În perioada 01 – 05 iunie Jandarmeria Arad a dispus suplimentarea efectivelor în toate localitățile în care se vor desfășura manifestări religioase sau cultural artistice, fiind anunțate peste 25 de manifestări atât în municipiu cât și în județul Arad la care se preconizează participarea unui număr mare de persoane.
În acest context eforturile noastre vor fi concentrate în sprijinul cetățenilor pentru a le oferi siguranță și confort pe timpul participării la toate aceste manifestări.
Pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural-artistice și religioase, peste 100 de jandarmi alături de polițiști și pompieri, vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și vom fi pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp pentru gestionarea eventualelor situații de risc sau de urgență.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, jandarmii arădeni vă așteaptă în Parcul Aventura Voinicilor din municipiul Arad, începând cu ora 11:00 unde vom petrece câteva ore alături de dumneavoastră.
În vederea prevenirii unor evenimente nedorite, recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, să acorde atenție bunurilor personale și să supravegheze copii pentru a nu se pierde în zonele aglomerate.
Totodată, facem apel la toți cei care vor participa la manifestările organizate în această perioadă să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere numărul unic de urgență 112 sau să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.
Jandarmeria Arad urează tuturor arădenilor un sfârșit de săptămână liniștit, fără evenimente neplăcute.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul