Roland este un tânăr care a crescut în sistemul public de protecție, fiind ocrotit în Casa SOS 8 din Sântana. Mereu a fost pasionat de tehnica de luptă a Armatei și de haina militară, astfel că și-a fixat încă din timpul școlii un obiectiv: acela de a se înrola ca soldat angajat în Armată.
La vârsta de 20 de ani, după ce a absolvit liceul, și-a văzut visul împlinit. A reușit să treacă mai multe probe sportive cu un grad ridicat de dificultate și exigente probe medicale, astfel că Roland a fost acceptat pentru a se înrola în Armata Română, la arma Vânători de munte.
Roland a intrat în sistemul public de protecție la o vârstă fragedă, la numai 5 ani, a fost ocrotit și crescut de un asistent maternal profesionist și a ajuns în casa de tip familial SOS 8 din Sântana, acum șase ani.
Este pasionat de sport, de mecanica auto și de cursele de mașini. Dar dorința lui de a deveni militar profesionist a fost mai puternică decât toate, ceea ce l-a făcut pe tânăr să nu renunțe la visul lui.
La finalul a patru stagii de pregătire intensă tânărul va rămâne angajat ca soldat al forțelor speciale Vânători de munte ale Ministerului Apărării Naționale.
“Suntem extrem de bucuroși pentru Roland, așa cum ne mândrim cu toți copiii noștri care reușesc să își fixeze astfel de obiective și, cu multă perseverență și sacrificii, ajung acolo unde și-au propus. Mă gândesc aici la Bogdan, alt tânăr de-al nostru crescut în sistem și care, de asemenea, și-a atins visul, acela de a deveni polițist. Astfel de tineri sunt modele pentru alți copii din sistemul de protecție care trebuie să înțeleagă că dacă îți dorești ceva, trebuie să muncești mult și să nu renunți, chiar dacă acest lucru presupune eforturi pe măsură!„ declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forțelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp.