O cruzime de neimaginat a fost descoperită de un membru al Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului din județul Bistrița-Năsăud. Mai mulți câini de la o stână au fost găsiți spânzurați de copacii unei păduri din apropiere.
”Un coleg al nostru a observat in cursul zilei de sâmbăta doi câini spânzurați in pădure, lângă satul Silivașu de Câmpie, Jud Bistrița-Năsăud. Par a fi câini de întors de oile.
Dacă acești câini ar fi fost sterilizați și cu microchip, probabil ar fi fost mai ușor de recunoscut, cel puțin, dacă nu chiar erau salvati! Excesul de câini duce la abandon și uciderea acestora!
Aici așteptăm mai multe de la primarii care nu supăra votanții, dar și de la efectul amenzilor aplicate de către polițiști. Datoria noastră este sa ne ținem de acești factori implicați pentru a salva aceste suflete.
Revenind la poveste, ne-am deplasat ulterior la fata locului împreuna cu patrula Secției 3 de poliție Rurala Lechinta, iar apoi pentru cercetări la fata locului, Biroul pentru Protecția Animalelor și un criminalist.
Cercetările sunt in curs”, au postat pe pagina de Facebook reprezentanții Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului.
Punct de vedere al IPJ BISTRIȚA:
”În această după-masă, (n.r. 14 ianuarie), polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost sesizați despre existența a două cadavre canine în extravilanul localității Silivașul de Câmpie.
La locul evenimentului intervine echipajul din cadrul Biroului Pentru Protectia Animalelor și un specialist criminalist.
Cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, urmând a fi stabilite împrejurările producerii infractiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, conform Legii 205/2004”.
Sursa: Facebook / Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului