Revoltă la Horia. Sute de oameni s-au adunat la Căminul Cultural din localitate pentru a protesta împotriva realizării unor așa zise lacuri de agrement în imediata apropiere a satului
Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, i-a invitat joi seara, 9 martie, pe locuitorii satului Horia de a participa la o dezbatere publică privind oportunitatea construirii de către un dezvoltator imobiliar a unor case cu luciu de apă în imediata apropiere a caselor oamenilor.
În sala Căminului Cultural din localitate s-au strâns câteva sute de oameni, iar alte câteva zeci au rămas afară datorită lipsei de spațiu..
În prezența reprezentantului dezvoltatorului care a expus proiectele sale, oamenii au respins categoric realizarea acestor investiții, argumentând că de fapt sub fațada acestor lacuri de agrement se dorește realizarea unor balastiere, știindu-se că în curând vor fi demarate lucrările la drumul expres Arad - Oradea și la centura de sud-est a Aradului.
Oamenii au spus că n-au nimic împotrivă să se realizeze case, dar în niciun caz orice fel de săpătură deoarece intervine riscul de surpare a caselor, Horia fiind așezată pe un teren nisipos.
Menționăm că localitatea de lângă Arad este înconjurată pe raza a doar câșiva kilometri de nu mai puțin de 4 balastiere, dintre care unele au obținut autorizațiile necesare sub titulatura de zone de agrement, dar nici vorbă de așa ceva.
La finalul dezbaterii, deosebit de furtunoase, primarul Mag, în asentimentul horienilor a afirmat că nu este oportună realizarea acestor investiții, iar dezvoltatorul a spus că va regândi proiectul fără lacuri.
Ceea ce s-a întâmplat la Horia demonstrează faptul că dacă o comunitate locaală este unită, aceasta poate bloca acțiuni care pot dăuna intereselor acesteia.
Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, i-a invitat joi seara, 9 martie, pe locuitorii satului Horia de a participa la o dezbatere publică privind oportunitatea construirii de către un dezvoltator imobiliar a unor case cu luciu de apă în imediata apropiere a caselor oamenilor.
În sala Căminului Cultural din localitate s-au strâns câteva sute de oameni, iar alte câteva zeci au rămas afară datorită lipsei de spațiu..
În prezența reprezentantului dezvoltatorului care a expus proiectele sale, oamenii au respins categoric realizarea acestor investiții, argumentând că de fapt sub fațada acestor lacuri de agrement se dorește realizarea unor balastiere, știindu-se că în curând vor fi demarate lucrările la drumul expres Arad - Oradea și la centura de sud-est a Aradului.
Oamenii au spus că n-au nimic împotrivă să se realizeze case, dar în niciun caz orice fel de săpătură deoarece intervine riscul de surpare a caselor, Horia fiind așezată pe un teren nisipos.
Menționăm că localitatea de lângă Arad este înconjurată pe raza a doar câșiva kilometri de nu mai puțin de 4 balastiere, dintre care unele au obținut autorizațiile necesare sub titulatura de zone de agrement, dar nici vorbă de așa ceva.
La finalul dezbaterii, deosebit de furtunoase, primarul Mag, în asentimentul horienilor a afirmat că nu este oportună realizarea acestor investiții, iar dezvoltatorul a spus că va regândi proiectul fără lacuri.
Ceea ce s-a întâmplat la Horia demonstrează faptul că dacă o comunitate locaală este unită, aceasta poate bloca acțiuni care pot dăuna intereselor acesteia.
Primăria Vladimirescu extinde rețeaua de canalizare în Cicir și Mândruloc, parte a unui proiect de dezvoltarea infrastructurii locale și creșterea calității vieții.
În urma solicit ...
Luni, 27 mai, cu ocazia Zilei Psihologului, Penitenciarul Arad va organiza o dezbatere/panel în cadrul penitenciarului, despre rolul și locul psihologiei și a psihologilor din cadrul instituțiilor de apăra ...
Azi după masă (17 mai), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier la ieșirea din Horia spre Șiria în care au fost implicate 3 autoturisme.
În urma coliziunii au rezultat 5 vic ...
Luni, 8 aprilie, în jurul orei 16:00, o femeie de 54 de ani, din Vladimirescu, a condus un autoturism pe Calea Șiriei, în direcția Horia.
Ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată, ...
Joi, 21 martie, la Casa de Cultură din Vladimirescu, în organizarea primarului și viceprimarului comunei, Mihai Mag, respectiv Ioan Plaveți, s-a desfășurat prima ediție din anul 2024 a Clubului Construct ...
