Obligația montării repartitoarelor de căldură, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, a fost amânată cu încă un an, respectiv până la 31 decembrie 2023, conform unui amendament votat în Parlament.
Obligația fusese deja amânată anul trecut, până la 31 decembrie 2022.
Asociațiile de locatari au anunțat o petiție pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei legi, în contextul în care, doar în Capitală, din cele peste 500.000 de apartamente, doar 35% dintre ele au deja repartitoare.
Pentru a evita costurile suplimentare ale locatarilor, aleșii au decis prelungirea termenului limită de instalare a repartitoarele, până la finele anului viitor, respectiv 31 decembrie 2023.