În această dimineață, 26 aprilie, în jurul orei 05:00, pompierii militari ai Secției Bârzava și ai Gărzii 2 Birchiș, cu sprijinul SVSU Birchiș, au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Birchiș.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul unei anexe gospodărești, propagat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 190 mp, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.
După o intervenție de aproximativ două ore pompierii arădeni au limitat propagarea flăcărilor, salvând o parte din locuință și bunurile aflate în interior.
În urma incendiului izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un aparat de încălzire din interioul anexei, aceasta a fost afectată în totalitate, iar acoperișul casei și trei încăperi din aceasta au fost distruse pe o suprafață de aproximativ 190 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.