Un grav accident de circulație a avut loc duminică dimineață, 18 iunie, în jurul orei 10.00 la ieșirea din Salonta, spre localitatea Ciumeghiu, în urma căruia o persoană a murit pe loc, iar o altă victimă are nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al Poliției Bihor, accidentul de pe DN 79 a fost anunțat la ora 10.05 și au fost implicate două mașini.
„În urma accidentului rutier, o persoană a suferit leziuni care, din nefericire, au condus la decesul acesteia, la fața locului”, a declarat Fărcuța.
Victima decedată este o femeie în vârstă de 39 de ani, din județul Timiș, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
La sosirea salvatorilor, femeia era deja în stop cardio-respirator, a precizat lt. col. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana. Pasageră într-una dintre mașini, ea a fost încarcerată în urma impactului și, din nefericire, nu a mai putut fi salvată.
Potrivit ISU, cei doi șoferi au primit la rândul lor îngrijiri medicale de la salvatorii SMURD, iar unul dintre ei a fost transportat la spital în stare critică.
„Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a mai spus Fărcuța.
Traficul rutier a fost restricționat pe sensul către Arad, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, sub dirijarea poliției.
Sursa: ebihoreanul.ro
Foto: ISU Crișana