Asociația Europeanul vă invită să participați la o seară a recunoaşterii valorilor arădene, în cadrul evenimentului cultural-filantropic Balul Comunității Arădene, ediția a IV-a, eveniment ce va fi găzduit de Palatul Cultural din Arad în data de 28 octombrie 2023, de la ora 18:00.
Balul Comunității Arădene vă propune și la această ediție să fiţi părtașii unei seri remarcabile care se va constitui în jurul a trei mari piloni - Iubește și dăruiește - premierea a peste 200 de elevi olimpici arădeni care au obținut rezultate excepționale în domenii precum: științe, limbă și comunicare, arte, sport etc și elevi care provin din medii sociale vulnerabile dar care au obținut rezultate foarte bune la învățătură (media generală peste 9,00) iar pentru cea mai bună performanță anuală Ambasadorul Franței în funcțiune în România acordă un premiu special intitulat Prix d’excellence de l’Ambassade de France en Roumanie - Împreună Salvăm Vieți - premierea voluntarilor și a arădenilor care au avut rezultate remarcabile în carieră și darArt - concept artistic de entertainment.
Prin evenimentul peren, organizatorii își propun să omagieze meşteşugul, perseverența și devotamentul unor profesionişti ai artelor, științelor și sportului. Proiectul cu și pentru arădeni are ca temă Noaptea Ielelor. Alături de artiști de renume național precum formația Cargo, Luminița Anghel, Monica Anghel și Cristian Hrubaru vor concerta corul și orchestra Filarmonicii Arad care ne vor oferi momente de grație sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. Pentru a completa atmosfera din program vor mai fi momente de dans oferite de trupa X Style din cadrul Asociației Doma Art Style și o expoziție tematică de pictură a elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad. La toate acestea se va alătura și o prezentare de modă a binecunoscutei creatoare de modă Mirabela Frai.
Vă așteptăm la Balul Comunității Arădene pentru ca Împreună să schimbăm destine!

Începând cu 3 februarie 2025, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad își redeschide porțile într-o nouă locație temporară – Palatul Cultural din Arad. Acces ...
Un eveniment muzical de excepție va avea loc în ARAD– Palatul Cultural, pe data de 23 martie, ora 19:00: „Întoarcere la Origini”, un concert susținut de Marius Mihalache & B ...
O nouă ediție a evenimentul „vin la Curte”, o ocazie specială dedicată culturii vinului și promovării Podgoriei Miniș-Măderat, se va desfășura în perioada 11-13 octombrie, încep&aci ...
Ziua Internaţională a Carităţii este celebrată în fiecare an în data de 5 septembrie.
Ziua Internaţională a Carităţii are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-uri ...
„Zilele academice arădene” au fost organizate recent, într-un cadru elegant, în incinta Palatului Cultural al orașului. Momentul deschiderii propriu-zise a fost precedat de un moment religi ...
Patronatul Național Român, filiala Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Consiliul National al Inteprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, filiala ...
Asociația Europeanul, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad anunță că în perioada 11 - 12 aprilie va avea loc cea de a patra ediție a Festivalului de muzică religioasă. Evenimentul va cu ...
Ziua de duminică, 24 martie, ar putea trece neobservată pentru mulți, însă milioane de oameni din întreaga lume se vor întruni la apusul soarelui pentru a comemora moartea lui Isus Cristos.
& ...
Primăria Municipiului Arad va organiza o petrecere de Revelion, în centrul Aradului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să ofere o atmosferă specială de sărbătoare, la kilometrul 0 ...
Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” al UAV și Grupul Coral „Procord” al Catedralei Vechi din Arad vă invită la o seară magică ...
O serie de nume legendare ale rock-ului timișorean vor concerta joi, 7 decembrie, de la ora 19, la Iulius Mall, în cadrul unui spectacol numit „Rock for Life“, evenimentul având parte și de ...
Asociația Europeanul vă invită sâmbătă, 28 octombrie 2023, începând cu ora 18:00, la o seară a recunoaşterii valorilor arădene, în cadrul evenimentului cultural-filantropic Balul Comu ...
Un concert simfonic extraordinar, programat de Filarmonica Arad în parteneriat cu Artexim, organizatorul Festivalului Internațional George Enescu, va avea loc joi, 14 septembrie 2023, la ora 19.00, în S ...
Un ansamblu simfonic extraordinar, alcătuit din Orchestra Națională de Tineret a Germaniei, Orchestra Simfonică de Tineret a Ucrainei și Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, totalizând u ...
După succesul de care s-a bucurat anul trecut, Festivalul Berii revine și anul acesta cu o ediție care se anunță cel puțin la fel de reușită ca cea de anul trecut. Startul petrecerii va fi dat joi, 29 iunie ...
Festivalul Internațional JAZZAR revine cu cea de-a doua ediție, în perioada 26-28 mai 2023 la Arad. Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, este și în acest an parte ...
În vremuri în care lucruri precum viteza și cantitatea se pare că devin mai importante decât calitatea și performanța, în vremuri în care individualismul legat de rezultatele person ...
Casa de modă “ELLIS“ marchează la Arad cei 30 de ani de la înființare printr-un spectacol cu totul deosebit. Este vorba despre evenimentul aniversar “Ellis - o modă pentru o viață&rdquo ...
Familia fostului lider al formației Cargo i-a dat în judecată pe actualii membri ai trupei, cerând interzicerea folosirii mărcii înregistrate de Adrian Bărar la OSIM
După cum a declar ...
Concertul tradițional de colinde al UAV a adus bucuria Crăciunului și vestea Nașterii Mântuitorului în sala Palatului Cultural.
Au colindat cu bucurie arădenilor prezenți la evenimentul Fa ...
Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad vă invită la cea de a XXXI-a ediție a concertului tradițional de colinde „Colind străbun”.
Evenimentul ...
O seară plină de emoție la Palatul Cultural din Arad, cu o deosebită încărcătură istorică și patriotică în cadrul concertului Bicentenar „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri și cins ...
UAV te invită la concertul coral „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri și cinstiți-le memoria” în 7 noiembrie, orele 18.00, la Palatul Cultural. Evenimentul este organizat de Facultatea de T ...
Turneul Vioara lui Enescu la sate a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție și va începe în două sate din județul Bistrița-Năsăud: joi, 27 octombrie, în Căianu Mic, iar vineri, 28 octomb ...
Eveniment de tradiție în peisajul filantropic al județului Arad, Balul Comunității Arădene a ajuns la cea de a III-a ediție. Organizatorii evenimentului, Asociația Europeanul, au propus ca tematică a e ...
Împreună putem schimba destine!
Balul Comunității Arădene a devenit un eveniment de tradiție în peisajul filantropic al județului Arad. Tematica ediției din acest an: Aradul de ieri, Arad ...
Euforica, ediția a VI-a a turneului ansamblului Violoncellissimo va cuprinde Aradul de Ziua Internațională a Muzicii, recitalul celor mai performanți violonceliști ai României desfășurându-se pe s ...
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, organizatorii Festivalului Rock Maris au decis ca toate recitalurile programate initial pe scena de la Port Arthur să aibă loc în sala mare de concerte de l ...
Asociația Europeanul în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Filarmonica Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și Universitatea Aurel Vlaicu din Arad organizează, î ...
Aeroportul Oradea, subordonat Consiliului Judeţean Bihor, derulează în prezent două proiecte europene de peste 40 milioane de euro, finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, pen ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.
La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.