Polițiștii arădeni au continua tradiția “Ziua porților deschise” și-n acest an, evenimentul fiind organizat în dimineața zilei de 23 martie 2023, de la ora 10,00, în Parcul Eminescu.
Evenimentul, organizat în contextul Zilei Poliției Române, care se sărbătorește în fiecare an, la data de 25 martie, a atras sute de vizitatori de toate vârstele. Aceștia au avut ocazia să vadă dotarea I.P.J. Arad (autospecialele, arme, aparatul DrugTest și alcooltestul), dar și exerciții demonstrative ale “mascaților” și câinilor de serviciu.
Un element de noutate, care a plăcut tuturor, a fost amprentarea celor de față de polițiștii Serviciului Criminalistic, fiecare având oportunitatea de a-și lua cartonul cu amprenta, ca amintire.
“Ziua porților deschise” a fost organizată în mai multe orașe din județ, Ineu, Pecica, Curtici, și Sebiș, urmând ca și mâine să se desfășoare la Sântana.
Întâlnirile ocazionate de Ziua Poliției ne dau ocazia să cunoaștem membrii comunității din care facem parte și să ne bucurăm de legăturile frumoase care se formează.