Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu a primit mandat de arestare preventiv pentru 30 de zile de la judecătorii Tribunalului Vaslui.
Vă reamintim că ”Baronul de Vaslui” a fost reținut de procurorii DNA după ce în portbagajul mașinii sale au fost descoperiți 125.000 de lei.
În momentul în care anchetatorii au găsit, în portbagajul mașinii sale, geanta în care se aflau 2.500 de bancnote a câte 500 de lei fiecare, Dumitru Buzatu nu a negat nici măcar o secundă că ar fi banii săi, ba chiar le-a spus anchetatorilor, foarte senin, că sunt economiile sale.
La audieri, și-a schimbat declarația și a afirmat că banii ar fi, de fapt, un împrumut de 125.000 de lei. teorie pe care judecătorii de la Tribunalul Vaslui nu au acceptat-o, așa că l-au arestat preventiv.
Daniel Atasiei, avocatul lui Dumitru Buzatu: „Nu vă pot face declarații cu privire la apărările din dosar. Nu comentez. Ne judecăm în contestație la Curtea de Apel Iași. Vom vedea soluția”.
Procurorii DNA îi vor verifica lui Dumitru Buzatu întreaga avere, iar dacă vor descoperi diferențe față de veniturile declarate legal, vor cere confiscarea proprietăților și banilor din conturi.