Joia Mare, care se mai numește Joia Neagră sau Joia Patimilor, e o zi importantă pentru creştinii ortodocşi.
Acum are loc Denia celor 12 Evanghelii, care aminteşte de momentul în care Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi.
Denia de Joi din Săptămâna Patimilor sau Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viață Mântuitorului:
- spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie,
- Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taină Sfintei Euharistii,
- rugăciunea arhierească
- începutul patimilor prin vinderea Domnului.
La denia de joi seară se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericilor.
La cina cea de taină are loc momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit.
Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut , spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Iisus.
Joia Mare 2023. Tradiţii şi obiceiuri
În Joia Mare se vopsesc ouăle roşii, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul.
La Denia celor 12 Evanghelii se aprind 12 lumânări, care pot fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, potrivit tradiţiei.
Pasca se face din făină albă cernută în tava specială. Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau.
Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie păziţi de păsările prădătoare peste vară.
Sursa: alba24.ro