Senatorii din comisia de agricultură au adoptat o modificare a legii cărnii, astfel încât carnea creată în laborator să nu ajungă pe piața noastră. „În România încă mai creștem porci în bătătură și mâncăm cârnați”, au argumentat aleșii.
Senatorii din comisia de agricultură au propus o lege a cărnii menită să îi protejeze pe români. Unul dintre articole interzice la noi vânzarea cărnii artificiale sau a produselor din carne artificială, deși deocamdată doar în Statele Unite, Canada și în Singapore sunt companii care produc carne dezvoltată în laborator din celule de la animale.
În Europa, în state precum Olanda sau Germania sunt companii care au făcut studii avansate pentru a produce carne în laborator.
Legea are însă și alte prevederi. De exemplu, pentru produsele din raft, fie carne brută, fie mezeluri, comercianții trebuie să afișeze pe etichetă țara de proveniență. Aleșii susțin că multe magazine păcălesc oamenii cu afișe „produs în România”, iar produsele nici măcar nu sunt 100% carne. Pentru cei care nu vor respecta regulile, amenzile pleacă de la 20.000 de lei.
Pentru ai fi însă aplicată, această lege va trebui votată în plenul celor două camere.