Aeroportul Arad SA a semnat în data de 24.05.2023 contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Refacere Cale de rulare Alfa (TWY A)”, perioada de implementare a acestui proiect fiind 2022-2023.
Obiectivul general al proiectului este de creștere a nivelului de siguranță al pasagerilor pe Aeroportul Internațional Arad, în contextul realizării obiectivului tematic al POIM 2014-2020 prin creşterea conectivităţii, mobilităţii şi asigurarea serviciilor competitive. Valoarea totală a proiectului este de 29.948.696,08 lei.
În cadrul proiectului mai sunt prevăzute achiziționare unor echipamente de handling la sol (dirijare, curățare, alimentare, mânuirea bagajelor etc. – 2 loturi), respectiv o autospecială de curățat pista și un degivror aeronave.
Conducerea SC Aeroportul Arad SA este preocupată de menținerea și îmbunătățirea nivelului de siguranță și de securitate a pasagerilor și bagajelor acestora, a mediului de muncă pentru angajaţi şi terţi utilizatori, urmărind respectarea cerințelor în domeniul siguranței și în domeniul securității, elemente prioritare în fața oricăror cerințe de ordin comercial, operațional, de mediu sau de sindicat.
„Ne dorim un Aeroport sigur, atractiv, competitiv, iar aceste investiții sunt necesare pentru a respecta cerințele europene privind exploatarea infrastructurii aeroportuare. Pentru a avea un statut de aeroport care poate primi curse internaționale trebui să respectăm anumite standarde”, a subliniat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
De asemenea, Ovidiu Moșneag, directorul general al Aeroportului Arad, a completat: „vom începe lucrările în septembrie, pentru că în această vară avem curse charter spre Antalia, trei pe săptămână și nu putem să lucrăm și să avem și zboruri. Termenul de finalizare a investiției este la finele acestui an, dar sperăm să terminăm lucrările efective, cât și achiziționarea utilajelor până în octombrie, astfel încât să avem timp să terminăm documentația și să facem recepția finală”.
Obiectivul mixt de investiție ,,Refacere Cale de rulare Alfa (TWY A)” va asigura conformarea la cerințele europene privind exploatarea infrastructurii aeroportuare în condiții de siguranță și securitate.

LOT Polish Airlines, compania de stat a Poloniei, va efectua începând din 3 iunie patru zboruri săptămânale pe ruta Oradea-Varşovia şi retur în zilele de luni, miercuri, vineri& ...
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan din Republica Moldova, va opera 5 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea-Bucureşti şi retur, respectiv 3 zboruri pe săptămână pe ruta Oradea-Londr ...
Azi dimineață, 11 aprilie, în jurul orei 10.10 un TIR intrat într-un parapet la coborârea de pe autostrada A1 (sensul Timișoara - Nădlac) la Aeroportul Arad.
Șoferul, conștient, a r ...
Drumul județean Mâsca-Măderat-Arăneag este modernizat de Consiliul Județean Arad, care a obținut finanțare prin Programul Anghel Saligny. Drumul realizează o scurtătură către Căsoaia, un apreciat lo ...
Alături de prim-ministrul României și de președintele Senatului, de primarii și președinții Consiliilor Județene din vestul țării, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat ...
Începând cu data de 31 martie a.c., ca de altfel și pe celelalte 16 aeroporturi, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen.
De la această dată controalele ...
Consiliul Județean Arad a aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea celui de-al doilea inel de centură în zona nord-estică a municipiului Arad.
În urma licitației, firma NV Construct ...
Aeroporturile din Timişoara, Cluj şi Sibiu sunt echipate cu sisteme mai performante pentru controlul de securitate al bagajelor ce permit trecerea cu lichide în bagajul de mână fără ca acestea să f ...
S-au aprobat astăzi, în ședința Consiliului Județean Arad, două documente foarte importante, necesare depunerii proiectului de modernizare a drumurilor din nordul județului. Prin aprobarea Memoriului teh ...