Marți, 19 martie, polițiștii Biroului Rutier împreună cu cei ai Serviciului Rutier au desfășurat fiecare câte o acțiune preventivă, pe raza de competență a Poliției Municipilui Arad și pe Dru ...
Timp de 2 zile, 7 și 8 martie, în Secție Clinică Urologie s-a desfășurat workshop-ul „Tratamentul personalizat în ureteroscopia flexibilă pentru litiaza renală”, eveniment în cad ...
Un incendiu a izbucnit vineri seară, 16 februarie, în jurul orei 21:00, la o anexă construită din lemn la Balastiera Micălaca din Arad
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașam ...
Azi dimineață, 7 februarie, în jurul orei 08:30, o mașină a aterizat în șanț pe șoseaua dintra Arad și Horia.
Conform SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean Arad) a rezultat o victimă ...
Azi dimineață (2 februarie), puțin după ora 08.00, la ieșirea din Șiria spre Horia s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două TIR-uri.
La fața locului s-a deplasat o ambulan ...
În această noapte (18/19 ianuarie), în jurul orei 02:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, la ...
În această dimineață, 18 ianuarie, s-a produs un accident rutier la ieșirea din Horia spre Șiria.
Datorită condițiilor de carosabil umede, șoferul unei camonete s-a răsturnat.
Î ...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a trei inculpaţi: două persoane fizice şi o persoana juridică, având ca obiect principal de a ...
Miercuri seară, în jurul orei 20:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată în Balas ...
O moarte suspectă a avut loc azi-noapte (3/4 ianuarie) în cartierul Porolissum din Zalău. Surse din anchetă susțin că procurorii se îndreaptă să eticheteze cazul drept „crimă”.
  ...
La apelurile repetate ale Ghidului Arădean, dar și a multor arădeni care circulă pe nou modernizatul drum județean DJ 709 ( Arad – Horia – Șiria – Pâncota,), polițiștii arădeni ...
În seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie, în momentul în care scriu aceste rânduri, o ceață densă s-a lăsat pe o bună parte a județului Arad.
Deși șoferii au fost sfăt ...
Sistemul de iluminat al pistei de biciclete dintre localitațile arădene Vladimirescu și Mândruloc a fost pus în funcțiune vineri seara. Pista de biciclete leagă cele două localitați ale comunei, ...
În această dimineață, 16 noiembrie, în jurul orei 07:30 în zona Balastierei Micălaca a fost găsit un bărbat neidentificat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de i ...
Consiliul Județean Arad finalizează cel mai ambițios proiect derulat în ultimii ani, în infrastructura rutieră, împărțit în două loturi: modernizarea drumului Arad-Pâncota și re ...
Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcţii din România după cifra de afaceri, activ în fabricarea cimentului, a finalizat o investiţie de peste ...
Primăria Municipiului Arad invită pe toţi cei interesaţi la întâlnirea de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ:
Proiect de hotărâre privind indexarea pe baza ratei de ...
Consiliul Județean Arad a alocat astăzi 80.000 de lei pentru finanțarea lucrărilor de reamenajare interioare și exterioare Cămin Cultural Clit, comuna Hășmaș. Finanțarea se realizează prin diminuare ...
Update:
În urma sosirii echipei de pirotehniști, coletul a fost deschis.
În interior erau lemne de foc.
Circulația va fi reluată în cel mai scurt timp.
Știrea iniț ...
Marți, 26 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune preventivă, pe D.J 709, între localitățile Arad – Șiria, cu scopul impunerii respectării legislației rutiere și re ...
Am scris deseori despre nebuniile șoferilor care tranzitează satul Horia pe drumul modernizat Arad – Pâncota. Am scris... dar tot degeaba, căci vitezomanii își fac de cap în continuare.
...
Azi după masă, 11 septembrie, în jurul orei 17.00 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz, între localitatile Horia si Șiria. Posibil două persoane ...
Joi, 31 august, în jurul orei 16:30, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o camionetă și un autoturism, între municipiul Arad si localitatea Horia.La locul faptei au fost desco ...
Arădenii au de luat o decizie grea, deoarece în acest week-end (26-27 august), în timp ce în municipiu au loc ultimele evenimente din cadrul Zilelor Aradului, la doar 8 kilometri distanță se des ...
Accident șocant sâmbătă după amiaza în jurul orei 16:30, la o balastieră din Zăbrani, județul Arad. Un tânăr în vârtă de 29 de ani, împreună cu un grup de prieteni forma ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.