Update:
”În dimineața zilei de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 07:30, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident rutier.
Un bărbat de 50 de ani din Șeitin, în timp ce conducea un autoturism pe D.N 7, în Pecica, a acroșat o minoră angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, minora a fost transportată la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale, la prima vedere, aceasta fiind rănită ușor.
Testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a indicat că acesta nu era sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului,” transmite Biroul de presă al IPJ Arad.
Știrea inițială:
Azi dimineață, 20 ianuarie, în jurul orei 07.40 o mașină a accidentat pe o trecere de pietoni din Pecica, din zona Lidl, un copil de 14 ani.
Copilul, cu traumatism cranio cerebral și traumatism cranio facial a fost transportat de o ambulanță din Pecica la spital.