Update:
„În ziua de 12 februarie, în jurul orei 17:42, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați prin SNUAU 112, despre cadavrul unui tânăr găsit într-un imobil din Sintea Mare. Din primele cercetări nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în urma autopsiei urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a comunicat Biroul de presă al IPJ Arad.
Știrea inițială:
Duminică după masă, 12 februarie, în jurul orei 17.40, în localitatea Sintea Mare a fost găsit un băiat de 16 ani spânzurat.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de urgență de la Chișineu-Criș.
Vom reveni cu amănunte.
foto cu rol ilustrativ