Azi, 26 octombrie, în jurul orei 16.00 a avut loc un accident rutier în localitatea Zerind.
Din motive necunoscute un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, iar o femeie a rămas încarcerată.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, conștientă și cooperantă, din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD, pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Update:
La locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD, iar în urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital. Victima este o femeie în vârstă de 74 de ani, conștientă și cooperantă, care prezintă traumatisme la nivelul zonei lombare.
Update 2:
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 15.42, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări a reieșit că, o femeie de 74 de ani, de cetățenie daneză, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, în Zerind, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind de pe partea carosabilă.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că femeia nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Azi, 26 octombrie, în jurul orei 16.00 a avut loc un accident rutier în localitatea Zerind.
Din motive necunoscute un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, iar o femeie a rămas încarcerată.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei, conștientă și cooperantă, din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD, pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Update:
La locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD, iar în urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital. Victima este o femeie în vârstă de 74 de ani, conștientă și cooperantă, care prezintă traumatisme la nivelul zonei lombare.
Update 2:
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 15.42, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări a reieșit că, o femeie de 74 de ani, de cetățenie daneză, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79, în Zerind, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind de pe partea carosabilă.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că femeia nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Un caz șocant s-a petrecut în satul Ghergheleu din comuna vasluiană Codăești, acolo unde o femeie în vârstă de 56 de ani a fost ucisă chiar de sora ei. După ce a comis oribila faptă, aceast ...
În această seară pe strada Constituției din Aradul Nou s-a produs un accident spectaculos: o mașină cu o viteză ceva cam mare s-a opintit în daburile de pe șosea și s-a răsturnat.
După ...
Un tragic accident a avut loc vineri după amiază la Vidra, când un tren Regio al SNTFC CFR Călători care circula pe ruta Giurgiu-București Progresu a lovit o mașină care i-a ieșit în cale.
  ...
În luna octombrie a acestui an, pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 720 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat &icir ...
În cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 5 n ...
Un bărbat de 29 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, s-a prezentat singur la Poliția Locală din Bologna și a recunoscut că el se afla la volanul mașinii care l-a lovit mortal pe Ettore Paus ...
În această dimineață, în jurul orei 05:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion și o autouti ...
Pompierii Secției Fărcașa au intervenit în această seară (3 noiembrie), în localitatea Țicău, unde a avut loc un accident la trecerea la nivel cu calea ferată.
În accident au fost ...
Darius - un copil în vârstă de 14 ani – a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe, în stare gravă, în comă de gradul I, în urma unui accident rutier, petrecut pe raza jude ...
În această dimineață s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un microbus, produs pe sensul de mers Arad - Nădlac - Km 570, pe autostrada A1.
Au intervenit pom ...
Joi seara, 30 octombrie a.c., în jurul orei 18:05, prin 112, polițiștii arădeni au fost sesizați despre faptul că, pe strada Eminescu, din municipiu, a fost văzut un autoturism care circulă fără plăc ...
În această seară (30 octombrie), s-a produs un accident rutier cu victime, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, pe DJ 709 J, în localitatea Iratoșu.
Au interven ...
În perioada 24 – 26 octombrie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a 73 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe interve ...
O mașină condusă de un bărbat de 79 de ani a intrat pe contrasens și s-a ciocnit violent de cea condusă de o tânără de 27 de ani pe DN 68A între Făget și Margina (județul Timiș).
&Ic ...
Azi, 24 octombrie, în jurul orei 14:40, între Șepreuș și Sintea Mare, o mașină s-a răsturnat în șanț!
La locul evenimentului a fost solicitat un elicopter al Inspectoratului Genara ...
În urma unui apel primit în această dimineață, echipajele de intervenție au descoperit o persoană căzută de la înălțime pe strada Armoniei din Timișoara. Ajunși la fața locului medicii ...
Azi, 23 octombrie, în jurul orei 15:30, s-a produs o tamponare între 2 mașini, cu 2 persoane implicate, pe strada Petru Rareș, din Grădiște.
La locul accidentului s-a deplasat o ambulanță ...
În această dimineață, în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un pi ...
Azi în jurul orei 11:30 s-a produs o tamponare între 2 tramvaie pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Lebăda
Au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială ...
Un accident s-a produs în această dimineață, 21 octombrie, pe autostrada A1, km 492+200, în zona localității Izvin (județul Timiș), sensul de mers Lugoj - Timișoara.
Un autotren a lovit ...
În perioada 17-19 octombrie 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 49 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au ...
Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 21:10, în zona UTA din municipiul Arad, în care au fost implicate un tramvai si un autoturism.
La incident intervin pompi ...
Azi în jurul orei 15:00 la ieșirea din Curtici spre Macea, o mașină a intrat intr-un copac.
În urma accidentului au rezultat două victime, bărbați, dintre care unul în stare inconșt ...
Azi, 16 octombrie, în jurul orei 15.00 o mașină de școală de șoferi s-a răsturnat la Lipova.
La locul accidentului s-au deplasat o ambulanță de la SAJ Șiria și o ambulanță SMURD Vladimires ...
Marți, 14 octombrie, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 25 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în a ...
Ziua internațională a femeilor din mediul rural este marcată anual, la data de 15 octombrie.
Aceasta zi subliniază rolul esențial pe care femeile de la sate îl joacă în sistemele alimentar ...
În perioada ianuarie-septembrie, au fost înregistrate 4.687 de fapte, dintre care 1.885 de natură judiciară, 619 de natură economico-financiară și 1.497 de altă natură, înregistrându-s ...
În decurs de 3 zile, 3 bicicliști din municipiul și județul Arad au fost victimele unor accidente rutiere! Pentru că nu am primit informațiile necesare, nu știm cine sunt vinovații pentru producerea inc ...
Un grav accident rutier s-a produs în această seară (10 octombrie), în jurul orei 20:30, în care au fost implicate 3 autovehicule, pe DN 79, la ieșirea din municipiul Arad spre Zimandcuz.
  ...
O femeie în vârstă de 42 de ani din zona golfului San Francisco, în SUA, pe nume Lisa Catalano, a lansat la data de 2 septembrie 2025 o campanie inedită pentru a-și găsi partenerul de viață: ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...
În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.