Voucherele de vacanță vor crește la 1.600 de lei pentru cei care au salarii de până la 8.000 de lei în mână, a anunțat marți ministrul Finanțelor. Marcel Boloș precizează că acestea vor fi impozitate cu 10% pentru contribuția la sănătate, tocmai de aceea le crește și valoarea.
Voucherele de vacanță vor crește la 1.600 de lei, însă le vor mai primi doar angajaţii de la stat care au salarii de până la 8.000 de lei net pe lună, a anunțat marți ministrul Finanțelor.
Marcel Boloş a fost întrebat de jurnalişti, marţi, de ce valoarea voucherelor de vacanţă creşte şi a spus că era necesar pentru că vor fi impozitate cu 10% pentru contribuția la sănătate.
Întrebat de jurnalişti de ce valoarea voucherelor de vacanţă creşte la 1600 de lei, ministrul Finanțelor a spus: „Pentru ca să menţinem valoarea, fiindcă ele vor fi incluse în baza de impozitare a CASS-ului. Deci se va plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi să avem aceiaşi bani pentru cei care urmează să primească, să nu fie afectaţi, pe de o parte. Pe de altă parte există şi pragul de venit de 8.000 de lei net pentru a proteja pe cei care sunt cu venituri mici şi a avea o anumită chibzuinţă în folosirea banilor pentru voucherele de vacanţă”, potrivit digi24.ro.
Cu alte cuvinte, și în traducere liberă, se majorează valoarea tichetelor de vacanță pentru a se vira mai mulți bani la CASS, luăm dintr-un buzunar ca să băgăm în altul, adică din bugetele administrațiilor locale și a tuturor ministerelor, se fac rost de bani pentru CASS pentru voucherele de vacanță emise pentru angajați.