Pompierii arădeni au fost solicitați marți seara la un incendiu declanșat la o casă de pe strada Constituției. Aceștia au intervenit cu 2 autospeciale se stingere și o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi, precum și cu o autospeciala SMURD. La sosorea pompierilor, incendiul se manifesta atât în interiorul casei cât și la acoperiș.
Proprietarii casei nu se aflau în locuință, și din fericire nu au rezultat victim.
Incendiul a fost localizat într-un timp relativ scurt, eliminându-se posibilitatea de propagare la construcțiile învecinate. După localizarea lui, pompierii au continuat căutarea focarelor ascunse și îndepărtarea efectelor.
Incendiul a fost stins în aproximativ 45 de minute.
În incendiul a ars acoperișul pe aproximativ 130 mp, o cameră din mansardă și mobilierul cu aparatura electrocasnică au fost degradate alte două camere si mobilierul. De asemenea au fost deteriorate camerele de la parterul imobilului, precum și o parte a mobilierului care se afla în acestea.
Cauza probabilă este in curs de stabilire.
Foto: arhivă