Un autoturism parcat pe marginea unui drum din orașul Ineu a fost distrus în totalitate, în urma unui incendiu.
Alarma s-a dat marți seară, 31 ianuarie, în jurul orei 23:15, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajului de intervenție incendiul se manifesta generalizat, la întreg autoturismul, cu flacără deschisă și degajări de fum.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri iar în urma flăcărilor, autoturismul a fost afectat în totalitate.
Nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără, prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Cazul a rămas în atenția organelor competente pentru cercetări.
Un autoturism parcat pe marginea unui drum din orașul Ineu a fost distrus în totalitate, în urma unui incendiu.
Alarma s-a dat marți seară, 31 ianuarie, în jurul orei 23:15, iar la fața locului a ajuns în cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajului de intervenție incendiul se manifesta generalizat, la întreg autoturismul, cu flacără deschisă și degajări de fum.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri iar în urma flăcărilor, autoturismul a fost afectat în totalitate.
Nu au fost înregistrate victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără, prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Cazul a rămas în atenția organelor competente pentru cercetări.
Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent la a IX-a ediție a Cupei „Ienopolis".
„&Icir ...
O autocisternă care transporta oțet și un autoturism cu o platformă pe care era transportat un microbuz au fost implicate într-un accident rutier produs, sâmbătă după-amiază, pe autostrada A1, se ...
În data de 09 mai, polițiștii Biroului Autostradă A1 Deva- Nădlac au fost sesizați cu privire la faptul că la nodul rutier A1 cu A6, km 458, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, ...
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 31 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunităților și a bunurilor acestora.
&n ...
Polițiștii Serviciului Rutier, ai Biroului Rutier și cei ai Secției 5 Rurală Ineu au desfășurat marți, 7 mai, câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ...
În ultimele zile, mai multe jardiniere de pe pasarela Mureșului au dispărut, au fost vandalizate sau au rămas fără plante. Cu ajutorul camerelor de luat vederi, polițiștii locali l-au identificat pe t&a ...
În perioada minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și Paștele Ortodox (01 – 06 mai), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și s ...
În această dimineață (6 mai), în jurul orei 09:00, s-a produs un accident rutier pe autostrada A1, la km 524, în zona comunei Șagu, sensul de mers spre Arad.
Un camion a intrat î ...
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 10:30, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă &ici ...
Ziua Internațională a Pompierilor este sărbătorită anual în data de 4 mai. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1999, după decesul a cinci pompieri în circumstanțe tragice într-un ...
În această dimineață (2 mai), în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un ...
Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, riscându-și propria existență.Eroi care demonstrează profesionali ...
În perioada 26 aprilie – 01 mai 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al Județului Arad, împreună cu polițiști din ...
În perioada minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad va monitoriza permanent ...
Duminică, în jurul orei 13:30, a izbucnit un incendiu la un adăpost de animale din localitatea Vladimirescu.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de ...
În această dimineață (26 aprilie), în jurul orei 08:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire abandonat ...
Un autoturism a luat foc în timpul mersul pe drumul județean DJ 709 între Horia și Șiria.Incendiul s-a produs în jurul orei 22:45.Din primele informații, nu există nicio persoană rănită sau ...
În această seară (24 aprilie), puțin înainte de ora 18:00, s-a produs o ciocnire violentă între 2 autoturisme pe Calea Radnei, în zona supermarketului Kaufland, din Arad.
Î ...
Azi dimineață, 24 aprilie, puțin înainte de ora 10:00, a izbucnit un incendiu la un autoturism parcat în curtea unei firme de pe Calea Aurel Vlaicu din Arad.
Au intervenit pompierii militari ...
Un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme a avut loc marți în jurul orei 15:50 în localitatea Fântânele. În urma accidentului a rezultat o victimă de sex mascu ...
În acest sfârșit de săptămână (19.04 - 21.04.2024) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 88 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția c ...
Duminică, 21 aprilie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară. Activitățile s-au desfășurat împreună cu poliți ...
Duminică seara, 21 aprilie, în jurul orei 20:48 s-a produs o tamponare între un TIR și un autoturism pe DN 7 la intrarea în Nădlac, sensul de mers dinspre Pecica,
În urma accident ...
Odată cu venirea vremii frumoase se înmulțesc accidentele în care sunt implicați motocicliști și bicicliști. În ultimele zile v-am relatat despre conducători pe 2 roți care au fost implica ...
Plan Roșu de intervenție la Craiova, în urma unei explozii care a avut loc, miercuri seară, într-un bloc P+1 situat în Cartierul Brestei, se pare, din cauza unei butelii. Potrivit pompierilor, o ...
Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 13:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș, &ic ...
Azi dimineață, 16 aprilie în jurul orei 10:20, la Pâncota s-a produs o tamponare între 2 autoturisme în urma căreia a rezultat o victimă conștientă.
Victima, bărbat de 67 de a ...
În acest sfârșit de săptămână (12 - 14.04.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 102 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția co ...
Un accident rutier a avut loc duminică seara în jurul orei 21:40, în care au fost implicate două autoturisme, în municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Posibil o victimă încarcerată.
...
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit în această după-amiază, în jurul orei 13:45 cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un utila ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.