Un adevărat măcel a avut loc, miercuri, 3 mai într-o școală din Belgrad. 8 copii și un paznic au fost uciși de un elev de 13 ani.
Totul a început în jurul orei 8:30 (9:30, ora României). Atunci, un elev agitat a început să se certe cu portarul. În momentul în care bărbatul a încercat să-l liniștească, a început să lovească cu piciorul în tot ce-l înconjura. Nu a durat mult până a scos o armă și l-a împușcat mortal pe portar.
Apoi, elevul, care e în clasa a 7-a, a intrat într-o clasă la care preda profesoara de istorie căreia îi purta ură, după cum scrie presa de la Belgrad. A împușcat-o pe profesoară, care a căzut rănită la podea, şi a continuat să tragă.
Mai mulţi elevi au sărit pe el încercând să-l împiedice să mai tragă, dar el a continuat împuşcăturile chiar și când era la podea, dovadă fiind cele trei găuri de gloanțe rămase în tavanul clasei, scrie publicația Telegraf.rs.
O altă publicație din Serbia, Novosti.rs, scrie că elevul care a comis masacrul nu a cauzat niciodată probleme. Dimpotrivă, a fost un copil model. Se presupune că el a comis crimele fiind sub influența drogurilor.
Părinții îngroziți de tragedie au ajuns la școală pentru a-și găsi copiii.
Mama elevului care a ucis 9 persoane într-o școală din Belgrad a fost reținută la câteva ore după ce tatăl băiatului fusese arestat. Anunțul a fost făcut de președintele sârb Aleksandar Vucic. Mai mult, băiatul va fi internat într-o clinică de psihiatrie.
”Astăzi este una dintre cele mai grele zile din istoria modernă a țării noastre. Îmi exprim condoleanțe familiilor, părinților, fraților, surorilor, bunicilor copiilor uciși, precum și copiilor și familiei agentului de securitate ucis”, a transmis Vucic într-un discurs adresat națiunii.
Potrivit legii, băiatul nu este responsabil din punct de vedere penal pentru că nu împlinise 14 ani. Așadar, tatăl său a fost arestat în calitate de proprietar al armei. Totodată, mama sa a fost reținută.
În afară de arma cu care a comis masacrul, băiatul mai avea o armă în rucsac. Ambele arme se aflau în posesia legală a tatălui său. Acesta susţine că erau închise într-un seif, care avea un cod, dar se pare că fiul său l-a aflat.
În atacul de miercuri dimineaţă au fost ucise şapte fete, un băiat şi paznicul şcolii. Alte şapte persoane au fost rănite, iar între acestea se numără o fată împuşcată în cap a cărei stare este critică.
Suspectul a deschis focul în cea mai apropiată clasă de intrarea în şcoală, care avea ora de istorie. Profesoara de istorie, în vârstă de 53 de ani, se numără şi ea printre victimele rănite. Poliţia susţine că el îşi planificase atacul cu o lună în urmă şi avea notate pe o foaie de hârtie numele potenţialelor victime.
Fiica antrenorului sârb de la echipa de volei SCM Zalău se află printre victime. Fata era colegă de clasă cu băiatul.
foto: informer.rs