Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 15:30, pompierii militari ai Detașamentului Arad, cu sprijinul pompierilor voluntari ai SVSU Șofronea au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (șopron) între localitățile Șofronea și Curtici.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului șopron, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, iar în urma flăcărilor a fost afectată întreaga construcție din lemn precum și bunurile aflate în interior, constând în cereale.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
În speță, igienizarea prin ardere a unui teren aflat în imediata proximitate a șopronului a condus la izbucnirea incendiului.
Reamintim faptul că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor privind utilizarea focului deschis în spații deschise, constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În acest context, pompierii transmit un apel către populaţie, să respecte interdicțiile privind focul deschis:
✓ utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
✓ arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile este interiză;
✓ prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăți.
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 15:30, pompierii militari ai Detașamentului Arad, cu sprijinul pompierilor voluntari ai SVSU Șofronea au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (șopron) între localitățile Șofronea și Curtici.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului șopron, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, iar în urma flăcărilor a fost afectată întreaga construcție din lemn precum și bunurile aflate în interior, constând în cereale.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
În speță, igienizarea prin ardere a unui teren aflat în imediata proximitate a șopronului a condus la izbucnirea incendiului.
Reamintim faptul că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor privind utilizarea focului deschis în spații deschise, constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În acest context, pompierii transmit un apel către populaţie, să respecte interdicțiile privind focul deschis:
✓ utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
✓ arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile este interiză;
✓ prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăți.
În această dimineață (2 mai), în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un ...
În perioada 26 aprilie – 01 mai 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al Județului Arad, împreună cu polițiști din ...
Duminică, în jurul orei 13:30, a izbucnit un incendiu la un adăpost de animale din localitatea Vladimirescu.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de ...
În această dimineață (26 aprilie), în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire abandonat ...
Un autoturism a luat foc în timpul mersul pe drumul județean DJ 709 între Horia și Șiria.Incendiul s-a produs în jurul orei 22:45.Din primele informații, nu există nicio persoană rănită sau ...
Azi dimineață, 24 aprilie, puțin înainte de ora 10:00, a izbucnit un incendiu la un autoturism parcat în curtea unei firme de pe Calea Aurel Vlaicu din Arad.
Au intervenit pompierii militari ...
În acest sfârșit de săptămână (19.04 - 21.04.2024) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 88 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția c ...
Plan Roșu de intervenție la Craiova, în urma unei explozii care a avut loc, miercuri seară, într-un bloc P+1 situat în Cartierul Brestei, se pare, din cauza unei butelii. Potrivit pompierilor, o ...
Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 13:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș, &ic ...
În acest sfârșit de săptămână (12 - 14.04.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 102 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția co ...
Un accident rutier a avut loc duminică seara în jurul orei 21:40, în care au fost implicate două autoturisme, în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Posibil o victimă încarcerată.
...
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit în această după-amiază, în jurul orei 13:45 cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un utila ...
În această dimineață, 12 aprilie, în jurul orei 05:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară, pe a ...
Azi, 8 aprilie, în jurul orei 11:00, s-a produs un accident rutier urmat de incendiu între o motocicletă si un autoturism pe DN7 pe raza localitatii Mandruloc.
Au intervenit Detașamentul de Po ...
Un incendiu a izbucnic sâmbătă după amiza, în jurul orei 16.20, la o anexă situată în zona Gării CFR din municipiul Arad. La incident au intervenit Pompierii detașamentului Arad cu o a ...
„În această dimineață (2 aprilie), pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta el ...
Duminică noaptea, 31 martie, în jurul orei 23:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situate pe ...
În această dimineață, 31 martie, în jurul orei 09:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe ...
Sâmbătă după amiaza, a izbucnit un incendiu un saivan din localitatea arădeană Zărand.
La incendiu au intervinit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș și ai Detașamentu ...
În acest sfârșit de săptămână, credincioșii catolici vor sărbători Paștele Catolic, prilej cu care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș&rdqu ...
Miercuri seara, în jurul orei 21:40, a izbucnit un incendiu la o casă din localitatea Șiria. La incendiu au fost mobilizați pentru intervenție pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două aut ...
În această dimineață, 27 martie, în jurul orei 10:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism (furgonet ...
În această noapte, 25/26 martie, în jurul orei 02:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la terasa unui restaurant af ...
În ultimul sfârșit de săptămână (22 – 24 martie) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 85 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecț ...
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 23 martie, în jurul orei 17:30, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gurahonț au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichi ...
Miercuri, 20 martie, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 37 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor acestora.
Ma ...
În weekendul 15 – 17 martie, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 95 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor a ...
În data de 18.03.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au acordat sprijin, în vederea desfășurării î ...
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, în jurul orei 13:30, pe DN 79, la ieșirea din localitatea Andrei Șaguna.
În incidentul rutier au fost implicate un autoturism și u ...
Un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Bologna, unde locuia o familie de români. În urma incendiului, o mamă și 3 copii minori și-au pierdut viața.
Femeia, Stefani ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.