În ședința de Consiliu Județean de astăzi, 25 ianuarie, s-au făcut pași importanți pentru modernizarea rețelei de drumuri din nordul județului. Cinci tronsoane de drum județean au fost supuse atenți ...
Consiliul Judeţean Bihor a lansat licitaţia pentru selectarea unui operator aerian care să realizeze curse regulate între Oradea şi Varşovia, capitala Poloniei.
Aeroportul din Varşovia este cel ...
Pasagerii din Cluj vor putea ajunge în Statele Unite ale Americii cu o oprire la Bucureşti. Compania aeriană HiSky anunţă că a introdus în sistemul de rezervări posibilitatea de achiziţie directă ...
Aeroportul Arad a finalizat lucrările de refacere a căii de rulare, o investiție cu o valoare de 19,2 milioane de lei, fonduri accesate prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Proiectul a mai prevăzut ...
Consiliul Județean Arad a aprobat acordarea unui împrumut către S.C. Aeroportul Arad S.A. Banii sunt necesari pentru închiderea proiectului „Conformare Aeroport Arad la cerințele operaționale d ...
Data de 7 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internațională a Aviației Civile în 1994 de către Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (ICAO), pentru a marca o jumătate de secol de la c ...
A apărut o nouă înșelătorie, acum în numele Aeroportului Otopeni din Capitală. „Țeparii” promit pe Facebook că aeroportul vinde valizele pierdute de călători la prețul de doar ...
Consiliul Județean Arad finalizează cel mai ambițios proiect derulat în ultimii ani, în infrastructura rutieră, împărțit în două loturi: modernizarea drumului Arad-Pâncota și re ...
Duminică seara, 29 octombrie, pe centura Timișoarei, a avut loc un accident mortal în care au fost implicate două autoturisme, dintre care unul răsturnat, conform ISU Timiș. În autoturisme se aflau ...
Președintele Iustin Cionca a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor, de la Păuliș, iar vicepreședinții Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc au depus coroane de flori la Ineu, respectiv Arad.
Ziua Ar ...
Printre românii care au scăpat din infernul din Israel se numără artista Ana Baniciu și soțul ei, Edi Kovacs, care se aflau în Țara Sfântă alături de Raluka și de partenerul de viață al ...
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni de la 1 decembrie 2023, sub numele de Liniile Aeriene Române (LAR), la care ar urma să particip ...
HiSky va opera zboruri comerciale regulate din 21septembrie de pe aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara spre aeroportul din Tel Aviv, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în f ...
Vineri, 8 septembrie 2023, constructorul contractat de municipalitatea arădeană pentru realizarea proiectului “Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legăt ...
Timp de două zile, în 2 și 3 septembrie, începând cu ora 19.00, Aradul va deveni capitala modei și a stilului. Designeri și invitați de top din industria modei vin la Arad Fashion Days, evenim ...
Județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara sunt asociate pentru promovarea unui traseu cicloturistic regional, „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”. Proiectul face ...
Timp de două zile, în 2 și 3 septembrie, Aradul va deveni capitala modei și a stilului pe Aeroport. Designeri și invitați de top din lumea modei vin la Arad Fashion Days, evenimentul care a pus Aradul pe ...
Ultima noapte de petrecere a fost una nebună, festivalierii au fost în extaz când pe scenă a urcat Oscar, unul dintre cei mai ascultați trapperi la momentul actual. Atmosfera s-a încins cu fieca ...
În perioada 07 - 09 iulie 2023, Aeroportul Internațional Arad va găzdui cea de-a VII-a ediție a Festivalului Arad Open Air, un eveniment mult așteptat de arădeni, cât și de oaspeți din alte zone.
...
Ediția din acest an a Festivalului Arad Open Air va avea loc timp de cinci zile, între care trei încep în acest weekend și alte două au loc la finele lunii, pe plaja de la Ghioroc. Distracția & ...
Unitățile de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar și/sau gimnazial și/sau liceal din comunele: Gurahonț, Craiva, Hălmagiu, Vârfurile, Vărădia de Mureș, Almaș, Buteni, Die ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.