Consiliul Județean Arad participă, la sfârșitul lunii februarie, la Târgul Național de Turism, de la București. Anul acesta, Consiliul Județean va lansa în cadrul Târgului, care se va desfășura la Romexpo, în perioada 23-26 februarie, Turul Virtual al Aradului, cuprinzând 50 de obiective care vor putea fi accesate on-line și vizualizate și cu ochelari pentru realitatea virtuală. De altfel, cu acești ochelari speciali vor fi și prezentate obiectivele respective, publicului din târg.
De asemenea, Consiliul Județean a invitat în standul său primăriile Arad, Săvârșin și Ghioroc, pentru a promova trei zone importante ale turismului de gen city-break: municipiul, comuna regală de pe Valea Mureșului și „Litoralul Vestului”, cu Podgoria Miniș-Măderat. În materialele de promovare vor fi prezentate și stațiunile Moneasa și Băile Lipova.
„Așa cum se știe, Consiliul Județean investește în promovarea turistică a Aradului. Anul acesta participăm la târguri naționale și internaționale și continuăm să organizăm evenimente locale, regionale, naționale și de nivel european, pentru a face mai cunoscute obiectivele arădene. Pe lângă asta, investim în crearea de noi obiective, în județ – la Căsoaia, la Moneasa, la Ghioroc, la Săvârșin, în general acolo unde există un potențial pentru turiști. La Târgul Național de Turism vom promova și turismul virtual, pentru a trezi interesul față de Arad. Am pregătit 50 de obiective arădene, printr-un proiect finanțat integral de Consiliul Județean, și pe care îl lansăm joi, 23 februarie, la București, cu mijloace moderne, plasând, practic, vizitatorii târgului în mijlocul unor locuri frumoase din Arad”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.
Invitat de onoare, anul acesta, este Săvârșinul, care va fi prezent în standul Consiliului Județean Arad cu o echipă de 20 de dubași, un ansamblu folcloric și va oferi informații și despre Castelul Regal, Muzeul Eugen Popa și pitoreasca vale a Mureșului. „Am răspuns invitației Consiliului Județean cu mare drag, pentru că Săvârșinul este o destinație turistică în dezvoltare, cu un număr tot mai mare de vizitatori. Prezentăm la Târgul Național de Turism tradiții locale, gastronomia specifică, oameni de-ai locului și, evident, principala noastră atracție, Castelul Regal”, a declarat primarul Ioan Vodicean.
Primăria Ghioroc revine anul acesta în standul Consiliului Județean cu vinurile din Podgoria Miniș-Măderat, cu specificul culinar al zonei viticole arădene, dar și cu prezentări ale „Litoralului Vestului”, plaja Ghioroc, care reușește, an de an, să atingă noi recorduri de vizitare. „Îi mulțumesc domnului președinte Iustin Cionca pentru încrederea pe care ne-o acordă. Și anul acesta continuăm investițiile la Ghioroc, aducem din nou ceva nou pentru turiști, la începutul sezonului estival – de această dată, Consiliul Județean va inaugura un Centru Multimedia și un birou turistic pe plajă, cu spații pentru evenimente culturale și cu un ponton frumos pe lac, care sunt convins că va deveni un loc de întâlnire pentru tinerii care vin la Ghioroc Summer Fest și pentru vizitatori, în general”, a declarat primarul Cornel Popi Morodan.
Primăria Arad a fost și ea invitată de Consiliul Județean să prezinte, la București, potențialul turistic al municipiului. Viceprimarul Lazăr Faur va fi prezent în Capitală și le va vorbi celor interesați despre palatele renovate din centrul Aradului, despre parcurile din oraș, obiectivele culturale și monumentele istorice. „Nu poate exista un city-break în județul Arad fără o componentă consistentă de vizitare a municipiului. Anul acesta, Consiliul Județean a invitat și Primăria Arad să participe la Târgul Național de Turism, apreciem această inițiativă și pregătim materiale care să prezinte Aradul frumos și atractiv”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.
Conducătorul delegației arădene la Târgul Național de Turism al României va fi dr. Andrei Ando, director executiv în cadrul Consiliului Județean, care înglobează și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Arad. Acesta a precizat că un obiectiv important al târgului de la București este și contactarea directă a agențiilor de turism care aduc turiști în România, pentru includerea Aradului în pachetul destinațiilor de toamnă-iarnă 2023 și primăvara-vara anului 2024, pachet care este în lucru în această perioadă. „Este foarte important să ne adresăm vizitatorilor târgului, dar cel puțin la fel de important este să avem discuții concrete cu agențiile prezente la eveniment, pentru a le prezenta Aradul ca destinație pentru turismul național și internațional. Noi avem încredere că și turul virtual pe care îl lansăm acum le va trezi interesul și putem începe să negociem pentru includerea Aradului în pachetele viitoare de oferte”, a declarat dr. Andrei Ando.
Obiective turistice din județul Arad care vor fi prezentate în cadrul turului de turism virtual arădean sunt (cu mențiunea că obiectivele marcate cu verde sunt filmate și cu drona):
- Catedrala Ortodoxă Podgoria
- Catedrala Ortodoxă Veche
- Biserica Lutherană Roșie
- Catedrala Catolică Sfântul Anton de Padova
- Parcul Natural Lunca Mureșului (Centrul de vizitare Ceala)
- Parcul Natural Lunca Mureșului (un traseu)
- Turnul de apă
- Parcul Reconcilierii
- Palatul Cultural
- Complexul Muzeal Arad
- Teatrul Clasic Ioan Slavici
- Palatul Administrativ
- Muzeul Vasile Goldiș
- Palatul Unirii Revoluției 81
- Zona Săvârșin – Petriș:
- Castelul Regal Săvârșin
- Biserica de lemn din Troaș
- Casa memorială Eugen Popa
- Moara de apă Obârșia
- Biserica de lemn din Roșia Nouă
- Biserica de lemn din Corbești
- Zona Lipova-Păuliș – Zăbrani:
- Cetatea Șoimoș
- Muzeul Orășenesc Lipova
- Monumentul Eroilor de la Păuliș
- Basilica Maria Radna
- Muzeul „Adam Müller Guttenbrunn”
- Podgoria Miniș – Măderat:
- Mănăstirea Feredeu
- Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția
- Muzeul Tramvaiului Electric
- Lacul Ghioroc
- Muzeul „Zestrea Satului” Covăsânț
- Zona Hălmagiu – Hălmăgel:
- Biserica de lemn din Tisa
- Biserica de lemn din Țărmure
- Biserica de lemn din Ionești
- Biserica de lemn din Cristești
- Biserica de lemn din Bodești
- Biserica de lemn din Luncșoara
- Zona Ineului :
- Cetatea Ineu
- Zona Pecica – Vinga – Zădăreni :
- Biserica Catolică din Pecica
- Biserica Catolică din Vinga
- Mănăstirea Hodoș-Bodrog
- Zona Moneasa – Dezna :
- Lacul cu nuferi Moneasa
- Grota Ursului
- Cuptorul de topit fier din Moneasa
- Cetatea de la Dezna
- Altele :
- Biserica de lemn Buceava-Șoimuș
- Parcul de sculptură Căsoaia
- Castelul Cernovici Macea
- Parcul dendrologic Macea
- Cuptorul de topit fier Jumelț (Zimbru)
- Muzeul Țării Zărandului (Sebiș)