Pe 14 iulie a murit un om în Arad. Cunoscuții îi spuneau Vișinel. A murit la 32 de ani, ca urmare a bătăii crunte încasate în sediul Poliției Locale, instituție care este o Direcție a Primăriei Municipiului Arad.
Raportul medico-legal a confirmat legătura clară dintre bătaie și deces.
Agentul care l-a ucis pe Vișinel a fost arestat sub acuzația de TORTURĂ.
Nu comportament abuziv, nu omor din culpă, ci tortură.
Putem vorbi despre instruirea lucrătorilor Poliției Locale, dacă înțeleg drepturile fundamentale intrinseci ființei umane? Putem vorbi despre procedurile instituției, dacă există minim de organizare administrativă pentru prevenirea abuzurilor într-un spațiu în care oamenii sunt privați de libertate? Putem întreba legitim dacă s-au luat măsuri de remediere?
Un minim de asigurare că se vor lua masurile necesare pentru ca cei care ajung la Poliția Locală Arad să nu mai devină saci de box în fața unor călăi. Putem cere demisii. Putem și trebuie să ne indignăm; pentru că indiferența este despre noi nu despre cei responsabili. Pasivitatea poate fi o formă de dezumanizare.
Mă tem că răspunsurile la cele de mai sus le putem deduce noi, din moment ce nu vreo autosesizare sau vreo anchetă internă au dus la arestarea călăului, ci munca avocatului și reactivitatea presei.
Devine evident că nu este posibil să așteptăm empatie, asumare, comunicare umană, dinspre primarul Bibarț. Până la urmă tragedia s-a petrecut într-o direcție a Primăriei. Capacitatea de a reacționa uman, empatic în astfel de situații ar trebui să fie esența demnității publice, ar trebui să treacă peste interesul electoral; să fie acea legătură intimă cu comunitatea pe care o reprezinți, comunitatea care te-a ales să decizi în numele ei. Nu instituțional (nici măcar asta nu a fost), ci ca acel om ar trebui să își fi asumat eșarfa tricoloră a demnității lipită de suflet,
Pe 14 iulie a murit un om în Arad. Cunoscuții îi spuneau Vișinel. A murit la 32 de ani, ca urmare a bătăii crunte încasate în sediul Poliției Locale, instituție care este o Direcție a Primăriei Municipiului Arad.
Raportul medico-legal a confirmat legătura clară dintre bătaie și deces.
Agentul care l-a ucis pe Vișinel a fost arestat sub acuzația de TORTURĂ.
Nu comportament abuziv, nu omor din culpă, ci tortură.
Putem vorbi despre instruirea lucrătorilor Poliției Locale, dacă înțeleg drepturile fundamentale intrinseci ființei umane? Putem vorbi despre procedurile instituției, dacă există minim de organizare administrativă pentru prevenirea abuzurilor într-un spațiu în care oamenii sunt privați de libertate? Putem întreba legitim dacă s-au luat măsuri de remediere?
Un minim de asigurare că se vor lua masurile necesare pentru ca cei care ajung la Poliția Locală Arad să nu mai devină saci de box în fața unor călăi. Putem cere demisii. Putem și trebuie să ne indignăm; pentru că indiferența este despre noi nu despre cei responsabili. Pasivitatea poate fi o formă de dezumanizare.
Mă tem că răspunsurile la cele de mai sus le putem deduce noi, din moment ce nu vreo autosesizare sau vreo anchetă internă au dus la arestarea călăului, ci munca avocatului și reactivitatea presei.
Devine evident că nu este posibil să așteptăm empatie, asumare, comunicare umană, dinspre primarul Bibarț. Până la urmă tragedia s-a petrecut într-o direcție a Primăriei. Capacitatea de a reacționa uman, empatic în astfel de situații ar trebui să fie esența demnității publice, ar trebui să treacă peste interesul electoral; să fie acea legătură intimă cu comunitatea pe care o reprezinți, comunitatea care te-a ales să decizi în numele ei. Nu instituțional (nici măcar asta nu a fost), ci ca acel om ar trebui să își fi asumat eșarfa tricoloră a demnității lipită de suflet,
4.756 ron
4.194 ron
