct a avansat cu toate categoriile de lucrări: umpluturile rampelor, ...
Drumarii de la DRDP Timișoara realizează în aceste zile, în regie proprie, reparații izolate pe autostrada A1, sectoarele Nădlac – Arad și Remetea Mare – Traian Vuia.
De la fine ...
DRDP Timișoara anunță că în această săptămână (09 – 15 septembrie), se vor efectua lucrări pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-Județul Arad: DN 79 Arad & ...
În această săptămână (02 – 07 septembrie) se vor efectua lucrări de reparații și mentenanță la mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-județul Arad: DN 79 Arad ...
În această săptămână (26 – 31 august) se vor efectua lucrări de reparații și mentenanță la mai multe drumuri naționale din vestul țării, astfel:
-județul Arad: DN 7 Săvâ ...
Astăzi, 20 august, a fost emis ordinul de începere al lucrărilor la drumul de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara - DN 69 și tot astăzi a fost predat constructorului - Antrepriza de Reparații ...
Parcările de pe drumurile naționale din zona de administrare a DRDP Timișoara (județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara) unde, de-a lungul timpului, se depozitează cel mai des deșeuri provenite din ...
Șantierul Variantei de Ocolire Arad Est a depășit, la începutul lunii august, stadiul de 67%, lucrările de drum fiind realizate în proporție de 50%, la pasajul peste calea ferată – 83%, iar l ...
Pasajul construit de Consiliul Județean Arad peste calea ferată Arad-Timișoara, parte a ultimului tronson din inelul de centură al municipiului, este aproape finalizat.
„Urmează legătura cu drumul nou, ...
Prioritățile administrative ale Consiliului Județean Arad, în următorii patru ani, se ramifică în trei direcții majore, a declarat președintele Iustin Cionca.
„În această vară lucr ...
Pe șantierul Variantei de Ocolire Arad Est, luna iulie începe cu un stadiu de execuție de circa 60,3%. Pe podul peste Mureș, stadiu de realizare este de 73%, iar la pasajul peste calea ferată – 80%.
...
Un sistem modern de protecție de tipul parapet pe rulouri se montează pe DN 7 (Valea Mureșului).
Dacă în urmă cu 2 zile aceste parapete au fost montate între Vărădia și Bârzava, &i ...
La mijlocul lunii iunie, stadiul lucrărilor la Varianta de Ocolire Arad Est este de aproape 55%. La pasajul peste calea ferată, stadiul este de 80%, iar la podul peste Mureș – 63%.
S-au realizat, & ...
La finele lunii mai, stadiul lucrărilor la Varianta de Ocolire Arad Est a fost de 48,4%. Pe șantier au fost mobilizate, în ultima săptămână, 165 de persoane, inclusiv personalul TESA, și peste 100 ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Un accident rutier a avut loc azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei 07.40, pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș- Sibiu.
Un camion care transporta mărfuri generale s-a r ...
Marți, 15 octombrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați despre faptul că, NICOLICI IONELA,de 16 ani, VARGA RUTH-MARIA, de 14 ani și COVACIU MARIA, de 14 ani, au plecat dint ...
6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a dat Tribunalul Arad fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, în urma acuzațiilor de înșelătorie a mai multor persoane, ...
Consiliul Județean Arad a preluat de la comuna Bocsig și, apoi, a concesionat către Compania de Apă un teren de 1.900 m.p. pentru a dezvolta sistemul de alimentare cu apă din zona respective ...
PSD Arad își depune astăzi, marți, 15 octombrie, la la ora 16:00, listele pentru alegerile Parlamentare. La Senat și Camera Deputaților. După ce s-a clarificat locul 1 la Senat, Euse ...
Trei comune arădene – Conop, Zerind și Sintea Mare – vor primi sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor comunale aflate pe teritoriul lor. Fondurile provin de la alte ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Pe șantierul autostrăzii A1 Lugoj - Deva, sectorul Margina – Holdea se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structu ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
În prezența a peste 700 de localnici din comuna Hălmagiu și satele aparținătoare, primarul independent Gheorghe Dărău a semnat luni adeziunea la Partidul Național Liberal!
...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Trei copii, cu vârste de 7, 9 și 11 ani, frați, din localitatea hunedoreană Sântandrei, au fost dați dispăruți, luni după-amiază. Polițiștii au fost sesizați telefonic de t ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.